Într-un studiu remarcabil, oamenii de ştiinţă au reconstituit genomul unui om străvechi ce a trăit acum 5700 de ani, pe teritoriul care acum este cunoscut ca Danemarca.
Nu există nici un fel de rămășițe fizice a femeii în cauză.
De fapt, totul ce avem la dispoziție, este doar o bucată mică de smoală de mesteacăn — o substanță asemănătoare cu gudronul, distilată din scoarța de copac încălzită.
În mod uimitor, această bucățică lipicioasă a fost suficientă pentru a ne vorbi nu doar despre faptul că femeia a umblat cândva pe Pământ, dar şi a ne sugera numeroase indicii despre identitatea ei.
Aceasta se datorează faptului că, smoala de mesteacăn era folosită nu doar ca adeziv la uneltele şi armele din piatră, până în Pleistocenul Mijlociu (care s-a încheiat cu aproximativ 126 000 de ani în urmă), dar şi era mestecată uneori de oamenii străvechi.
Smoala era mestecată din mai multe considerente, pentru a o încălzi, făcând-o astfel mai moale şi maleabilă pentru a o utiliza ca clei, precum şi ca medicament sau chiar în scop recreativ, la fel ca guma de mestecat modernă.
Indiferent de motivul pentru care era utilizată, atunci când oamenii de știință descoperă exemplare bine conservante ale acestei substanțe vechi mestecate de oameni mult timp în urmă, în gumă uneori pot fi găsite urme de salivă, ceea ce ne permite să reconstituim informațiile genetice (en).
În cazul exemplarului din Danemarca — recuperat de pe situl arheologic Syltholm de pe insula daneză Lolland — a fost posibilă reconstrucția întregului genom al străvechiului rumegător de gumă; un luru, care potrivit cercetătorilor, nu a mai fost realizat niciodată în absenţa rămășițelor scheletice.
„Este uimitor să ai un genom complet uman obţinut din orice altceva decât os”, a spus cercetătorul principal şi geneticianul evoluţionar (en), Hannes Schroeder, de la Universitatea din Copenhaga.
Prin secvențierea exemplarului, cercetătorii nu doar au dezvăluit ADN-ul uman străvechi, dar şi cel microbian, ce reflectă microbiomul oral al persoanei care a mestecat smoala, precum şi ADN-ul cel vegetal şi animal, ce ar putea corespunde recentelor produse alimentare consumate de individ.
„ADN-ul este atât de bine conservat, încât am fost în stare să recuperăm un genom uman complet din probă… un lucru deosebit de important, deoarece, până acum, de pe site nu au fost recuperat nici un fel de resturi umane”, explică cercetătorii în noua lucrare (en).
Vedeţi şi: Un ADN vechi revarsă mai multă lumină asupra filistenilor biblici
Rezultatele evidențiază potențialul smoalei de mesteacăn masticabile ca sursă de ADN uman şi non-uman, ce poate fi folosită pentru a elucida unele momente din istoria, starea de sănătate şi chiar a strategiilor de subzistenţă ale populațiilor preistorice.
În special, această gumă de mestecat, a furnizat un set bogat de informații.
ADN-ul din această probă — despre care cercetătorii spun că este comparabil după calitate cu cel extras din dinții şi a oasele craniului bine conservate — sugerează că cel ce a mestecato a fost de sex feminin, cel mai probabil cu pielea întunecată, părul brun închis şi ochi albaștri.
„Această combinație de trăsături fizice a fost remarcată anterior la alţi vânători-culegători europeni”, explică autorii, „sugerând că acest fenotip a fost răspândit în Europa mezolitică şi că răspândirea adaptivă a pigmentării deschise a pielii la populațiile europene s-a produs mai târziu în preistorie”.
De asemenea, rezultatele sugerează că strămoșii ei provin mai degrabă din Europa continentală, decât din populațiile de vânători-culegători ce locuiau în centrul Scandinaviei şi că ea trăit în momentul unei tranziții, când o perioadă cunoscută drept Cultura Mezolitică Târzie Ertebølle (en) (7300 – 5900 î.e.n.) a cedat locul Culturii Neolitice timpurii Cupă Pâlnie (en) (5900 – 5300 î.e.n.).
Acestă schimbare a dus la trecerea spre societăți agricole timpurii, dar ADN-ul individului Syltholm nu poartă nici un semn de ascendenţă neolitică de fermier.
Acest lucru sugerează, nu numai despre faptul că ea se încadra în partea ecuației culegător-vânător, dar şi că dezvoltarea agriculturii în această regiune s-ar fi putut derula mai lent decât au crezut anterior cercetătorii.
„Syltholm este complet unic. Aproape totul este sigilat în noroi, ceea ce înseamnă că conservarea resturilor organice este absolut fenomenală”, spune un membru al echipei (en), Theis Jensen, cercetător în arheologia mezolitică.
„Este cel mai mare sit al epocii de piatră din Danemarca, iar descoperirile arheologice sugerează că persoanele ce au ocupat situl, explorau puternic resursele sălbatice în epoca Neoliticului, perioada în care agricultura şi animalele domestice au fost pentru prima dată introduse în sudul Scandinaviei”.
Vedeţi şi: Un ADN vechi relevă istoria complexă a migrației oamenilor între Siberia şi America de Nord
Pe lângă ADN-ul uman, cercetătorii, de asemenea, au găsit dovezi de ADN de alun şi raţă — urme ce se consideră a fi provenite de la bucatele recent consumate de individ, înainte de a mesteca guma — şi semne ale mai multor tipuri de bacterii orale, inclusiv microbi asociați cu boala gingiilor şi a virusului Epstein-Barr, printre mulţi alţii.
Acest nivel de detaliere, păstrat în ceva ce a fost mestecat din trecere, acum 6000 de ani, sugerează despre potențialul științific incredibil pe care îl pot oferi astfel de gume antice — dacă vor mai fi descoperite şi alte probe de acest fel, ce conțin amprente preistorice.
„Aceasta ne-ar putea ajuta să înţelegem cum au evoluat şi s-au răspândit agenţii patogeni de-a lungul timpului şi ceea ce îi face deosebit de virulenţi într-un mediu dat”, spune Schroeder.
Rezultatele au fost prezentate în Nature Communications.
Lasă un răspuns