Aceşti copii „nomazi de mare” pot vedea sub apă ca delfinii

Această abilitate poate fi învăţată într-o lună

Dacă doriţi o dovadă despre cât de adaptabil poate fi corpul uman, nu trebuie să mergem mai departe de poporul Moken, un popor nomad maritim care trăieşte în arhipelagurile din Marea Adaman şi de-a lungul coastei de vest a Tailandei.

Cunoscuţi, de asemenea, sub numele de nomazi maritimi, Moken au fost o dată în întregime dependenţi de ocean şi copii petreceau cea mai mare parte din timp pentru a se scufunda la fundul mării în căutarea mâncării.

Experimentele au arătat că ei pot vedea sub apă cu claritate totală, o adaptare unică pe care alţi copii o pot învăţa în câteva săptămâni.

„În mod normal, atunci când te scufunzi sub apă, totul este atât de neclar încât ochiul nici nu încearcă măcar să se adapteze, acesta nu este un reflex normal”, a declarat pentru BBC, Anna Gislen un cercetător al vederii de la Universitatea din Lund, Suedia.

„Dar, copii moken sunt capabili să le facă pe amândouă, ei pot face pupilele sale mai mici şi să schimbe forma lentilelor (cristalinelor) lor.

Focile şi delfinii au o adaptare similară”.

Gislen a lucrat cu mokenii timp de aproape două decenii pentru a înţelege mai bine această capacitate incredibilă, care par să o posede numai copii şi a reuşit să înveţe un grup de copii europeni să vadă sub apă cu aceeaşi claritate, doar într-o lună.

„Este diferit la fiecare copil, dar la un moment dat vederea lor brusc se îmbunătăţeşte”, a spus ea.

„Eu i-am întrebat dacă au făcut ceva diferit şi ei au spus ‘Nu, eu doar pot vedea mai bine acum.'”

Lui Gislen pentru prima dată ea venit ideea să studieze copii moken încă în anul 1999, când ea privea cum ei se scufundau în ocean de fiecare dată în timpul fluxului, şi colectau scoici şi castraveţi de mare de pe fundul mării cu ochii larg deschişi.

Vedeţi şi: 46 de curiozităţi despre corpul uman

În 2003, ea a publicat un studiu care a măsurat exact cât de clară este vederea lor, comparând 17 copii moken (10 fete şi 7 băieţi, cu vârste cuprinse între 7-13 ani) cu 18 copii europeni (14 fete şi 4băieţi cu vârste cuprinse între 7-13 ani).

Experimentul constă în scufundarea copiilor sub apă şi plasarea frunţii lor pe o tetieră, poziţionată la 50 cm distanţă de o fişă ce arăta ornamente întâmplătoare cu linii trasate atât vertical cât şi vertical.

După ce se uitau la fişă, ei înotau înapoi la suprafaţă şi raportau ce ornament au văzut.

De fiecare dată când se scufundau, spaţiile între linii erau făcute mai subţiri şi mai subţiri, ceea ce făcea din ce în ce mai puţin vizibil ornamentul.

Copii trebuiau să repete procesul de cinci ori pentru fiecare ornament şi doar o singură greşeală era interpretată ca o incapacitate de a vedea ornamentul corect.

În rezultatele publicate în Current Biology, Gislen a constatat că copii moken au o clarviziune subacvatică mai mare de două ori decât la copii europeni.

De ce? Nu este total clar, dar ea crede că acesta se datorează capacităţii copiilor moken de a contracta pupilele lor sub apă pentru a mări adâncimea câmpului vizual.

Acest lucru pare parţial să fi rezolvat problema pe care restul din noi o suportă când încercăm să vedem lucrurile subacvatice, apa are aceeaşi densitate ca şi corneea noastră, acest fapt înrăutăţeşte posibilitatea ochiului de a se concentra, ceea ce face totul să fie neclar.

Lucrarea explică:

„Pe uscat, dimensiunea pupilelor în mod normal are un efect redus asupra rezoluţiei şi ambele grupuri de copii s-a dovedit a avea aceeaşi dimensiune a pupilelor.

Dar, sub apă când imaginea este foarte neclară, o pupilă mai mică poate îmbunătăţi în mod semnificativ rezoluţia.

Măsurătorile noastre arată în mod clar că există într-adevăr o diferenţă sub apă; atunci când se scufundă, copii moken contractă pupilele lor, în timp ce copii europeni nu o fac, iar dimensiunea pupilelor diferă în mod semnificativ”.

Dar, după cum relatează Helen Thomson pentru BBC, acest lucru nu este suficient pentru a explica abilitatea, ei par, de asemenea, să-şi ‘acomodeze‘ lentilele lor, ceea ce înseamnă schimbarea conştientă sau inconştientă a formei cristalinului pentru a limpezi sau a se concentra pe o imagine în timp ce distanţa acesteia variază.

Folosind un model matematic, Gilsen şi echipa sa şi-au dat seama cât de tare cristalinul ochiului lor s-a acomodat pentru a le permite să vadă atât de departe sub apă şi au concluzionat că, copii moken au fost capabili să facă pupilele lor mai mici şi a schimba forma cristalinului pentru a obţine o vizibilitate subacvatică superioară.

E interesant faptul că, nici unul din adulţii testaţi de Gislen nu posedau aceeaşi capacitate şi erau nevoiţi să vâneze cu suliţa pentru a se hrăni, în loc de a se scufunda.

Ea presupune că mokenii îşi pierd „ochii lor de delfin” atunci când aceştea cresc mai mari, deoarece cristalinele lor devin mai puţin felxibile cu vârsta.

Acesta sunt veşti proaste pentru adulţii care visează să vadă sub apă cu o claritate perfectă, dar este şi o veste bună: atât timp cât sunteţi încă tânăr, se pare că puteţi dezvolta abilitatea după un pic de practică.

Gislen a recrutat un grup de copii europeni pe timpul vacanţei în Tailanda (3 fete şi 2 băieţi, cu vârste cuprinse între 9-11 ani) şi un grup de copii din Suedia (15 fete şi 5 băieţi, cu vârste între 9-10 ani) pentru a lua parte la cursuri de instruire pe parcursul mai multor săptămâni.

Practic, ei trebuiau să îndeplinească sarcini de scufundare similare ca în experimentul original, pentru a vedea dacă repetarea lor va arăta îmbunătăţiri la vederea subacvatică.

Raportând din revista Vision Research în 2006, ea a constatat că după 11 cursuri pe parcursul lunii, ambele grupuri au atins aceeaşi capacitate de clarviziune ca şi copii moken, chiar dacă aveau ochii roşii, iritaţi din cauza apei sărate.

Copii europeni în final au păstrat posibilitatea de a contracta pupilele şi de a se acomoda, chiar şi după patru luni fără activităţi subacvatice.

„Atunci când i-am testat după 8 luni de la ultima sesiune de antrenament într-o piscină la aer liber, în lumina puternică a soarelui, comparabilă cu lumina din sud-estul Asiei, copii au atins aceeaşi acuitate sub apă ca şi copii nomazi de mare”, a raportat Gislen şi echipa sa.

Din păcate, se pare că tot mai puţin va fi probabilă continuarea cercetărilor de către Gislen pe viitor.

Ea a explicat pentru BBC că Mokenii şi-au schimbat o mare parte din stilul lor de viaţă de la prima sa vizită în 1999, ei acum petrec mai puţin timp în apă.

Gislen spune că, în timp ce unii dintre copii pe care i-a studiat iniţial au păstrat capacitatea până în adolescenţă, ea se îndoieşte că copii nou-născuţi o vor dezvolta.

„Ei pur şi simplu numai petrec la fel de mult timp în mare”, a spus ea, „astfel mă îndoiesc că vreunul dintre copii care cresc la moment în trib au această vedere extraordinară”.