Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Cei cu apendicele înlăturat au un risc mai mare de a dezvolta boala Parkinson

mai 13, 2019 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Înlăturare apendice

Persoanele cu apendicele înlăturat sunt de trei ori mai susceptibili de a dezvolta boala Parkinson, potrivit unui nou studiu (en).

Cel mai mare studiu efectuat vreodată în ceea ce privește relația dintre intestin şi tulburările debilitante ale sistemului nervos a implicat analiza a peste 62 milioane de pacienți.

Vedeţi şi: A fost găsit un sistem nervos preistoric de 520 de milioane de ani

Cercetătorii au constatat că pacienții ce au avut apendicele eliminat, au fost mai susceptibili de a dezvolta Parkinson decât cei a căror apendice a rămas neatins.

Autorul principal al studiului, dr. Mohamed Sheriff, medic la Universitatea Case Western Reserve şi la Spitalul Universitar de la Centrul Medical din Cleveland, SUA, a declarat(en):

Cercetările recente privind cauzele Parkinsonului s-au centrat în jurul alpha synuclein-ului, o proteină găsită în tractul gastrointestinal la începutul declanșării bolii.

Acesta este motivul din care oamenii de ştiinţă din întreaga lume examinează tractul gastrointestinal, inclusiv apendicele, cu scopul de a găsi indicii a dezvoltării bolii Parkinson.

Apendicele ar putea deţine o soluție pentru înţelegerea mai bună cauzelor bolii Parkinson.

Vedeţi şi: Cauza bolii Alzheimer s-ar putea ascunde chiar în gura voastră, potrivit unui studiu

El a afirmat că constatările anterioare privind apendicectomiile şi boala Parkinson au fost inconsecvente, cu unele studii ce nu au arătat prezenţa vreunei relaţii şi unul recent ce a arătat că pacienții cu apendicele neînlăturat erau mai predispuși de a dezvolta boala Parkinson.

Această contradicție la determinat pe dr. Sheriff şi pe colegii săi să caute răspunsul la întrebare utilizând datele unei companii nord americane electronice din domeniu sănătății cu sediul în Ohio, ce extrage date din 26 de sisteme integrate majore de sănătate publică.

Cercetătorii au analizat înregistrări electronice de sănătate a mai mult de 62,2 milioane de pacienți şi i-au identificat pe cei care au avut apendicectomie şi au fost diagnosticați cu Parkinson cel puţin şase luni mai târziu.

Ei au constatat că printre 488 190 de pacienţi ce au suferit apendicectomii, 4470 (0,92 %), au dezvoltat Parkinson.

Din restul 61,7 milioane de pacienţi fără apendicectomii, ei au identificat doar 177 230 (0,29 %) ce au dezvoltat boala.

Potrivit analizei, pacienţii ce au avut o apendicită, au fost de trei ori mai susceptibili de a dezvoltat Parkinson decât cei care nu au avut-o.

Echipa de cercetare a descoperit niveluri similare de risc pentru toate grupele de vârstă, indiferent de sex sau rasă.

Dr. Sheriff a adăugat (en): „Această cercetare demonstrează o relaţie clară între apendice, sau eliminarea lui, şi boala Parkinson, dar aceasta este doar o asociere”.

Vedeţi şi:Oamenii de ştiinţă au găsit o posibilă legătură dintre bacteriile intestinale şi depresie

„Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a confirma această legătură şi pentru a înțelege mai bine mecanismele implicate”.

Constatările urmează să fie prezentate la anuala conferinţă din California
Digestive Disease Week, în cursul acestei luni.

Filed Under: Sănătate, Ultimele articole Tagged With: anatomie, biologie, descoperiri, medicină

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Fructe exotice - Durian
    Curiozităţi, Lume, Natură, Ultimele articole
    23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu...
  • Curiozitati despre pasari - Onagadori
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    51 Curiozităţi despre păsări
  • Curiozităţi despre Polul Nord
    Curiozităţi, Lume, Ultimele articole
    Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere...
  • Curiozitati despre China
    Curiozităţi, Lume, Ultimele articole
    75 de curiozităţi despre China care vă vor surprin...
  • Citate despre viaţă - Confucius
    Lume, Ultimele articole
    60 citate despre viaţă de la personalităţi celebre
  • Curiozităţi despre sistemul solar
    Ultimele articole, Universul
    10 curiozități despre sistemul solar
  • Timpul ţi viteza luminii
    Curiozităţi, Ştiinţă, Ultimele articole
    10 curiozitaţi din fizică şi lucruri ciudate

Ultimele interesante

Omul Dragon — posibil o nouă specie

Descoperirea craniului „Dragon Man” în China ar putea adăuga noi specii în arborele genealogic uman

iunie 27, 2021

Muon g-2 — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

Muonii — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

aprilie 9, 2021

Materia întunecată ar putea fi făcută din găurile negre de la începuturile timpului

aprilie 4, 2021

Idolul Shigir — cea mai veche statuie de lemn din lume

Cea mai veche statuie de lemn din lume are o vechime de peste 7000 de ani

aprilie 2, 2021

Cern — dovezi ale unei noi fizici

Dovezi ale unei noi fizici la Cern? Indici a unei noi forțe a naturii

martie 28, 2021

Gaură de vierme traversabilă

Găurile de vierme din Univers sunt pe deplin traversabile, arată noile calcule

martie 21, 2021

Fulguritul creat de fulgere ar fi putut provoca viața pe Pământ

Fulgerele străvechi ar fi putut provoca viaţa pe Pământ

martie 20, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Cine a inventat becul? Istoria şi viitorul tehnologiei iluminării

Două stele neutronice s-au ciocnit, clătinând universul şi aruncând cantităţi mari de aur

Misterioasa explozie de unde radio continuie să se repete, întocmai potrivit programului

Primele vederi îndeaproape ale celui mai îndepărtat obiect vreodată vizitat, dezvăluie detalii ciudate

Oamenii de ştiinţă de la CERN spun că LHC a confirmat două particule noi, şi posibil a descoperit-o pe a treia

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Pentru prima dată, materia organică crucială pentru viață a fost găsită pe suprafața unui asteroid

Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000 mii de ani în urmă. Consecințele au fost dramatice

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei „a fost rezolvat” de IA

Categorii

  • Artă (14)
  • Curiozităţi (68)
  • Istorie (111)
  • Lume (164)
  • Natură (171)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (256)
  • Tehnologii (115)
  • Ultimele articole (817)
  • Universul (261)

© 2025 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored