17 animale dispărute în decursul vieţii noastre

Odată ce ne-am luat rămas bun de la Lonesome George, ultimul reprezentant al unei subspecii a ţestoasei de Galapagos, în 2012 , face să ne amintim de alte specii din ultimele decenii declarate animale dispărute.

1. Ţestoasa de pe insula Pinta, 2012

Ultimul din specia sa, Singuraticul George (Lonesome George), a murit pe data de 24 iunie 2012 în ţarcul său de la un centru de cercetare. Vârsta sa exactă nu este cunoscută, dar a fost estimat că ar fi avut peste 100 de ani.

Vedeţi şi: Okunoshima – insula iepurilor

2. Baiji sau Delfinul chinezesc din fluviul Yangtze, 2006

A fost înscris în lista de animale dispărute  în 2006, cu toate acestea în 2007 a fost făcută o înregistrare video a cea ce se pare a fi un delfin Baiji. Specia însă este încă considerată „funcţional dispărută”, cea ce înseamnă că dacă există doar un reprezentat vârstnic din această specie în viaţă, ea în mod normal nu va putea să mai lase urmaşi.

3. Rinocerul Negru Vestic, 2011

Constitue o subspecie de rinocer negru, care a trăit în principal în Camerun. Rinocerul vestic negru a fost victima braconajuului violent, chiar şi după ce a fost declarat specie protejată, în 1930.

Oamenii de ştiinţă au căutat careva semne a existenţei speciei în 2006, dar din păcate căutările nu au adus nici un rezultat şi specia a fost oficial declarată dispărută în 2011.

Celalte trei subspecii de rinoceri negri rămase, de asemenea sunt în pericol.

4. Foca-călugăr din Caraibe, 2008

Deşi ultima a fost văzută în viaţă încă în 1952, foca – călugăr din Caraibe a fost declarată oficial ca specie dispărută abea în 2008. Cristofor Columb a înregistrat uciderea a câteva foce din această specie când a ajuns în Caraibe, ele au fost vânate intens în perioada anilor 1700 şi 1800 pentru grăsimea lor, care era folosită pentru lămpi şi maşini.

Conform însemnărilor unui zookeeper (persoană care supraveghează animalele din Zoo) din New York Aquarium, care a avut câţiva reprezentanţi ai acestei specii la începutul anilor 1900,  focile obraznice aveau obiceiul de a stropi cu apă din gurile lor vizitatorii care se aplecau prea tare peste îngrăditură.

Extincţia focii – călugăr din Caraibe a însemnat de asemenea şi dispariţia Căpuşei Nazale a Focii  Călugăr din Caraibe, o insectă mare care putea fi întâlnită şi îşi avea habitatul doar în nasul acestei specii de focă.

Vedeţi şi: 10 cei mai mari păianjeni din lume

5. Scoicarul Canarian, 1994

Această pasăre de ţărm a trăit pe insulele Canare de la coasta de vest a Africii, a dispărut din cauza epuizării principalei surse de mâncare şi anume a fructelor de mare.  Diminuarea principalei surse de hrană a acestei păsări a fost cauzată de pescuitului comercial.

Nu este precis stabilit când au murit ultimele păsări. Supraveghetorii farului local şi pescarii spun că nu a mai fost văzută din 1940, dar sunt informaţii care relatează că ele au mai fost observate prin anii ’80. Totuşi, din anul 1994 a fost oficial declarată dispărută. Doar 4 exemplare împăiate a acestei păsări există astăzi în muzee.

Vedeţi şi: 51 Curiozităţi despre păsări

6. Ciocănitoarea – de – Fildeş, 1994

Ciocănitoarea de Fildeş a dispărut ca urmare a distrugerii mediului ei ambiant din mlaştinele regiunii de sud a SUA. Din 1940, când a fost ultima dată  observată, nu au mai fost înregistrate semne a existenţei  acestei ciocănitoare de-a dreptul excepţionale. De atunci au existat mai multe informaţii precum că ar fi fost observată. Există chiar şi o înregistrare audio din 2002 cu sunetul distinct care îl produce pasărea când ciocăneşte într-un copac, cea ce a declanşat un flux de oameni de ştiinţă şi ornitologi în zonă, dornici să o găsească. Necătând la unele concluzii şi indicii promiţătoare, pasărea încă rămâne oficial în lista de animale dispărute.

Ciocănitoarea avea o lungime a corpului de 46-51 cm, o avengură a aripilor de 76-80 cm, o greutate de 450-570 g şi ocupa locul trei după mărime în topul celor mai mari ciocănitoare din lume.

7. Mariana Mallard – Raţa sălbatică Mariana, 2004

Este o specie care se întâlnea doar pe trei insule mici din Pacific, incluzând Guamul, insule care fac parte din arhipelagul Marianelor, de la care şi-a primit şi numele.

Pierderea habitatului ca urmare a drenării mlaştinilor pentru agricultură şi daunele aduse insulelor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost cauzele principale care au adus la dispariţia acestei specii de raţă sălbatică.

Ultima pereche de raţe au fost observate în mediul sălbatic în 1979, şi ultima pereche cunoscută în captivitate a murit în parcul – oceanarium „Sea World” din San Diego în 1981.

8. Vrabia-de-mare-cenusie, 1987

Pasăre a cărei mediu nativ îl constituea coasta de est a Floridei, a dispărut rapid de la stropirea câmpurilor cu DDT şi pierderea habitatului  ca rezultat al utilizarii acestuia  de către Centrul Spaţial Kennedy NASA. Ultima pasăre cunoscută a murit în în 1987, şi a fost oficial declarată dispărută în 1990.

9. Ursul brun Grizzly mexican, 1964

Gândiţi că ursul Grizzly a trăit doar în zonele reci? Apoi iată că ursul Grizzly mexican, ca şi grizzly care trăeşte la nordul S.U.A. şi Canada, sunt ambii subspecii ale ursului brun. Subspecia mexicană a fost vânată de către fermierii din zonă  până la dispariţia totală a acestora, motivând prin aceea că urşii ucideau animalele lor.

10. Tigrul javaian, 1994

Criminalul principal în dispariţia acestei subspecii distincte a tigrului, care a trăit pe insula indoneziană Java, a fost pierderea habitatului din cauza agriculturii. Ultima zonă unde şi-a găsit refugiu această subspecie a tigrului, a fost cel mai înalt munte de pe insula Java.

Un tigru a fost ucis acolo în 1984, dar deja mai aproape de 1993 oamenii de ştiinţă nu au putut găsi aici nici o evidenţă a existenţei acestuia.

11. Leul de mare japonez, 1974

Vânătoarea comercială, pierderea habitatului în timpul celui de al Doilea Război Mondial a dus la dispariţia acestor lei de mare.

Au fost câteva evidenţe a acestei specii în anii ’60, iar un pui de leu de mare a fost chiar prins,  în 1974. În 2007 guvernul Coreei de Sud a anunţat un plan de a introduce o subspecie înrudită de lei de mare din California în zona unde au trăit leii de mare japonezi.

12. Ibexul (capra) Pirinean, 2000

Ultimul reprezentat al acestei subspecii a Ibexului spaniol a murit în natură în 2000 când un copac a căzut peste el. Oamenii de ştiinţă au luat probe de ADN de la ultimul ibex în 1999 şi în 2009 un savant a amestecat ADN-ul acestei subspecii cu cel al caprei domestice pentru a crea un clon. Însă puiul clonat a murit la scurt timp după naştere din cauza unor defecţiuni pulmonare.

13. Broasca de Aur, 1989

Oamenii de ştiinţă nu sunt complet siguri în cea ce priveşte cauzele care au dus la declinul acestei specii de broaşte Costa Ricane. Dar cea mai apropiată de adevăr teorie pune ca motiv principal, efectul climateric El Nino împreună cu încălzirea globală, poluarea, uscarea aerului şi bălţilor care constituiau mediul de trai a acestor specii de broaşte.

14. Broasca Rheobatrachus din Conondale, 1983

Aceste broaşte au fost cunoscute prin comportamentul reproductiv neobişnuit, femela înghiţea oule fecundate şi le incubă în propriul stomac, iar apoi puii erau eliberaţi prin gură.

Ultimul reprezentant al acestei specii a murit în captivitate într-un laborator, în 1983. Întrucât femela mamă este capabilă să oprească secreţia sucului gastric, în timp ce transporta tinerii pui în stomacul său, oamenii de ştiinţă au sperat, studiind această broască, să găsească metode eficiente de vindecare a ulcerului stomacal.

15. Corcodelul Alatora, 2010

Această mică raţă scufundar a trăit în regiunea lacului Alatora, cel mai mare lac din Madagascar. Pasărea este declarată la moment dispărută, ca cauze prinicipale ornitologii implică schimbarea habitatului, braconajul şi speciile de peşti carnivori ne-nativi pentru această regiune, a căror pradă au devenit.

16. Poʻouli sau lack-faced Honeycreeper, 2004

Speciile non-native, în special porcii, pisicile şi şobolanii, care au devastat ecosistemul din Hawaii în ultimele secole, au contribuit cel mai probabil la declinul acestei specii de pasăre unice.

Au fost întreprinse eforturi de a obţine câteva exemplare rămase a acestei specii, dar fără succes , astfel ultima pasăre se socoate că a murit în 2004.

Tehnic pasărea este încă socotită “pe cale de dispariţie”, dar, încercarile din ultimii ani de a o găsi în mediul sălbatic nu a dat nici un rezultat.

17. Urechelnița gigantică de pe insula Sfânta Elena, 1967

Deşi nu a fost oficial declarată ca specie dispărută, acest gândac mare de pe insula Sfânta Elena din sudul Atlanticului nu a mai fost văzut în viaţă încă din 1967.  Căutările din anii ’88, ’93 şi ’03 nu au dat nici un rezultat. Să sperăm că e doar pe cale de dispariţie.

Surse: Buzzfeed; Wikipedia