Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Univers
  • Ştiinţă
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Animalele pe cale de dispariţie pe care generațiile viitoare nu le vor vedea niciodată

mai 23, 2017 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Animale pe cale de dispariţie
Unele dintre animalele cele mai exotice din lume ar putea dispărea în decurs de câteva luni, conservaţioniştii au avertizat despre generaţii viitoare ce vor creşte într-o lume fără multe dintre speciile care sunt în viaţă astăzi.

Fondul Mondial pentru Natură (WWF) susţine că unele animale, cum ar fi delfinul vaquita, ar putea fi şterse de pa faţa pământului în următoarele câteva luni.

Unele ar fi pe cale de dispariţie sub adăpostul grădinelor zoologice, care nu au oferit o “Corabie a lui Noe” de unde ar pute fi restabilite din nou populaţiile.

Vedeţi şi: 17 animale dispărute în decursul vieţei noastre

Pierderea habitatului, braconajul şi boala împing multe specii la o aşa limită, încât lumea a intrat acum în a şasea extincţie în masă.

Tamarinul-leu cu faţa neagră - pe cale de dispariţie
Tamarinul-leu cu faţa neagră. CREDIT: BBC

Mai mult de 23 000 de specii sunt în Lista Roşie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii, conţinând 41% din toţi amfibienii din lume, 25% din mamifere şi 13% din păsări.

Vedeţi şi: Oamenii de ştiinţă au descoperit 163 de specii noi de animale în regiunea Marelui Mekong

Numărul delfinilor vaquita – porecliţi panda mării – a căzut cu 90% din 2011, deoarece ei se încâlcesc în plasele de pescuit ilegale.

Acum, în natură au rămas doar 30 de reprezentanţi şi toţi trăiesc în Golful Californiei din Mexic.

Conservaţioniştii au avertizat că până în toamnă ei ar putea dispărea, dacă guvernul mexican nu va întreprinde nimic pentru a proteja zona.

Delfinul Vaquita ar putea dispărea în câteva luni. CREDIT: THE YUCATAN TIMES

Chris Gee, şeful campaniilor de la WWF din Marea Britanie a spus: “Timpul se scurge extrem de rapid pentru Vaquita, noi am putea pierde perde tragic ‘panda mării’ în decurs de câteva luni”.

“Ultima şansă pentru specie este guvernul mexican dacă el imediat va primi şi va aplica în mod corespunzător o interdicţie permanentă împotriva setcilor”.

Oryx-ul - pe cale de dispariţie
Oryx-ul cu coarne iatagan. CREDIT: BBC

Lis Key de la International Animal Rescue, spune că pangolinii – cel mai traficat animal din lume – a fost, deasemenea, în pericol de a dispărea în decursul unei generaţii.

Urangutanii şi lorişii leneşi, deasemenea, sunt puşi în pericol critic din cauza braconajului şi a habitatului pierdut.

“Pangolinul ar putea dispărea înainte ca majoritatea oamenilor măcar să ştie cum el arată”, a spus ea.

“Eu nu sunt sigură dacă ei vor disparea în zece ani, dar cu siguanţa în câţiva zeci de ani”.

“Cifrele utilizate atunci când vorbim de traficul de pangolin, de obicei, se referă nu la exemplare unice, ci la numărul de camioane. Tragic”.

“În ceea ce priveşte urangutanii şi lorişii leneşi, care sunt sfera noastră de acţiune, ambii sunt în primejdie critică, la un pas de a dispărea din cauza ratei rapide continuie a pierderii habitatului şi a efectelor vânătului ilegal”.

“Dacă nu se vor întreprinde măsuri pentru a opri aceste activităţi, viitorul este sumbru pentru ambele specii”.

Pangolinul este creatura cea mai traficată din lume.

În altă parte, există mai puţin de 100 de rinoceri de Java rămaşi în sălbăticie din cauza braconajului, şi organizaţia de caritate Save the Rhino a estimat că aceştea ar putea dispărea în următorii zece ani sau chiar mai devreme.

În martie un rinocer a fost capturat ilegal de la o grădină zoologică franceză, un prim incident de acest fel, ce demonstrează cererea mare de cornuri de rinocer.

În medie se ucid câte trei rinoceri pe zi, doar în Africa de Sud.

Deasemenea, există doar în jur de trei duzini de oryx cu coarne-iatagan, după ce au fost vânaţi până la dispariţie de către vânători după trofee pentru coarnele lor răsucite.

O creştere de succes a Oryx-şilor în captivitate a permis reântroducerea lor în Orientul Mijlociu, dar situaţia lor este foarte nesigură.

Mai sunt doar 100 de lemuri negri cu ochi albaştri în sălbăticie

În Madagascar mai sunt doar în jur de 100 de lemuri negri cu ochi albaştri în sălbăticie şi potrivit Universităţii din Pietermaritzburg, regiunea KwaZulu-Natal, Africa de Sud până în în 2026 ei vor muri definitiv.

Vedeţi şi: 10 animale adorabile pe cale de dispariţie din cauza schimbărilor climaterice

La fel şi  mătăsosul lemur Sifaka este în pericol, cu doar 250 de creaturi rămase.

Cangurul de copac aurit - pe cale de dispariţie
Cangurul de copac aurit – mai are şanse.

Cangurul de copac aurit (Dendrolagus pulcherrimus), Iepurele de apa (Bunolagus monticularis), Tamarinul-leu cu faţa neagră şi Saola, o mică antilopă, deasemenea, ar putea toţi dispărea în termen de zece ani.

“Există tone de specii care au o necesitate disperată de ajutorul nostru şi care pot fi pierdute în doar una sau două generaţii”, a declarat Niki Rust, consilier tehnic la WWF.

“Multe din populaţii sunt atât de mici şi izolate încât este nevoie de doar o boală pentru a le şterege de pe faţa Pământului”.

“Unii dintre limurii de pe Madagascar sunt vânaţi, deoarece localnicii cred că sunt spirite rele. Ei toţi suferă de pierderea habitatului”.

“Dar, există istorii de conservarea de succes. Populaţiile de gorile de munte sunt în creştere şi acum avem în jur de 800 reprezentanţi în sălbăticie. Cangurii de copac auriţi tot par să se stabilizeze”.

Heather Sohl, consilierul şef de la WWF-Marea Britanie a adăugat: “Cifrele pot fi devastatoare, dar încă nu e prea târziu, cu o protecţie mai mare putem ajuta la asigurarea unui viitor pozitiv pentru animalele sălbatice pe cale de dispariţie”.

Sursă: The Telegraph

Articole relevante:

  1. 10 animale adorabile pe cale de dispariţie din cauza schimbărilor climaterice
  2. Salamandră gigantică mare a fost găsită într-o peşteră din China
  3. Oamenii de ştiinţă au descoperit 163 de specii noi de animale în regiunea Marelui Mekong
  4. Uromys Vika, o nouă specie de şobolani gigantici de copaci
  5. 23 Animale din Antarctica şi Polul Sud

Filed Under: Lume, Natură, Ultimele articole Tagged With: animale, biologie

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • 11 cele mai bune programe de modificat poze online gratis 11 cele mai bune programe de modificat poze online... 69 views | posted on 23/04/2014
  • 23  fructe exotice ciudate de care veţi fi cu siguranţă surprinşi 23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu... 59 views | posted on 12/11/2015
  • 23 Animale din Antarctica şi Polul Sud 23 Animale din Antarctica şi Polul Sud 51 views | posted on 27/03/2018
  • Cea mai mare albină din lume a fost găsită în viaţă Cea mai mare albină din lume a fost găsită în viaţ... 45 views | posted on 22/02/2019
  • Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii interesante Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere... 43 views | posted on 01/06/2016

Ultimele interesante

Inversarea pierderii memoriei

Noul medicament creşte speranţele pentru inversarea pierderii memoriei la vârstă înaintată

februarie 19, 2019

Urma de neanderthal de pe insula Gibraltar

Această urmă din Gibraltar posibil a fost făcută de unul dintre ultimii neanderthali

februarie 18, 2019

Vehiculul spaţial Opportunity

După 15 ani de explorare a planetei Marte, Opportunity îşi încheie misiunea

februarie 17, 2019

Galaxia Andromeda

În sfârșit noi știm când Calea Lactee se va ciocni cu galaxia Andromeda

februarie 11, 2019

Rolul bacteriilor în sănătatea umană

Oamenii de ştiinţă au găsit o posibilă legătură dintre bacteriile intestinale şi depresie

februarie 10, 2019

Supernova Cow

Posibil, astronomii în cele din urmă au văzut cum o stea devine gaură neagră

februarie 4, 2019

coliziunea Pământului cu o altă planetă

O coliziune cu o altă planetă posibil a însămânțat Pământul cu ingrediente pentru viaţă

februarie 3, 2019

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii comete cosmologie cosmonautică creier curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice dinozauri ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică geografie geologie imagini din natura imagini univers invenţii marte medicină oraşe paleontologie planete plante sistem solar turism viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Cea mai mare albină din lume a fost găsită în viaţă

Descoperirea acestor fosile uimitoare dezvăluie un nou dinozaur cu pene irizate

14 cele mai mari minuni ale naturii

Acum au rămas doar trei Rinoceri Albi Nordici

19 curiozităţi geografice într-adevăr ciudate

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Făceţi cunoştinţă cu fructul ciudat care în curând poate deveni la fel de răspândit ca căpşuna

Acestea sunt animalele care au dispărut în 2018

Noile unelte preistorice descoperite sugerează că toată Africa a fost “leagănul omenirii”, nu doar o parte

O fosilă de reptilă “asemănătoare mamiferelor” care a coexistat cu dinozaurii a fost descoperită în Polonia

Conştiinţa ar putea fi doar un rezultat al fizicii de bază, spun cercetătorii

  • Facebook
  • Google+
  • RSS

Categorii

  • Artă (9)
  • Curiozităţi (62)
  • Istorie (79)
  • Lume (132)
  • Natură (122)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (106)
  • Ştiinţă (199)
  • Tehnologii (98)
  • Ultimele articole (598)
  • Universul (169)

© 2019 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored