Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Astronomii au identificat unele dintre cele mai vechi galaxii din univers

august 20, 2018 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Galaxii satelite a Căii Lactee foarte vechi
„Identificarea unora din primele galaxii care s-au format în universul nostru… este echivalentul astronomic al descoperirii rămășițelor primilor oameni care au locuit pe Pământ„.

În adâncurile spaţiului, astronomii au descoperit galaxiile care au fost unele dintre primele care s-au format vreodată în univers.

O echipă de la Institutul de Cosmologie Computațională de la Universitatea Durham şi Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian au găsit dovezi că cele mai mici galaxii satelit, ce se învârt în jurul galaxiei noastre Calea Lactee, sunt printre primele care s-au format în Universul nostru.

Galaxiile „satelite” relativ mici, Segue-1, Bootes I şi Ursa Major I, se rotesc în jurul Căii Lactee, dar oamenii de ştiinţă nu au realizat până acum cât de în vârstă ele sunt.

„Găsirea unora dintre primele galaxii care au format universul nostru învârtindu-se în apropiere de Calea Lactee este echivalentul astronomic al descoperirii rămășiților primilor oameni care au locuit pe Pământ”, a declarat profesorul Carlos Frenk, director al Institutului de Cosmologie Computaţională de la Universitatea Durham.

„Aceasta este extrem de captivant”.

Vedeţi şi: Aceasta mega-fuziune a 14 galaxii ar putea deveni cea mai masivă structură în Univers

Într-un studiu publicat în Jurnalul Astrofizic, profesorul Frenk şi colegii săi descriu două populații de galaxii satelit care, împreună, ne povestesc istoria timpurie a universului.

În esenţă, cercetătorii au descoperit că, cu cât o galaxie este mai vagă cu atât mai probabil ea este mai veche.

Ei au folosit ceea ce se numește funcţia de luminozitate (FL) sau distribuția galaxiilor în dependenţă de cât de strălucitoare şi masive sunt acestea.

Folosind supercomputerele din Varşovia, Polonia şi Durham, Anglia, cercetătorii au calculat funcția de luminozitate a galaxiilor conform modelului standard al cosmologiei, cunoscut sub numele de modelul Lambda Cold Dark Matter (model de materie întunecată Lambda).

Ei au descoperit că există o pauză sau o „încovoiere” în FL — o luminozitate specifică în care există foarte puține galaxii.

După cum se dovedește, această ruptură în FL, corespunde perioadei în care galaxiile temporar au încetat să se formeze şi orice ce este mai vag decât această luminozitate, cel mai probabil, s-a format foarte şi foarte demult.

În stânga este o diagramă a funcției de luminozitate așa cum s-ar putea aștepta, iar în dreapta este o diagramă a funcția calculată de luminozitate ca rezultat a ionizării, ce a oprite temporar formarea galaxiilor.

„După careva explorare, noi am descoperit că locul acestei  încovoieri (adică, luminozitatea la care aceasta are loc) este caracterizat de tranziția dintre galaxiile care se formează în timpul Epocii Întunecate şi cele care s-au format după”, a declarat Sownak Bose (en), un cercetător la CfA şi autorul principal al noului studiu.

Epoca Cosmică Întunecată

Conform modelului standard, Epoca Întunecată a început aproximativ 380 000 de ani după Big Bang, atunci când universul s-a răcit şi s-au format primii atomi de hidrogen neutru.

Încă fără stele şi galaxii , universul a fost umplut cu hidrogen gazos şi materie întunecată.

Materia întunecată s-a coagulat în structuri numite „halouri”, după ce gravitația din materia întunecată a atras gazul de hidrogen pentru a forma primele stele şi galaxii.

„Se crede că particulele de materie întunecată se îngrămădesc împreună pentru a forma structuri extinse ale materiei întunecate sub influenţa gravitației”, spune Bose (en).

„Aceste structuri acţionează ca ‘chiuvete gravitaționale’ şi sunt capabile să atragă materie baryonică obișnuită, în principal sub formă de de hidrogen.

Atunci când hidrogenul se adună în aglomerări dense, se pot forma stele şi eventual galaxii”.

Aceste halouri de materie întunecată nu sunt doar un produs al trecutului, ci se crede că formează structura universului până în prezent.

„Noi presupunem că toate galaxiile — inclusiv Calea Lactee — sunt, de fapt, înconjurate de halouri de materie neagră, care au permis formarea în primul rând al galaxiilor”, a spus Bose (en).

„Aceste structuri de materie întunecată sunt, într-un fel, scheletul invizibil pe care se construiește cosmosul vizibil”.

Vedeţi şi: NASA dezvaluie construcţia timpurie a unei Galaxii imense

Cu toate acestea, după ce primele stele şi galaxii s-au format, radiaţia ultravioletă intensă a ionizat restul gazului de hidrogen, îndepărtând atomii de electroni şi lăsând în urmă particule încărcate.

Halourile materiei întunecate nu mai erau în stare să atragă gazul pentru a forma noi stele, iar formarea galaxiilor s-a oprit pentru aproximativ un miliard de ani.

„Când [hidrogenul] se încălzeşte datorită radiaţiei de la primele galaxii, halourile mici de materie întunecată nu mai pot captura gazul încălzit”, spune Bose (en).

„Pe măsură ce pâlnia de furnizare a combustibilului se închide, în cele din urmă, se încetează şi formarea stelelor, ce nu mai pot să crească în masă.

Doar halourile mai masive de materie întunecată (care durează sute de milioane de ani pentru a fi construite) au puţuri gravitaţionale suficient de adânci pentru a conține gaz şi a forma noi stele”.

Marea Pauză

Această pauză în formarea galaxiilor, datorită unei lovituri de ionizare, este ceea ce are ca rezultat „încovoierea” pe care echipa de cercetare a calculat-o în funcția de luminozitate.

Galaxiile de până la „încovoiere” sunt galaxii vagi, mici şi străvechi, care au acumulat cea mai mare parte a masei lor pe măsură ce Epoca Întunecată s-a sfârșit, în timp ce galaxiile ce s-au format după „încovoiere”, au tendința de a fi mai mari şi mai strălucitoare.

De-a lungul timpului, aceste galaxii s-au contopit şi au fuzionat, formând galaxii mai mari, cum ar fi Calea Lactee, care ar putea avea stele vechi de 13,6 miliarde de ani, dar  care nu şi-au format structura sau au acumulat majoritatea masei actuale, decât mult mai târziu.

O diagramă a galaxiilor satelit ce se învârt în jurul Căii Lactee. Peste 80% din ele ar putea fi printre cele mai vechi galaxii din univers, după cu arată luminozitatea lor ultra-slabă.

Unele galaxii, ca sateliţi din juru Căii Lactee, rămân în mare parte neschimbate timp de miliarde şi miliarde de ani.

Printre care sunt galaxiile pitice Segue-1, Bootes I, Tucana II, şi Ursa major I, toate se cred a fi formate împreună cu primele galaxii.

În ansamblu, Bose decalară că astronomii au descoperit aproximativ 54 de galaxii ce se rotesc în jurul galaxiei noastre, dar doar 47% din cer a fost cercetat adecvat, astfel numărul total se estimează a fi de la 100 la 150 de galaxii satelit.

„Ca o estimare brută, în medie aproximativ 80% din sateliți se încadrează în grupul ‘vechi’, restul fiind formate mai târziu”, spune Bose (en).

Dar, până la urma urmei, faptul că un vârtej din cele mai vechi galaxii din univers înconjoară propria noastră Cale Lactee ar putea să nu fie atât de surprinzător.

Galaxiile se cred a fi distribuite în univers mai mult sau mai puțin uniform, iar cercetătorii au estimat vechimea unora din cele mai apropiate (en) de noi şi mai înainte.

„Un aspect frumos al acestei lucrări este că ea evidențiază complementaritatea dintre predicțiile unui model teoretic şi datele reale”, a spus dr. Sownak Bose (en).

Valoare reală conţinută în această lucrare, este perfecționarea teoriilor materiei întunecate şi a evoluției cosmosului.

„Eu cred că căutarea şi studierea galaxiilor ultra-vagi este foarte interesantă, deoarece ne poate ajuta să înțelegem mai bine nu numai procesul de formare a galaxiilor, ci şi natura materiei întunecate”, spune Bose (en).

„Diferite [teorii] modele de materie întunecată prezic diferenţele în cât de abundente sunt aceste galaxii, ce proprietăți fizice au, cât de vechi pot fi etc.

Deci, dacă avem la îndemână mari informații statistice despre aceste populații, noi putem învăţa ceva foarte fundamental despre construcţia cosmosului”.

Filed Under: Ultimele articole, Universul Tagged With: astrofizică, astronomie, cosmologie, descoperiri, sistem solar

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Fructe exotice - Durian
    Curiozităţi, Lume, Natură, Ultimele articole
    23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu...
  • Creaturi ciudate - Caracatiţele
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    39 cele mai ciudate curiozităţi despre peşti şi a...
  • Timpul ţi viteza luminii
    Curiozităţi, Ştiinţă, Ultimele articole
    10 curiozitaţi din fizică şi lucruri ciudate
  • Curiozitati despre pasari - Onagadori
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    51 Curiozităţi despre păsări
  • Curiozităţi despre Polul Nord
    Curiozităţi, Lume, Ultimele articole
    Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere...
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa
    Lume, Ultimele articole
    20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist...
  • Cele mai mari cascade - Casca Angel
    Lume, Natură, Ultimele articole
    15 Cele mai mari cascade din lume, unele despre ca...

Ultimele interesante

Omul Dragon — posibil o nouă specie

Descoperirea craniului „Dragon Man” în China ar putea adăuga noi specii în arborele genealogic uman

iunie 27, 2021

Muon g-2 — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

Muonii — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

aprilie 9, 2021

Materia întunecată ar putea fi făcută din găurile negre de la începuturile timpului

aprilie 4, 2021

Idolul Shigir — cea mai veche statuie de lemn din lume

Cea mai veche statuie de lemn din lume are o vechime de peste 7000 de ani

aprilie 2, 2021

Cern — dovezi ale unei noi fizici

Dovezi ale unei noi fizici la Cern? Indici a unei noi forțe a naturii

martie 28, 2021

Gaură de vierme traversabilă

Găurile de vierme din Univers sunt pe deplin traversabile, arată noile calcule

martie 21, 2021

Fulguritul creat de fulgere ar fi putut provoca viața pe Pământ

Fulgerele străvechi ar fi putut provoca viaţa pe Pământ

martie 20, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Un cavou „deosebit” de bine conservat vechi de 4400 de ani a fost recent descoperit în Egipt (Imagini)

Oare au existat vampiri ? Adevărul despre mormintele „Vampirilor” din Polonia

De ce noul coronavirus într-adevăr își merită coroana sau ce știm despre el la moment

Samsung va lansa în curând brăţara „inteligentă”

LightSail 2 a dovedit că pânzele solare pot fi folosite pentru propulsare în spaţiu

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Pentru prima dată, materia organică crucială pentru viață a fost găsită pe suprafața unui asteroid

Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000 mii de ani în urmă. Consecințele au fost dramatice

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei „a fost rezolvat” de IA

Categorii

  • Artă (14)
  • Curiozităţi (68)
  • Istorie (111)
  • Lume (164)
  • Natură (171)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (256)
  • Tehnologii (115)
  • Ultimele articole (817)
  • Universul (261)

© 2025 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored