NASA şi-a extins catalogul de imagini al obiectelor deep-sky Messier cu 12, care acum numără 76 de obiecte – arătând cât de departe am ajuns noi de atunci când în secolul al XVIII-lea, astronomul francez Charles Messier, a început să catalogheze obiectele ciudate, neclare de pe cer.
Messier era un vânător de comete – urmărirea şi descoperirea cometelor era, în acel timp, o modalitate excelentă de a-şi face nume în domeniul astronomiei.
Dar, telescoapele pe care le avea la dispoziție erau departe de tehnologiile pe care le avem astăzi şi dese ori eforturile lui Messier erau zădărnicite de obiectele aparent asemănătoare cu cometele – – vagi şi neclare, care nu se mișcau astfel cum ar trebui să o facă o cometă.
El a început să creeze un catalog al acestor obiecte, numindu-l „ne-comete” şi, prin urmare, nu prezintă interes pentru domeniul să de cercetare – fără a realiza valoarea acestui catalog din 110 obiecte pentru viitoarele generații de astronomi.
Ele nu numai că nu erau comete, aceste estompări misterioase nici măcar nu se aflau în Sistemul Solar – iar unele erau mult mai îndepărtate de Calea Lactee.
Messier văzuse nebuloase îndepărtate, roiuri stelare şi galaxii, unele dintre ele fiind la milioane de ani-lumină distanţă.
Şi, datorită Telescopului Spaţial Hubble, în ultimii ani am putut descoperi că lista lui Messier conține unele dintre cele mai fascinante obiecte de pe cer.
Vedeţi şi: New Horizons a captat imagini de la cea mai mare depărtare de Pământ
S-ar putea să fiţi deja familiarizați cu unele din ele.
În catalog sunt incluse Nebuloasa Crabului (en), care prezintă o rețea complexă de unde de șoc provenite de la o explozie violentă care a rupt o stea în bucăți; Nebuloasa Orion (en), legănând o creșă de stele foarte tinere; Nebuloasa Vulturului, ce conţine renumiții Piloni ai Creaţiei (en); şi uluitoarea galaxia Volburei (en), situată la un unghi perfect pentru a demonstra braţele incredibile ale unei galaxii spirală.
Noile intrări ale NASA în catalog din această lună, sunt în principal galaxii şi două roiuri globulare – colecții de stele mai vechi în formă de glob, de obicei găsite în halouri galactice.
M58 – galaxie spirală barată
Descoperită în 1799 de Charles Messier, M58 (en) a fost una dintre primele galaxii recunoscute a avea o formă de spirală şi este una dintre cele patru galaxii spiralate barate din catalogul lui Messier.
M58 este una dintre cele mai strălucitoare galaxii din constelaţia Fecioară.
Situat la aproximativ 62 milioane de ani-lumină de Pământ , M58 este cel mai îndepărtat obiect Messier.
Vedeţi şi: Cele mai splendide imagini a spaţiului cosmic din anul 2016
M59 – o galaxie mare eliptică
M59 (en) este una dintre cele mai mari galaxii eliptice din roiul galaxiilor Fecioară. Cu toate acestea, ea este oricum considerabil mai mică şi mai puţin luminoasă decât alte galaxii din roi.
Aproximativ la 60 milioane de ani-lumină de la Pământ, M59 se află lângă M58 şi M60 în constelaţia Fecioară.
M62 – un roi globular neregulat
M62 (en) este cunoscut pentru faptul că este un roi globular cu o una din cele mai neregulate forme în galaxia noastră.
Acest lucru se poate datora faptului că este unul dintre cele mai apropiate roiuri globulare de centrul galaxiei noastre şi este afectat de forţele mareice galactice.
M62 are un nucleu extrem de dens de 150 000 de stele. În 2o07, astronomii au descoperit o gaură neagră de masă stelară în M62, una dintre primele care au fost găsite vreodată într-un roi stelar.
M75 – roi globular
Un roi globular din galaxia Calea Lactee, situat în constelaţia Săgetător.
M75 (en) este cel mai concentrat roi globular din catalogul lui Messier, cu majoritate stelelor situate într-un nucleu mare.
În total în roiul globular există aproximativ 400 000 de stele.
M86 – galaxie eliptică sau lenticulară
Situată în constelația Fecioară, M86 (en) este o galaxie eliptică, fie una lenticulară (un hibrid dintr-o galaxie eliptică şi spirală) şi se află la aproximativ 52 milioane de ani-lumină distanţă.
M88 – galaxie spirală
Situată la aproximativ 47 milioane de ani lumină distanţă, M88 (en) este o galaxie spirală cu braţe bine definite şi simetrice.
Deşi, este membru al roiului de galaxii Fecioară, ea apare în constelaţia vecină, Cosița Berenice.
M89 – galaxie eliptică
M89 (en) este una dintre cele opt galaxii din roiul Fecioară pe care Charles Messier a descoperit-o în 1781. Fiind o galaxie eliptică, M89 este aproape exact circulară şi se află la aproximativ 50 milioane de ani-lumină de noi.
M89 conţine aproximativ 100 de milioane de stele şi peste 2000 de roiuri globulare.
M90 – galaxie spirală
M90 (en) este o galaxie spirală strălucitoare, frumoasă, situată în roiul de galaxii Fecioară. Aflată în constelația Fecioară, această galaxie este aproximativ la 59 de milioane de ani-lumină distanţă de Pământ.
Se crede că M90 se îndepărtează de restul galaxiilor din roiul Fecioarei şi este una dintre puținele care călătorește spre galaxia Calea Lactee, dar nu de la ea.
M95 – galaxie spirală
Aflată la o distanţă de aproximativ 33 milioane de ani-lumină în constelaţia Leului, M95 (en) este o frumoasă galaxie spirală barată.
Ea a fost descoperită în 1781 de Pierre Méchain, colegul lui Charles Messier.
M98 – galaxie spirală
Este galaxie spirală palidă a roiului Fecioarelor, situată la aproximativ 44 milioane de ani-lumină distanţă.
M98 (en) conţine aproximativ un trilion de stele şi, de asemenea, o abundenţă de gaz de hidrogen neutru şi praf interstelar.
Datorită cantităților mare de gaz şi praf, în galaxie există numeroase regiuni de formare a stelelor, în special în nucleul şi braţele sale.
M108 – galaxie spirală barată
M108 (en) sau galaxia Surfboard (placă de surf), este situată în constelaţia Ursa Mare, la aproximativ 46 de ani lumină distanţă.
Este numită galaxie Surfboard, deoarece, atunci când este privită cu telescopul, se vede doar marginea, fără nici o bulbucătură sau un nucleu pronunțat.
M110 – galaxie eliptică satelit
Situată în constelația Andromeda, M110 a fost descoperită în 1773 de către Charles Messier.
Este o galaxie satelit a galaxiei Andromeda (M31) şi se află la o distanţă de 2 690 000 ani-lumină de Pământ.
M110 este o galaxie eliptică, ceea ce înseamnă că are o structură calmă şi fără careva caracteristici deosebite.
Lasă un răspuns