Aflarea originii egiptenilor antici constituia visul multor arheologi. Ei au lăsat în urmă sicrie complicate, piramide masive şi hieroglife superbe, o scrie pictografică care a fost descifrată în 1799.
Egiptenii au înregistrat povestiri despre regalitate şi zei. Ei, deasemenea, au făcut însemnări din viaţa de zi cu zi, precum ar fi, reţetele de bere şi notiţele făcute de doctori.
Dar, există o lacună persistentă în identitatea egipteană antică: cromozomii lor. Permafrostul răcoros şi uscat poate conserva ADN-ul preistoric ca un congelator natural, dar Egiptul este un incinerator de gene.
Aici regiunea este aridă, iar în mormintele cu mumii, unde oamenii de ştiinţă speră să găsească probe genetice, umiditatea a distrus ADN-ul.
Mai mult ca atât, cenuşa de sodiu şi alte substanţe chimice folosite de îmbalsamatorii egipteni au deteriorat materialul genetic.
Un studiu condus de cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Ştiinţa Istoriei Umane şi Universitatea Tubingen din Germania au reuşit să înlăture unele din aceste lacune genetice.
Cercetătorii au stors material genetic din 151 de mumii egiptene, datate cu radiocarbon cu perioada cuprinsă între Noua împărăţie a Egiptului (cel mai vechi cu anii 1388 î.Hr.) şi până la Perioada Romană (cel mai tânăr cu anul 426), duă cum s-a raportat în revista Nature Communications.
După cum a declarat Johannes Krause, un paleontologist de la Universitatea Tubingen şi autorul studiului, principala constatare a fost că, „pe parcursul a 1300 de ani, noi vedem o continuitate genetică completă”.
În ciuda cuceririlor repetate a Egiptului, de către Alexandru cel Mare, greci, romani, arabi şi asirieni – şirul poate continua – egiptenii antici au prezentat puţine modificări genetice.
„Cealaltă mare surpriză”, spune Krause, „a fost faptul că, noi nu am găsit prea mulţi strămoşi africani sub-saharieni”.
Rămăşiţele provin din Abusir el Meleq, o comunitate antică de pe Nil din centrul Egiptului.
Vedeţi şi: 25 curiozităţi despre Egiptul Antic mai puţin cunoscute
Din mumii, oamenii de ştiinţă au extras mostre de os, dinţi şi ţesuturi moi.
(Deşi îmbalsamatorii înlăturau creierul decedatului, oamenii de ştiinţă au notat că, „în majoritatea cazurilor, capte de mumii ne-măcerate au încă o mare parte a ţesutului moale conservat”.)
Probele dure au produs cea mai mare parte a ADN-ului, probabil din cauza că dinţii şi oasele erau protejate de ţesuturile moi sau poate datorită faptului că procedeele de îmbalsamare au lăsat materialul durabil intact.
După pregătirea probelor într-o cameră sterilizată din Germania, cercetătorii au scăldat probele în radiaţii ultraviolete pentru a minimiza contaminarea.
Egiptenii erau strâns înrudiţi cu oamenii care locuiau în estul regiunii Mediteraneene, arată analiza. De asemenea, ei au împărtăşit materiale genetice cu locuitorii peninsulei turceşti din acea vreme şi Europa.
Luând în considerare locaţia Egiptului, aflat la intersecţia dintre Africa, Europa şi Asia, şi afluxul de conducători străini, Krause a spus că a rămas surprins de stabilitatea genetică din această perioadă.
Oamenii de ştiinţă au fost deosebit de interesaţi de schimbarea clasei conducătoare la începutul primului mileniu.
Mai întâi a venit dinastia elenistă, ca urmare a cuceririlor lui Alexandru cel Mare, perioadă cuprinsă între anii 332 î.Hr. şi 30 d.Hr. Şi apoi conducerea romană din perioada 30 d.Hr. şi până aproximativ anii 400 d.Hr.
Şi totuşi, genetica comunităţii Abusir el-Meleq părea a fi netulburată de schimbarea politicii.
Oamenii de ştiinţă au comparat aceste genetici antice cu cele a 100 de egipteni şi 125 etiopieni moderni, care au fost analizate anterior.
Dacă astăzi veţi întreba egiptenii, ei vor spune că recent au devenit mai mult europeni, spune Krause. „Noi vedem exact contrariul”, spune el.
Aceasta a fost relativ adevărat până la recenta istorie lungă a Egiptului, dar cu timpul influenţa genetică sub-Sahariană a devenit mai pronunţată.
„În ultimii 1500 de ani Egiptul a devenit mai mult african, dacă doriţi”, a spus Krause.
În lucrarea lor, cercetătorii au recunoscut că „toate datele noastre genetice au fost obţinute dintr-un sigur sit din Egiptul central şi nu pot fi reprezentative pentru tot Egiptul antic”.
În sudul Egiptului, scriu autorii, influenţele sub-sahariene ar putea fi mult mai puternice.
Acest studiu a lăsat două lacune în cronologia egiptiană, pe care Krause a afirmat că doreşte să le elucideze.
Nu este clar când a apărut fluxul de gene africane prezente în egiptenii moderni.
De asemenea, studiul nu a putut determina originea egiptenilor.
„O altă mare întrebare este, ‘De unde au venit egiptenii antici?'”, a spus Krause.
Pentru a răspunde la această întrebare, oamenii de ştiinţă vor trebui să găsească genomuri „din trecutul mult mai îndepărtat, din preistorie”.
Lasă un răspuns