Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

20 de luni noi descoperite în jurul lui Saturn, bat recordul lui Jupiter

octombrie 8, 2019 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Inelele lui Saturn
Inelele lui Saturn

Cu noii săi însoțitori, planeta Saturn o depășește pe Jupiter după numărul de luni cunoscute, în sistemul nostru solar.

Astronomii tocmai au descoperit 20 de luni în jurul lui Saturn anterior necunoscute, ceea ce a ridicat numărul lor până la 82 — deocamdată, cu trei sateliţi mai mulți ca la Jupiter.

Şi cel mai interesant în această descoperire este faptul că puteţi ajuta la denumirea acestor obiecte noi (en).

Vedeţi şi: Ultimele date ale sondei spațiale Cassini dezvăluie ceva surprinzător despre inelele lui Saturn

Toate cele 20 de luni sunt mici, măsurând aproximativ 5 km în diametru.

Șaptesprezece din ele au orbite retrograde, ceea ce înseamnă că se deplasează în jurul lui Saturn în direcția opusă rotației planetei.

Aceste 17 au nevoie de mai mult de trei ani pământeni pentru a completa o tură în jurul lui Saturn, iar cea aflată la cea mai mare distanţă, este cel mai îndepărtat satelit cunoscut a lui Saturn, au declarat membrii echipei.

Imaginile de descoperire pentru luna prograde foarte îndepărtată a lui Saturn recent descoperită. (Image credit: Courtesy of Scott Sheppard)

Vedeţi şi: Cel mai mare satelit al Saturnului ar putea suporta un nou tip de viaţă extraterestră

Una dintre cele trei luni “prograde” descoperită recent are o perioadă orbitală de mai mult de trei ani pământeni, în timp ce celelalte două fac o tură la fiecare doi ani sau cam aşa ceva.

Aceste luni noi se încadrează în grupurile de sateliți saturnieni anteriori cunoscuţi — fiecare fiind numit după anumite seturi de giganți mitologici.

Cele 20 de luni noi descoperite.

Cele 17 luni retrograde par să aparțină “grupului norvegian”de sateliți ai Saturnului, având aceeași parametri orbitali de bază.

Cele două obiecte prograde mai interioare se aliniază la “grupul inuit”, iar luna cea mai îndepărtată, printre noile descoperite, poate aparține “grupului galic”, dar deocamdată acest lucru nu este definitiv stabilit, spun cercetătorii.

Fiecare din aceste grupuri de sateliți servesc ca o dovadă probabilă a unui impact mult timp în urmă, ce a distrus o lună mai mare de pe orbita acestei zone generale.

Acest tip de grupare a lunilor exterioare este, de asemenea, văzut în jurul lui Jupiter, sugerând despre coliziuni violente între lunile din sistemul saturnian sau cu obiectele exterioare, cum ar fi asteroizii sau cometele în trecere”, a spus într-o declaraţie ce anunţat descoperirea, Scott Sheppard, de la Institutul Carnegie pentru ştiinţă din Washington (en).

Vedeţi şi: Nava spaţială al NASA dezvăluie interiorul planetei Jupiter cu detalii fără precedent

Sheppard a condus echipa de descoperire.

El şi colegii săi — David Jewitt de la Universitatea din California, Los Angeles şi Jan Kleyna de la Universitatea din Hawaii — au descoperit lunile folosind telescopul Subaru de pe Hawaii.

“Folosind unul dintre cele mai mari telescoape din lume, noi acum completăm inventarul micilor luni din jurul planetelor gigante”, a adăugat Sheppard (en).

Aceasta joacă un rol crucial în a ne ajuta să determinăm modul în care planetele sistemului nostru s-au format şi au evoluat.

De exemplu, existenţa acestor luni noi descoperite, sugerează că impacturile care le-au creat au avut loc după formarea completă a planetei Saturn, a spus Sheppard.

Gigantul de gaz era înconjurat de un disc de praf şi gaz, în timp ce prindea contur.

Dacă toate aceste luni mici ar fi trebuit să-şi facă drum spre Saturn print tot acest material, frecarea ar fi micșorat viteza lor şi le-ar fi trimis în spirală pe planetă.

Anul trecut Sheppard a descoperit o duzină de luni de a lui Jupiter şi Institutul Carnegie a organizat un concurs public, pentru a denumi cinci din aceste lumi (en).

Dacă ați ratat această competiție, nu vă faceți griji: acum aveți o altă șansă.

“Eu am fost atât de încântat de implicarea publică în cadrul concursului pentru numirea lunilor lui Jupiter, încât am decis să facem altul pentru a denumi aceste luni saturniene recent descoperite”, a spus Sheppard (en).

“De această dată, lunile trebuie denumite după giganţii din mitologia norvegiană, galică sau inuită”.

Toate cele 20 de luni noi ale lui Saturn sunt puse în joc pentru a fi denumite.

Dacă sunteți interesat, trimiteți propunerea dvs. printr-un tweet la @SaturnLunacy până la 6 decembrie.

Includeţi argumentele voastre şi hashtag-ul #NumeSaturnsMoons.

“Fotografiile, lucrările de artă şi videourile sunt binevenite”, au scris organizatorii pe pagina concursului (en), ce deţine mai multe informații.

Filed Under: Ultimele articole, Universul Tagged With: descoperiri, planete, Saturn, sistem solar

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Fructe exotice - Durian 23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu... 78 views | posted on 12/11/2015
  • Albatrosul - animale din antarctica 23 Animale din Antarctica şi Polul Sud 61 views | posted on 27/03/2018
  • Curiozităţi despre Africa 50 de curiozităţi despre Africa, şi date interesa... 45 views | posted on 21/10/2014
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa 20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist... 43 views | posted on 04/11/2015
  • Curiozităţi despre Polul Nord Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere... 40 views | posted on 01/06/2016
  • Cele mai infricosatoare si ciudate locuri din lume- Aleea oaselor de balenă 36 cele mai înfricoşătoare şi ciudate locuri din l... 25 views | posted on 21/03/2016
  • Cele mai mari cascade - Casca Angel 15 Cele mai mari cascade din lume, unele despre ca... 23 views | posted on 10/09/2015

Ultimele interesante

Dealuri gravitaţionale

Aceste dealuri ce sfidează gravitația sunt unul dintre cele mai ciudate fenomene naturale

ianuarie 17, 2021

Cea mai veche pictură rupestră

Cea mai veche pictură rupestră cunoscută găsită în Indonezia

ianuarie 16, 2021

Planeta Jupiter

Planeta Jupiter este mai mare ca unele stele, de ce noi nu am primit un al doilea soare?

ianuarie 11, 2021

cea mai veche şi îndepărtată galaxie

Astronomii au găsit cea mai veche şi îndepărtată galaxie de până acum

ianuarie 9, 2021

Calea Lactee este probabil plină de civilizații dispărute

decembrie 27, 2020

Telescopul Parkes — a detectat un semnal misterios

Căutătorii de extratereștri detectează un semnal radio misterios de la steaua din apropiere

decembrie 21, 2020

Marea conjuncţie — Jupiter şi Saturn

Marea conjuncţie — Jupiter şi Saturn aproape că se vor “atinge” în timpul solstițiului de iarnă — un rar spectacol ceresc

decembrie 19, 2020

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Misterul grotei cu scoici din Margate

20 de curiozităţi despre univers şi informaţii interesante

“Luna sângeroasă” a fost urmărită în Americi, eclipsă de lună

Cercetătorii chinezi au dat naştere la şoareci sănătoşi de la două femele, fără mascul

Racheta Falcon Heavy a lui Elon Musk a fost lansată cu succes – o nouă etapă în explorarea spaţiului

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei “a fost rezolvat” de IA

Continue oare oamenii să evolueze? Oamenii de știință răspund

Oamenii de știință pentru prima dată au clonat calul lui Przewalski şi el e atât de drăguț

Urme de picioare umane vechi de 120 000 de ani au fost descoperite în Arabia Saudită

Categorii

  • Artă (13)
  • Curiozităţi (67)
  • Istorie (108)
  • Lume (162)
  • Natură (166)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (246)
  • Tehnologii (113)
  • Ultimele articole (798)
  • Universul (249)

© 2021 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored