Temperatura caldă anormală în Arctica este cauza marelui frig care s-a abătut asupra Europei

Europa a fost lovită de temperaturi foarte scăzute în ultimele zile şi experții susțin că acesta este rezultatul încălzirii ciudate din Arctica.

Arctica se confruntă cu una dintre cele mai calde ierni, cu temperaturi ce se ridică mai sus de punctul îngheț.

Aceste condiții neobișnuite, despre care oamenii de știință spun că ‘nici odată nu au fost atât de extreme’, cauzează o perturbare a frontului polar al  Arcticii (curenți de aer rece deasupra Polului Nord).

Frontul polar transportă vânturi de la est la vest de-a lungul planetei, la viteze de până la 320 km/h, în atmosfera superioară.

Aerul mai cald din Arctica l-ea trimis pe un curs neobișnuit, suflând aer rece peste Europa – ceva ce s-ar putea întâmpla mai des, datorită încălzirii globale provocate de om, spun cercetătorii.

La capătul nordic al Groenlandei, stația meteorologică Cape Morris Jesup a înregistrat timp de 61 de ore o creștere record a temperaturii deasupra punctul de îngheţ.

Vedeţi şi: 7 concepte ştiinţifice şi de sănătate greşite care trebuie să dispară odată cu anul 2016

Acesta este legat de o rară retragere a gheţii în întunericul iernii din Arctica.

„Niciodată nu a fost această extremă”, a spus Ruth Mottram (en), om de știință în domeniul climei la Institutul Meteorologic Danez (IMD).

Căldura a venit în Arctica atât dinspre Atlantic, cât şi dinspre strâmtoarea Bering, împingând astfel aerul rece spre sud.

În întreaga regiune arctică, temperaturile sunt acum de aproximativ de 20°C peste normal, de -8°C, conform calculelor IMD (en).

La sud, o furtună de zăpadă rară a lovit Roma luni, iar unii primari din Bruxelles au planificat să reţină oamenii străzii, dacă refuză adăpostul la temperaturi mai jos de -10°C săptămâna viitoare.

Lovite de vânturile estice din Siberia, orașele de la Varșovia la Oslo au înregistrat temperaturi mai joase de -8°C.

Încă din anul 1973, un studiu a sugerat că oceanul Arctic fără gheaţă ar putea face regiunile mai sudice mai reci.

Acest model ‘Arctica caldă, continent rece’ (warm Arctic, cold continent – WACC), este uneori numit ‘wacc-y’ sau ‘wacky’ printre oamenii de ştiinţă din domeniul climei.

„Vremea Wacky continuă cu o forţă şi persistenţă înfricoşătoare”, a scris într-un tweet Lars Kaleschke (en), profesor la Universitatea din Hamburg.

„Întrebarea este, dacă astfel de vreme se va întâmpla în mod regulat. Acesta este doar un caz, aşa dar, este greu să faci o relație de cauzalitate”, a spus el pentru Reuters (en).

Oamenii de știință vorbesc de o scădere pe termen lung a gheţii în Oceanul Arctic, legată de încălzirea globală, expunând apa caldă de mai jos, ce eliberează mai multă căldură în atmosferă.

Aceasta, la rândul său, poate perturba curenţii de aer de la mare altitudine.

„Frontul polar devine mai ondulat, ceea ce înseamnă că aerul mai rece poate pătrunde mai departe spre sud, iar aerul mai cald mai la nord”, a declarat Nalan Koc (en), directorul de cercetare al Institutului Polar Norvegian.

Suprafața gheții marine a Oceanului Arctic a scăzut la un nivel record pentru sfârâitul lunii februarie, la 14,1 milioane de kilometri pătrați, potrivit Centrului Național de Date despre Zăpadă  şi Gheaţă al SUA.

Aceasta este aproape cu un milion de kilometri mai puțin decât ar fi normal, sau aproximativ egal cu teritoriul Egiptului.

Erik Solheim, șeful mediul ONU, a declarat că această vreme rară se potrivește unui model mai larg, determinat de acumularea de gaze cu efect de seră, în principal de la arderea combustibililor fosili la automobile, fabrici şi centralele electrice.

Vedeţi şi: Animalele pe cale de dispariţie pe care generațiile viitoare nu le vor vedea niciodată

„Ceea ce era considerat odată ca fiind anomalii, devin o nouă normă.

Clima noastră se schimbă chiar în faţa ochilor noștri şi noi avem doar o scurtă perioadă de timp pentru împedică înrăutățirea semnificativă a acestui lucru”, a declarat el pentru Reuters (en).

Conform acordului climatic de la Paris din 2015, aproape 200 de naţiuni au convenit să limiteze creșterea temperaturilor cu „mult sub” 2°C ca anterior perioadei preindustriale, încercând în acelaş timp să o limiteze la 1,5°C .

„Riscul unui Arctic fără gheaţă în timpul verii este de aproximativ 50% sau chiar mai mare”, cu o încălzire între 1,5 şi 2,0 grade, conform unui proiect de raport științific au unui grup de oameni de ştiinţă al Națiunilor Unite, obținut de Reuters.

Organizaţia Mondială a Meteorologiei a declarat că frigul din Europa a fost cauzat de o „încălzire bruscă a stratului stratosferic” deasupra Polului Nord, care a dus la o divizare în vortexul polar, o zonă rece de aer deasupra Arcticului de unde frigul să răspândit spre sud.

Problema mare, ce ne-ar permite să înțelegem dacă încălzirea Arcticului e un rezultat al activităţii umane sau o variaţie naturală, este lipsa de stații de măsurare.

Nu există termometre la Polul Nord, iar măsurătorile de satelit se fac doar începând cu sfârşitul anilor 1970.

Duminică, în arhipelagul norvegian de la Svalbard, temperaturile erau chiar mai sus de punctul de îngeţare, cu ploaie şi cu aproximativ 13.4°C peste media pe termen lung.

„Aici, iernile recente, au mai fost abateri similare”, a declarat Rasmus Benestad, cercetător principal la Institutul Meteorologic Norvegian.

Mottram de la IDM a mai spus că iernile în Europa au devenit mai puţin severe.

„Nu e chiar aşa de rece. Doar percepțiile noastre s-au schimbat de la o iarnă la alta”.

Cum temperaturile ridicate din Arctica crează vreme rece în Europa?

Gheaţa din Arctic servește ca un izolator, oprind fluxul de energie termică de la suprafaţa apei în atmosferă.

Fără gheaţă, oceanele pot  transfera o cantitate mare de energie în aerul de deasupra.

Aceasta, la rândul său, mărește temperaturile aerului, iar acest aer cald se ridică în atmosfera superioară, unde ajunge la frontul polar.

Fronturile polare curg rapid, sunt curenți de aer ce transportă aer cald şi rece pe toată planeta, la fel ca curentul unui râu.

Aceştea acoperă mii de kilometri pe măsură ce șerpuiesc în apropierea stratului de tropopauză din atmosfera noastră.

Cele mai puternice curente sunt fronturile polare, ce se află la 9-12 km deasupra nivelului mării la polul nord şi sudic.

În cazul frontului polar Arctic, acestă bandă de aer ce se mișcă rapid se află între aerul rece al Arcticului la nord şi aerul tropical cald la sud.

Atunci când se întâlnesc mase inegale de cald şi rece, diferența de presiune rezultată determină formarea vânturilor.

În timpul iernii, curenţii de aer tind să fie mai puternici, datorită contrastului de temperatură între aerul cald şi rece.

Cu cât diferența de temperatură dintre masele aerului Arctic şi tropical este mai mare, cu atât devin mai puternice vânturile frontului polar.

Frontul Polar, care poate atinge viteze de 320 km/h, curge deasupra latitudinilor medii şi nordice a Americii de Nord, Europei, Asiei şi oceanelor lor intermediare.

El se mişcă dinspre est spre vest, deși traseul său exact variază şi poate fi afectat de diferiţi factori.

Odată cu topirea gheții în Arctic şi introducerea unui aer mai cald, traseul fluxului de aer devine mai variabil şi mai neregulat.

Aceasta înseamnă că aerul rece pe care el îl transportă din Arctica poate pătrunde mai departe spre sud, iar aerul mai cald din tropice este transportat spre nord.

Aşa dar, dacă meandrul curentului de aer se curbează spre noi la sud, el atrage aer rece din Arctica.

În schimb, atunci când oscilează spre nord, aduce aer cald din tropice.