Un ADN vechi relevă istoria complexă a migrației oamenilor între Siberia şi America de Nord

Două studii aduc un aport considerabil la cunoașterea ce o avem despre popoarele care primele au populat America de Nord — începând cu regiunea Arctică şi până la sud-vestul SUA.

Sunt o mulțime de dovezi care sugerează că oamenii au migrat pe continentul nord-american prin Beringia, o masă de pământ care odată a conectat marea dintre Siberia şi Alaska de azi .

Dar cine exact a traversat, sau a retraversat, şi care din aceștia au supraviețuit ca strămoși a americanilor nativi de astăzi, a fost un subiect de dezbateri lungi.

Vedeți şi: Cele mai vechi unelte, găsite recent în afara Africii, pot rescrie istoria umană

Două studii ADN noi, provenite din fosile rare de pe ambele maluri a strâmtorii Bering, îşi aduc aportul la scrierea unor noi capitole în istoria acestor popoare preistorice.

Primul studiu (en) se axează pe genetica popoarelor nord-americane, paleo-eschimoşii (unii din cei mai timpurii oameni care au populat Arctica) şi descendenţii acestora.

„[Această cercetare] se axează asupra populațiilor din trecutul şi prezentul nordului Americii de Nord, prezentând legături interesante între vorbitorii na-dene, primele popoare care au migrat în America, şi paleo-eschimoși”, spune într-un e-mail, Anne Stone (en), genetician antropolog la Universitatea de Stat din Arizona, ce a evaluat ambele studii pentru Nature.

Beringia s-a format cu aproximativ 34 000 de ani în urmă, iar primii oameni vânători de mamuți au trecut-o cu mai mult de 15 000 de ani în urmă, chiar posibil şi mult mai devreme (en).

O migrație majoră ulterioară, cu aproximativ 5000 de ani în urmă, a populațiilor cunoscute sub denumirea de paleo-eschimoși, s-a răspândit în multe regiuni ale Arcticului american şi Groenlanda.

Dar sunt ei oare strămoși direcți ai popoarelor de astăzi vorbitoare de eschimo-aleută şi na-dene, sau au fost strămutați de o migrație ulterioară a neo-eschimoșilor sau a poporului Thule acum 800 de ani, rămânea ceva misterios.

O echipă internaţională a studiat rămășițele a 48 de oameni străvechi din regiune, precum şi 93 de reprezentanți ai popoarelor din Siberia de vest şi iñupiat (en) din Alaska.

Vedeţi şi: Misterul civilizaţiei arctice pierdute – Au fost găsite două mumii la Necropolisul Zeleny Yar

Studiul lor nu doar a suplinit cantitatea relativ mică a genomului străvechi din regiune, dar şi a încercat să potrivească toate datele împreună într-un singur model de populație.

Constatările arată că, atât popoarele vechi, cât şi cele moderne din Arcticul american şi Siberia, au moștenit multe din genele lor de la paleo-eschimoşi.

Descendenții acestei populații vechi includ vorbitorii de limbă yup’ik, inuit, aleută şi na-dene, răspândiți în Alaska, Canada de Nord şi până în sud-vestul Statelor Unite.

Constatările intră în contradicție cu alte studii genetice, care sugerează că paleo-eschimoşii erau un popor izolat ce a dispărut după aproximativ 4000 de ani (en).

„În ultimii șapte ani, a existat o dezbatere referitor la faptul dacă paleo-eschimoșii au contribuit genetic la popoarele ce trăiesc astăzi în America de Nord; studiul nostru rezolvă această întrebare şi susține teoria că paleo-eschimoșii au răspândit limbile na-dene”, spune într-un comunicat de presă (en), David Reich, de la Facultatea de Medicină Harvard şi Institutul de Medicină Howard Hughes.

Cel de-al doilea studiu (en) s-a concentrat pe liniile asiatice, notează Stone.

„Studiul este interesant, deoarece ne oferă o perspectivă asupra dinamicii populaţiei, ce a avut loc în nord-estul Siberiei pe o perioadă de peste 30 de mii de ani.

Şi desigur această înțelegere, oferă, de asemenea, informații despre persoanele care au migrat în America”.

Cercetătorii au recuperat probe genetice de la rămășițele a 34 de indivizi din Siberia, ce au o vechime între 600 şi 31 600 de ani.

Acestea din urmă sunt cele mai vechi rămășițe umane cunoscute în regiune şi ele au dezvăluit un grup de siberieni necunoscut anterior.

ADN-ul unui individ siberian de aproximativ 10 000 de ani prezintă o cea mai mare asemănare genetică cu americanii nativi, comparativ cu orice alte rămășițe găsite în afara Americii.

Cincisprezece ani în urmă, oamenii de ştiinţă au descoperit un site cu o vârstă de 31 000 de ani de-a lungul râului Yana din Rusia (en), la nord de Cercul Arctic, cu oase vechi de animale, instrumente de piatră şi fildeș.

Singurelele rămășițe umane recuperate de pe site-ul Epocii Glaciare, au fost doar doi dinți de lapte mici de copii — şi aceștia dețineau unicul genom uman cunoscut al popoarelor care au populat nord-estul Siberiei în perioada de dinaintea Ultimului Maxim Glacial.

Vedeţi şi: Toţi am venit din Africa, relevă studiul a sute de noi genomuri din întreaga lume

Ei reprezintă o populație anterior necunoscută, pe care echipa internaţională de autori ai studiului a numit-o „Vechii Siberieni de Nord”.

Autorii sugerează că în timpul ultimului maxim glacial ( între 26 500 şi 19 000 de ani în urmă), unii dintre acești 500 de siberieni erau în căutarea unei clime mai prielnice în sudul Beringiei.

Stone spune că migrația ilustrează căile prin care schimbarea climei a afectat dinamica populațiilor vechi.

„Eu cred că refugiu (en) (în biologie, o locație care susține o populație izolată sau relicvă) din timpul ultimei maxime glaciale a fost important”, spune ea (en).

„Pe măsură ce populațiile s-au îndreptat spre refugiu, probabil după animalele pe care le vânau şi profitând de plantele ce le colectau în timp ce distribuția lor s-a mutat spre sud, aceasta a rezultat în interacțiuni şi schimbări a populației.”

„Aceste populații s-au extins apoi din refugiu deoarece climatul s-a încălzit şi aceste dinamici climaterice au afectat probabil populația din întreaga lume”.

Potrivit acestui scenariu, siberienii de nord străvechi au sosit în Beringia şi probabil s-au amestecat cu popoarele migratoare din Asia de Est.

În cele din urmă, populația lor a dat naștere atât celor de întâi popoare ale Americii de Nord, cât şi altor linii ce s-au dispersat prin Siberia.

David Meltez, antropolog la Universitatea Metropolitană Sudică şi coautor al noului studiu, spune că atunci când a fost descoperit situl Râului Yana, artefactele arătau ca unelte distincte de piatră (în special „vârfuri” de proiectile) ale culturii Clovis — o populație nativă americană timpurie care a trăit pe teritoriul în statului New Mexico din SUA de astăzi cu aproximativ 13 000 de ani în urmă.

Dar constatarea a fost întâmpinată cu scepticism, deoarece Yana a fost separată de siturile americane Clovis de 18000 de ani, multe sute de kilometri şi chiar de ghețarii ultimei epoci glaciare.

Mai degrabă părea că, pur şi simplu, diferite populaţii făceau vârfuri de piatră similare în locuri şi momente diferite.

„Cel mai ciudat acum e că, după cum se dovedeşte, ei au fost înrudiți”, spune Meltzer (en).

„Asta e oarecum superb. Dar aceasta nu schimbă acel fapt că, nu există o descendenţă istorică directă din punct de vedere a artefactelor, dar ne spune că acolo a fost această populație ce rătăcea la nordul îndepărtat al Rusiei cu 31 000 de ani în urmă, descendenții cărora au contribuit cu un pic de ADN la americanii nativi”.

Constatarea nu este deosebit de surprinzătoare, având în vedere că, cel puțin unii din strămoșii americanilor nativi de mult timp se presupunea a fi de origine din regiunea siberiană.

Dar detaliile ce păreau a fi de inaccesibile, acum se fac văzute după mii de ani.

De exemplu, popoarele vechi a Siberiei de nord par să fie şi strămoșii individului Mal’ta (ce datează cu acum 24 000 de ani) din regiunea lacului Baikal din sudul Rusiei, o populație ce a prezentat semne de origine europeană (en) — şi de la care, la rândul lor, americanii nativi au primit aproximativ 40% din ascendenţa sa.

„El şi-a făcut cale în americanii nativi”, spune Meltzer despre străvechiul genom Yanna, „dar tot el a făcut același lucru şi printre alte populații ce au venit şi plecat pe peisajul siberian din perioada erei glaciare”.

„Fiecare genom pe care îl avem acum ne spune multe lucruri pe care nu le-am știut, deoarece genomii vechi din era glaciară în America şi Siberia sunt rari”.

Un genom mai modern din rămășițele vechi de 10 000 de ani, descoperit în apropierea râului Kolyma din Siberia, mărturisește despre un amestec a ADN-ului liniilor est asiatice şi nord-siberiene vechi, similar cu cel observat în populaţiile native americane — o cea mai mare potrivire din afara Americii de Nord.

Această constatare, şi altele din cele două studii, servesc ca o reamintire că povestea amestecului şi migraţiei umane în Arctica nu este un drum cu sens unic.

„Nu este nimic în puntea terestră Bering ce ar putea sugera că nu puteţi merge în ambele sensuri”, spune Meltzer (en).

„Ea era relativ plată, fără ghețari — nu era ceva ce puteai traversa, iar în urmă să se închidă ușa şi să rămâi prins în America.

Deci, nu există nici un motiv să ne îndoim că podul terestru Bering a fost traversat de oameni în ambele direcții în perioada Pleistocenului.

Ideea de întoarcere înapoi în Asia, pentru noi pare ceva semnificativ, dar lor nici prin cap nu le trecea.

Ei nu se gândeau la faptul că se deplasează între continente. Ei doar se deplasau pe regiuni foarte vaste”.