Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Deja Oficial: Au fost detectate undele gravitaţionale, Einstein a avut dreptate

februarie 12, 2016 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Unde gravitaţionale
„Doamnelor şi domnilor, am detectat undele gravitaţionale. Noi am reuşit!”

După 100 de ani de căutări, o echipă internaţională de fizicieni a confirmat existenţa undelor gravitaţionale a le lui Einstein, marcând una dintre cele mai mari descoperiri astrofizice ale secolului trecut.

Este o mare reuşită, deoarece acest fapt nu numai îmbunătăţeşte înţelegerea noastră a modului în care funcţionează Universul, dar de asemenea, deschide o posibilitate nouă de a-l studia.

Semnalul de undă gravitaţională a fost detectat de către fizicienii de la LIGO la 14 septembrie anul trecut, şi anunţul istoric a fost făcut ieri într-o conferinţă de presă.

Experţii deja spun că descoperirea merită Premiul Nobel.

Undele gravitaţionale prezintă un aşa mare interes, deoarece acestea au fost ultima predicţie majoră a teoriei generale a relativităţii a lui Einstein care rămânea să fie confirmată, iar descoperirea lor va ajuta să înţelegem modul în care Universul este format de masă.

„Undele gravitaţionale sunt asemănătoare cu undele sonore, care se deplasează în spaţiu cu viteza luminii”, a declarat cercetătorul gravitaţional Davis Blair, de la Universitatea din Australia de Vest.

„Până în prezent omenirea a fost surdă la Univers. Dintr-o dată ştim cum să ascultăm. Universul a vorbit şi noi am înţeles”.

Ce înseamnă asta pentru noi?

Doar gândiţi-vă la toate progresele care au venit odată cu descoperirea razelor X şi undelor radio, acum când putem detecta undele gravitaţionale, vom avea un mod cu totul nou de a vedea şi a studia Universul.

Dar haideţi să facem un pas înapoi pentru o secundă, şi să explicăm ce sunt de fapt undele gravitaţionale.

În conformitate cu teoria lui Einstein, structura spaţiu-timp poate fi curbată de orice masiv din Univers.

Când se întâmplă cataclisme, cum ar fi fuzionarea a două găuri negre sau când stele explodează, aceste curbe pot să onduleze în altă parte ca unde gravitaţionale, la fel ca în cazul în care cineva ar fi aruncat o piatră în iaz.

Până când aceste unde ajung la noi pe Pământ, ele devin foarte minuscule (aproximativ o miliardime din diametrul unui atom), motiv pentru care oamenii de ştiinţă aşa mulţi ani au întâmpinat greutăţi pentru a le găsi.

Dar datorită, laserului LIGO (laser interferometer gravitational-wave observatory), am fost în cele din urmă capabili să le detectăm.

Laboratorul LIGO  trage cu un laser care circulă înainte şi înapoi prin două ţeve de 4 km lungime, permiţând fizicienilor să măsoare schimbările incredibil de mici în spaţiu-timp.

Pe 14 septembrie 2015, ei au înregistrat o schimbare relativ mare în laboratorul lor din Livingston, Loisiana, cea ce ar putea fi luat ca un blip (sunet emis de utilaj) în sistem.

Apoi, 7 milisecunde mai târziu, au detectat acelaş blip la laboratorul lor din Hanford, Washington, la 4000 km depărtare, sugerând că a fost cauzat de o undă gravitaţională ce trece prin Pământ.

Lunile ce au trecut de atunci, cercetătorii au studiat riguros acest semnal pentru a vedea dacă el nu a fost cauzat de nimic altceva.

Dar concluzia copleşitoare este că blipul a fost cauzat de undele gravitaţionale, descoperirea are deviaţia statistică de 5,1 sigma, cea ce înseamnă, este doar o şansă din 6 milioane pentru ca rezultatul să fie o întâmplare.

De fapt, semnalul se potriveşte aproape perfect cu ceea ce au prezis oamenii de ştiinţă, pe baza teoriei lui Einstein, pentru undele gravitaţionale.

Puteţi vedea semnalul de mai jos, cu predicţiile suprapuse:

Unde gravitaţionale

Aşa deci, de unde vin aceste unde gravitaţionale?

Fizicienii au fost capabili să urmărească semnalul înapoi la fuziunea a două găuri negre, în urmă cu aproximativ 1,3 miliarde de ani.

Acest eveniment, care în sine este o reuşită mare, luând în considerare că încă nimeni nu a văzut vreodată o fuziune între două găuri negre, a fost atât de masivă încât a fost capabilă în mod semnificativ să deformeze structura spaţiu-timpului, creând unde care se răspândesc în întregul Univers… care în cele din urmă, anul trecut a ajuns şi la noi.

„Descoperirea acestei unde gravitaţionale sugerează că găurile negre ce fuzionează sunt mai grele şi mai numeroase decât mulţi cercetători au crezut anterior”, a declarat cercetătorul de la LIGO Eric Thrane, de la Universitatea Monash din Australia.

„Acest lucru este bun augur pentru detectarea populaţiilor mari de găuri negre îndepărtate… Va fi interesant de văzut ce alte surse de unde gravitaţionale sunt acolo, şi aşteaptă să fie descoperite”.

Dar aceasta e doar începutul a aceea ce undele gravitaţionale ne pot învăţa, o serie de alte detectoare şi observatoare de unde gravitaţionale sunt programate să vină on-line în următorii cinci ani, şi ele ne vor permite să detectăm mai sensibil radiaţia gravitaţională.

La fel cum în prezent putem asculta undele radio, cu scopul de a afla ce sa întâmplat în istoria Universului nostru, noi avem acum capacitatea de a face acelaş lucru cu undele gravitaţionale.

Şi ceea ce este cel mai interesant, este faptul, că noi nu putem chiar acum prezice ce ne va mai putea aduce această descoperire.

Vedeţi şi:
Oamenii de ştiinţă se străduie să se ţie în mâini după posibilul semnal de unde gravitaţionale
Undele gravitaţionale, Einstein posibil a avut iarăşi dreptate, se aşteaptă dezvăluirea probelor

Sursă: Physical Review Letters

Filed Under: Ştiinţă, Ultimele articole, Universul Tagged With: astronomie, cosmologie, fizică, unde gravitaţionale

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Fructe exotice - Durian
    Curiozităţi, Lume, Natură, Ultimele articole
    23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu...
  • Creaturi ciudate - Caracatiţele
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    39 cele mai ciudate curiozităţi despre peşti şi a...
  • Curiozităţi despre Polul Nord
    Curiozităţi, Lume, Ultimele articole
    Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere...
  • Curiozitati despre pasari - Onagadori
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    51 Curiozităţi despre păsări
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa
    Lume, Ultimele articole
    20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist...
  • Cele mai mari cascade - Casca Angel
    Lume, Natură, Ultimele articole
    15 Cele mai mari cascade din lume, unele despre ca...
  • Timpul ţi viteza luminii
    Curiozităţi, Ştiinţă, Ultimele articole
    10 curiozitaţi din fizică şi lucruri ciudate

Ultimele interesante

Omul Dragon — posibil o nouă specie

Descoperirea craniului „Dragon Man” în China ar putea adăuga noi specii în arborele genealogic uman

iunie 27, 2021

Muon g-2 — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

Muonii — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

aprilie 9, 2021

Materia întunecată ar putea fi făcută din găurile negre de la începuturile timpului

aprilie 4, 2021

Idolul Shigir — cea mai veche statuie de lemn din lume

Cea mai veche statuie de lemn din lume are o vechime de peste 7000 de ani

aprilie 2, 2021

Cern — dovezi ale unei noi fizici

Dovezi ale unei noi fizici la Cern? Indici a unei noi forțe a naturii

martie 28, 2021

Gaură de vierme traversabilă

Găurile de vierme din Univers sunt pe deplin traversabile, arată noile calcule

martie 21, 2021

Fulguritul creat de fulgere ar fi putut provoca viața pe Pământ

Fulgerele străvechi ar fi putut provoca viaţa pe Pământ

martie 20, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Specii noi descoperite cu sex inversat, femelă cu penis

„Nomazii de mare” primii oameni cunoscuți, adaptați genetic la scufundări

Continent nou Zealandia: Oamenii de ştiinţă confirmă descoperirea „continentului pierdut”

Surprinzătoare descoperire a unei reţete de bere în China, veche de 5000 de ani

Cercetătorii au surprins o gaură neagră supermasivă ce a „râgâit de două ori”

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Pentru prima dată, materia organică crucială pentru viață a fost găsită pe suprafața unui asteroid

Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000 mii de ani în urmă. Consecințele au fost dramatice

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei „a fost rezolvat” de IA

Categorii

  • Artă (14)
  • Curiozităţi (68)
  • Istorie (111)
  • Lume (164)
  • Natură (171)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (256)
  • Tehnologii (115)
  • Ultimele articole (817)
  • Universul (261)

© 2025 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored