Timp de sute de ani, Bajau au trăit în mare, iar selecția naturală i-a făcut posibil genetic mai rezistenți la scufundări.
Dacă vă rețineți respirația şi vă scufundați faţa într-o cadă de apă, corpul vostru declanșează automat ceea ce se numește reacția la scufundări.
Ritmul inimii încetinește, vasele sanguine şi splina se contractă, au loc toate reacțiile care vă ajută să economisiți energia atunci când aveți insuficienţă de oxigen.
Majoritatea oamenilor își pot reţine respirația sub apă timp de câteva secunde, unii pentru câteva minute.
Dar, un grup de oameni numit Bajau aduc scufundările libere la extreme, rămânând sub apă timp de 13 minute la adâncimi de aproximativ 60 de metri.
Aceşti oameni nomazi trăiesc în apele care spală țărmurile Filipine, Malaeziei şi Indoneziei, în care se scufundă pentru a vâna pește sau pentru a căuta elemente naturale ce pot fi folosite în meșteșuguri.
Vedeţi şi: Aceşti copii “nomazi de mare” pot vedea sub apă ca delfinii
Acum, un studiu prezentat în revista Cell oferă primele indicii că o mutație a ADN-ului ce răspunde de spline mai mari, le dă oamenilor Bajau un avantaj genetic la adâncimi.
Sprijinindu-se pe splină
Dintre toate organele din corpul vostru, splina probabil nu este cel mai fascinant.
Voi din punct de vedere tehnic puteți trăi şi fără ea, dar în timp ce o aveți, organul vă ajută să vă susțineți sistemul imunitar şi să reciclați celulele roşii din sânge.
Studiile anterioare au arătat că în foci, mamifere marine ce îşi petrec o mare parte a vieţii sub apă, splinele sunt disproporționat de mari.
Autorul studiului, Melissa Llardo de la Centrul de Geogenetică de la Universitatea din Copenhaga, a vrut să vadă dacă aceeași caracteristică este prezentă şi la oamenii scufundători.
Vedeţi şi: Scufundătorii au descoperit cea mai mare reţea de peşteri subacvatice, plină cu secrete Maya
În timpul unei călătorii în Thailanda, ea a auzit despre nomazi mării şi a fost impresionată de abilitățile lor legendare.
„Eu am vrut mai întâi să fac cunoștință cu comunitatea, nu doar să arăt echipamentul științific şi să plec”, a spus ea (en) despre călătoriile sale inițiale în Indonezia.
„La cea de a doua vizită, am adus o mașină de ultrasunete portabilă şi truse de colectare a salivei. Noi am mers prin diferite case din apropiere şi am luat imaginile splinelor lor”.
„Eu, de obicei, am avut audienţă”, a spus ea (en). „Ei au fost surprinși că am auzit de ei”.
De asemenea, ea a preluat date de la un grup al unui popor indonezian numit Saluan, care locuiesc în mare pe uscat.
Comparând cele două eșantioane la întoarcerea în Copenhaga, echipa ei a constatat că dimensiunea medie a splinei unei persoane Bajau a fost cu 50% mai mare decât acelaş organ al unui reprezentant al poporului Saluan.
Dacă se întâmplă ceva la nivel genetic, ar trebui să aveți o splină de o anumită mărime. Tocmai aici am văzut această diferenţă extrem de semnificativă, a spus ea (en).
Sub presiune
În timp ce splina ar putea explica parțial modul în care oamenii Bajau se scufundă atât de bine, alte adaptări la fel ar putea juca un rol, spune Richard Moon de la Universitatea Duke School of Medicine (en).
Moon studiază modul în care corpul uman reacționează atât la altitudini mari, cât şi la adâncimi extreme.
Pe măsură ce un om se scufundă mai adânc în apă, creșterea presiunii determină vasele de sânge ale plămânului să se umple cu mai mult sânge.
În cazuri extreme, vasele se pot rupe, provocând moartea. Pe lângă adaptarea genetică moștenită, antrenarea regulată ar putea ajuta la prevenirea acestui efect.
„Cutia toracică pulmonară poate deveni mai maleabilă. S-ar putea să existe o oarecare rigiditate care se dezvoltă în timpul antrenamentului.
Diafragma ar putea deveni mai întinsă. Mușchii abdominali ar putea deveni mai conformi. Noi nu știm cu siguranță dacă aceste lucruri au loc”, spune el (en).
„Splina este capabilă să se contracte într-o anumită măsură, dar nu noi nu ştim nicio legătură directă între tiroidă şi splină. S-ar putea să fie”.
Cynthia Beall este un antropolog la Universitatea Case Western Reserve, ea a studiat oamenii care trăiesc la altitudini extrem de mari, inclusiv tibetenii, care spun că trăiesc pe „acoperișul lumii”.
Ea crede că studiul lui Llardo deschide oportunități de cercetare interesante, dar este nevoie de mai multe dovezi biologice măsurabile, înainte ca ea să fie convinsă că o trăsătură genetică îi ajută pe Bajau să fie scufundători mai buni.
„Puteţi măsura suplimentar splina, de exemplu, puterea contracţiilor splinei”, spune ea (en).
Ce importanţă ar putea avea studierea Bajau?
Pe lângă înțelegerea modului în care Bajau au devenit atât de buni scufundători fără careva echipamente, Llardo spune că rezultatele ar putea avea și implicații medicale.
Reacția la scufundări este similară cu o condiție medicală numită hipoxie, în care oamenii suportă o pierdere rapidă de oxigen.
Condiţia este adesea o cauză de deces în camerele de urgenţă.
Studierea oamenilor Bajau ar putea efectiv lucra ca un nou laborator pentru înțelegerea hipoxiei.
Cu toate acestea, stilul de viaţă a nomazilor mării se află într-un pericol din ce în ce mai mare.
Acestea sunt considerate grupuri marginalizate, care nu se bucură de aceleaşi drepturi ca şi omologii lor de pe uscat.
Creşterea pescuitului industrial, de asemenea, face mai dificilă menținerea stocurilor locale. Ca urmare, mulţi aleg să părăsească marea.
Fără a sprijini modul lor de viaţă, Llardo se îngrijorează că Bajau şi lecțiile pe care le pot oferi ei despre sănătatea umană s-ar putea să se piardă cu timpul.
Lasă un răspuns