Cercetătorii au descoperit un rechin ce luminează în întuneric

Rechinul-lanternă Ninja - noua specie de rechin
Teama creată de marele rechin alb din filmul „Fălci” (Jaws), nevăzut cea mai mare parte a filmului, are mult în comun cu aceasta. Aşa dar gândiţivă un pic la prada acestui nou rechin descoperit, care a evoluat pentru a vâna nevăzut.

Rechinul-lanternă Ninja are pielea neagră care îi permite să se contopească cu îdâncurile oceanului în care vânează. Pielea neagră nu este singurul truc al acestui prădător, rechinul, de asemenea, străluceşte în întuneric, o combinaţie mortală.

Rechinul creşte până la o lungime de o jumătate de metru şi trăieşte la o adâncime de aproximativ 1000 de metri. Până în prezent au fost descoperite opt exemplare în largul coastei Pacificului a Americii Centrale.

Vedeţi şi: 39 cele mai ciudate curiozităţi despre peşti şi alte creaturi din ocean

Animalul a fost descoperit de Centrul de Cercetare a Rechinilor Pacifici din California ( Pacific Shark Research Center in California ) iar concluziile au fost publicate în Jurnalul Journal of the Ocean Science Foundation.

Numele latin pentru rechinul nou descoperit este Etmopterus benchley, numit după Peter Benchley, autorul „Fălci”. Potrivit Hakai Magazine, denumirea obişnuită a fost sugerată de tinerii veri ai cercetătorului Vicky Vasquez, care a fost atât de impresionat de aspectul elegant al noului animal încât ei lau numit „super ninja rechin”.

Potrivit lui Vasquez, rechinul-lanternă ninja este aproape invizibil pentru pradă. Rechinul foloseşte fotofori din pielea sa pentru a produce o strălucire slabă care în combinaţie cu pielea neagră, permite rechinului să se contopească cu lumina limitată în adâncurile oceanului.

Fotoforii sunt organe care emit lumină şi sunt mai rare la această specie de rechin-lanternă în comparaţie cu alte specii similare.

Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor. În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>