Acolo unde se întâlneşte vântul solar cu spațiul interstelar.
Trecând de Pluto, într-o regiune din spațiu ocupată de asteroizi, cunoscută sub denumirea de centura Kuiper, sonda New Horizons al NASA a obținut un indiciu uimitor al prezenței unei structuri demult căutate în sistemul solar exterior.
O strălucire ultravioletă, preluată de spectrometrul Alice UV (en), ar putea fi o dovadă a „peretelui de hidrogen”, o regiune de hidrogen dens la granița dintre Sistemul Solar şi spațiul interstelar.
„Noi vedem pragul între a fi în sistemul solar şi cel de a fi în galaxie”, a declarat pentru Science News astronomul Leslie Yong de la Institutul de Cercetare Sud-Vest şi membru al echipei New Horizons.
Deşi spațiul are o presiune extrem de scăzută, ia totuși există, iar pe lângă aceasta, mai sunt şi vânturile solare, ce exercită o presiune exterioară.
Totuşi, la un moment dat, acest vânt nu mai este suficient de puternic pentru a se opune spațiul interstelar.
Acest hotar este cunoscut sub numele de heliopauză, unul care marchează marginea oficială a sistemului solar.
Pe partea cealaltă a heliopauzei, atomii de hidrogen neutri ce se deplasează prin spațiul interstelar, teoretic, ar trebui să se încetinească atunci când ajung la barieră — un fel de „ambuteiaj” de hidrogen neutru, ce provoacă o acumulare lângă heliopauză.
Între anii 2007 şi 2017, New Horizons a detectat o strălucire ultravioletă distinctivă, numită Lyman-alpha (en), produsă de fotonii solari ce lovesc atomii de hidrogen şi se împrăștie.
Acest lucru are loc în timp ce lumina solară călătorește prin Sistemul Solar.
Dar aici, în semnalul detectat de New Horizons, există o sursă misterioasă de fundal mult mai îndepărtată.
De asemenea, el a fost detectat şi de Voyager acum 30 de ani (en).
New Horizons este prima sondă din tot acest răstimp care a avut aceeaşi şansă de a face măsurători a acestui fenomen — iar cea mai bună explicaţie este peretele de hidrogen.
„Ambele seturi de date pot fi explicate mai bine atunci când lumina ultravioletă observată nu este doar rezultatul împrăştierii luminii solare de către atomii de hidrogen din sistemul solar, dar include şi o contribuție substanțială dintr-o sursă îndepărtată”, au scris cercetătorii în lucrarea lor (en).
„Această sursă îndepărtată ar putea fi o dovadă a unui zid de hidrogen format în apropierea de locul unde vântul interstelar întâlnește vântul solar”.
Lumina de fundal ar putea fi ceva altceva mai departe în spațiu; singura modalitate de a ne asigura, este de a găsi mai multe probe.
Ceea ce înseamnă efectuarea de mai multe observații cu Alice de pe New Horizons — aproximativ câte două pe an în viitorul previzibil, potrivit lucrării.
Voyager 1 a trecut deja în spațiul interstelar. El a trecut de heliopauză în 2013 şi încă mai emite semnale înapoi spre Pământ, pe măsură ce se mișcă din ce în ce mai departe în spațiul infinit.
Voyager 2 se află în heliosheath (o regiune a heliosferei), zona exterioară a sistemului solar, unde vântul solar este încetinit de gazul interstelar.
Vedeţi şi: NASA suspectă că ar putea exista planeta nouă la marginea exterioară a sistemului solar
Se așteaptă că ea va trece de heliopauză undeva înainte de 2030 (en).
Până atunci, New Horizons nu va ajunge aici, dar atât timp cât funcţionează, el ar putea face mai multe observații în timp ce va trece.
Ceea ce, într-adevăr, este un gând destul de consolator: oamenii pot veni şi pleca, dar eforturile noastre științifice vor trăi.
Între timp, New Horizons are altă treabă de făcut (en). El deja a dezvăluit unele secrete a lui Pluto, pe lângă care a zburat în anul 2015.
Vedeţi şi: 5 lucruri uimitoare despre Pluto, pe care le-am învăţat după un an de la vizita lui
Următoarea întâlnire sonda o va avea cu un obiect din centura Kuiper, numit Ultima Thule (en), o planetă mică pe care o va explora pe 1 ianuarie 2019.
Cercetarea a fost publicată în jurnalul Geophysical Research Letters.
Lasă un răspuns