Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

În sfârşit, noi am înţeles cum putem vindeca leziunile măduvei spinării

august 9, 2017 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Vindecarea leziunilor măduvei spinării
Tratarea leziunilor măduvei spinării este un lcuru extrem de complicat. Dar, noua cercetare a determinat modul în care funcţionează una dintre cele mai performante tehnici de ultimă oră şi în special modul în care organismul se poate vindeca singur cu un mic suport al chirurgilor.

Pe lângă faptul că oferă experţilor o mai bună înţelegere a tratamentelor existente, se speră că studiul va duce la tehnici de combatere a altor tipuri de leziuni a sistemului nervos  – posibil chiar şi în cazurile în care însăşi măduva spinării este ruptă.

Vedeţi şi: Două implanturi cerebrale permit maimuţelor paralizate să recâştige controlul asupra picioarelor

Echipa de la King’s College London din Marea Britanie s-a concentrat asupra unei metode noi recent dezvoltate (en) ce ţine de reconectarea neuronilor senzoriali la măduva spinării după leziunile traumatice, analizând modul în care are loc vindecarea la nivel celular şi cum cresc ramificaţiile neuronale mici, pentru a se reconecta cu circuitele rupte ale corpului.

„Strategia de încurajare de noi creşteri de la neuronii spinali ar putea fi potenţial utilizată  şi în cazul altor leziuni ale sistemului nervos „, spune unul dintre cercetătorii studiului (en), Thomas Caristedt.

Măduva spinării manipulează atât cu neuronii motori, răspunzători de mişcarea muşchilor, cât şi cu neuronii senzoriali, răspunzători de durere şi simţ,  permiţând tuturor celulelor nervoase ale corpului să comunice cu creierul.

O tehnică medicală nouă plasează rădăcinile deteriorate mai adânc în măduva spinării. Credit: Thomas Carlstedt and Mårten Risling

Atunci când aceste două tipuri de neuroni se conectează cu măduva spinării, veţi obţine legături numite rădăcini motorii sau rădăcini senzoriale.

În cazul leziunilor traumatice aceste rădăcini se rup, provocând  o pierdere a conexiunii între părţile corpului.

Rădăcinele motorii, de obicei, pot fi replantate şi recrescute de chirurgi, dar rădăcinele senzoriale sunt mult mai dificil de reconstruit, cel puţin până la dezvoltarea acestei tehnicii noi.

„Anterior medicii considerau că acest tip de leziune a măduvii spinării este imposibil de reparat”, spune Nicholas James (en), un membru al echipei.

„Aceste leziuni ale rădăcinilor sfâşiate pot provoca dizabilităţi grave şi dureri teribile”.

Această metodă nouă implică tăierea celulelor nervoase senzoriale originale din rădăcină şi plantarea lor mai adânc în măduva spinării, într-o zonă numită cordonul dorsal,  zonă cu un conţinut şi densitate mai mare de neroni senzoriali care n mod normal  nu se conectează îdirect la rădăcinele senzoriale.

Când metoda a fost aplicată la pacienţi, unele reflexe ale coloanei vertebrale s-au întors, arătând că unele din reflexele neuronale au fost reconectate.

Vedeţi şi: Aceste noi implanturi cerebrale au potenţialul de a restabili membrele paralizate

Dar, cum? Aceasta a fost întrebarea din spatele noului studiu, care a repetat aceleaşi traume şi tehnici de vindecare la şobolani, iar apoi utilizând impulsurile electrice a urmărit cum circuitele neuronale au reuşit să se fixeze.

Analiza a arătat că micile ramificaţii neuronale au crescut de la dendritele din cordonul dorsal, mici proeminenţe ramificate la capătul neuronilor – în esenţă ele au ajuns la rădăcinele senzoriale implantate pentru a crea din nou circuite neuronale funcţionale.

Acum noi ştim că în aceste cazuri cordonul dorsal este atât de binevenit, încât el ne-ar putea da o posibilitate de a vindeca diferite tipuri de leziuni ale măduvii spinării şi poate chiar a reconecta circuitele neuronale în cazul traumelor în care măduva spinării este ruptă.

Mai este o cale lungă de parcurs până la realizarea acestui fapt, dar, totuşi, este interesant să urmărim într-atât de aproape modul în care chirurgii şi corpul uman pot lucra împreună pentru a vindeca leziunile.

Rămâne să aşteptăm unde vor duce cercetările viitoare.

Concluziile au fost publicate în Frontiers in Neurobiology.

Filed Under: Sănătate, Ultimele articole Tagged With: anatomie, biologie, descoperiri, medicină, sistemul nervos

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Fructe exotice - Durian
    Curiozităţi, Lume, Natură, Ultimele articole
    23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu...
  • Creaturi ciudate - Caracatiţele
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    39 cele mai ciudate curiozităţi despre peşti şi a...
  • Timpul ţi viteza luminii
    Curiozităţi, Ştiinţă, Ultimele articole
    10 curiozitaţi din fizică şi lucruri ciudate
  • Curiozitati despre pasari - Onagadori
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    51 Curiozităţi despre păsări
  • Curiozităţi despre Polul Nord
    Curiozităţi, Lume, Ultimele articole
    Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere...
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa
    Lume, Ultimele articole
    20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist...
  • Cele mai mari cascade - Casca Angel
    Lume, Natură, Ultimele articole
    15 Cele mai mari cascade din lume, unele despre ca...

Ultimele interesante

Omul Dragon — posibil o nouă specie

Descoperirea craniului „Dragon Man” în China ar putea adăuga noi specii în arborele genealogic uman

iunie 27, 2021

Muon g-2 — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

Muonii — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

aprilie 9, 2021

Materia întunecată ar putea fi făcută din găurile negre de la începuturile timpului

aprilie 4, 2021

Idolul Shigir — cea mai veche statuie de lemn din lume

Cea mai veche statuie de lemn din lume are o vechime de peste 7000 de ani

aprilie 2, 2021

Cern — dovezi ale unei noi fizici

Dovezi ale unei noi fizici la Cern? Indici a unei noi forțe a naturii

martie 28, 2021

Gaură de vierme traversabilă

Găurile de vierme din Univers sunt pe deplin traversabile, arată noile calcule

martie 21, 2021

Fulguritul creat de fulgere ar fi putut provoca viața pe Pământ

Fulgerele străvechi ar fi putut provoca viaţa pe Pământ

martie 20, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Un experiment fizic important a detectat o particulă care nu ar trebui să existe

Un nou tratament Alzheimer reface complet funcţionarea memoriei

Savanţii pentu prima oară au transplantat corzi vocale bioinginerice la animale

Pilonii antici confirmă că Pământul a fost lovit de o cometă care a dat start civilizaţiilor

O imagine impresionantă dezvăluie colosalul câmp magnetic al unei galaxii îndepărtate

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Pentru prima dată, materia organică crucială pentru viață a fost găsită pe suprafața unui asteroid

Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000 mii de ani în urmă. Consecințele au fost dramatice

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei „a fost rezolvat” de IA

Categorii

  • Artă (14)
  • Curiozităţi (68)
  • Istorie (111)
  • Lume (164)
  • Natură (171)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (256)
  • Tehnologii (115)
  • Ultimele articole (817)
  • Universul (261)

© 2025 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored