“Capcanele reci” lunare sunt de bun augur pentru viitorii astronauți Artemis, afirmă NASA.
Pentru prima dată, oamenii de știință au detectat apă pe suprafața Lunii luminată de soare.
De asemenea, ei au descoperit că apa pe Lună este mai răspândită decât se credea până acum, cu buzunare de gheață ascunse în regiunile umbrite ale “întunericului etern”, unele la fel de mici ca un bănuț, arată noile studii.
Vedeţi şi: Pământul se pare a capturat o lună suplimentară şi noi nu am observat-o timp de 3 ani
Oamenii de știință au identificat semne de apă pe Lună începând din anul 2009 şi, în 2018, au confirmat prezenţa gheții de apă pe suprafața lunară.
Acum, cercetătorii în cadrul a două studii noi au detectat apă în una din cele mai mari formațiuni sub formă de crater de pe suprafața luminată de soare a Lunii şi, mai mult ca atât, au descoperit că suprafața lunară ar putea adăposti zone abundente de gheață ascunsă în “capcanele reci”, regiuni permanent umbrite.
“Dacă vă puteți imagina stând pe suprafața lunii lângă unul dintre polii săi, ați vedea umbre peste tot”, a spus într-un comunicat autorul studiului (en), Paul Hayne, profesor asistent în Laboratorul de Fizică Atmosferică şi Spațială de la Universitatea din Boulder, Colorado, SUA.
Vedeţi şi: Cât de departe şi mare este într-adevăr Luna
Descoperirea apei pe Lună
Într-un studiu, cercetătorii conduși de Casey Honniball, cercetător postdoctoral la NASA Goddard Space Flight Center din Maryland, au studiat apa de pe lună folosind datele telescopului aerian SOFIA (Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy).
Datorită acestor observații, oamenii de știință pentru prima dată în istorie au detectat apă pe suprafața lunară îndreptată spre soare.
Lucrările anterioare de identificare a apei pe Lună s-au bazat pe o semnătură spectrală, “codul de bare” distinct pe care oamenii de ştiinţă îl folosesc pentru a detecta materialele, reflectat în funcție de lungimea de undă.
Dar aceste date nu fac distincție între apă şi hidroxil (molecula OH), legat de mineralele de pe suprafața lunii.
Observațiile anterioare au identificat o semnătură chimică ce ar putea indica apă sau hidroxil, dar, cu aceste noi observații, cercetătorii au reușit să identifice semnătura unică a apei.
Oamenii de știință au găsit apă lângă craterul Clavius, unul din cei mai mari de pe Lună şi, de asemenea, pe o porțiune mică mai îndepărtată de poli a mării lunare Mare Serenitatis.
Cercetătorii au descoperit că apa există în cantități de în jur de la 100 până la 400 de părţi pe milion.
Oamenii de știință sugerează că această apă este probabil “intercalată” între granulele de pe suprafața lunară, ce o protejează de mediul înconjurător.
Vedeţi şi: Posibil a fost descoperită prima lună în afara sistemului nostru solar
Capturarea apei lunare
Într-un alt studiu, condus de Hayne, cercetătorii au folosit datele navei spațiale Lunar Reconnaissance Orbiter a NASA aflată pe orbita Lunii, pentru a studia distribuția capcanelor reci, unde apa ar putea exista nu doar temporar, ci permanent.
Oamenii de știință au descoperit o mare varietate de capcane reci, inclusiv “micro capcane reci”, cu diametrul de până la 1 centimetru.
Mai mult ca atât, sunt dovezi că pot exista de sute sau chiar de mii de ori mai multe de astfel capcane reci “micro” mai mici, decât de acelea mai mari.
De asemenea, ei au găsit astfel de umbre permanente la ambii poli.
De fapt, Hayne a descoperit că 40 000 de kilometri pătraţi din suprafața lunară ar putea deține apă.
Aceasta este o suprafață mai mult decât dublă faţă de cea pe care oamenii de știință o alocau pentru apa înghețată de pe lună.
Natura acestor “capcane reci” este interesantă nu doar prin faptul că sunt zone reci şi umbrite, unde cel mai probabil s-ar putea aduna apa.
Ele sunt atât de reci, încât apa sau gheaţa ar putea fi literalmente prinsă acolo timp de perioade incredibile de timp.
Vedeţi şi: Noua teorie explică modul în care luna a ajuns acolo unde este azi
“Temperaturile sunt atât de scăzute în capcanele reci, încât gheaţa se comportă ca piatra”, a spus Hayne în aceeași declarație.
“Odată ce apa ajunge aici, ea va rămâne timp de miliarde de ani”.
Pentru ai dovedi pe deplin existenţa, Hayne şi echipa sa au declarat că această gheață trebuie găsită cu ajutorul rover-urilor sau misiunilor cu echipaj.
Totuşi, această nouă descoperire s-ar putea dovedi monumentală pentru planurile omenirii nu doar de a readuce astronauții pe Lună (NASA speră să realizeze aceasta până în 2024 cu programul său Artemis), dar şi a stabili tabere umane pe termen lung pe suprafața lunară, ca teren de probă şi ca un punct de salt pe Marte.
“Dacă noi avem dreptate, apa va fi mai accesibilă ca apă potabilă, combustibil pentru rachete, pentru toate acele cazuri în care NASA are nevoie de ea”, a spus Hayne în aceeași declarație.
“Posibil astronauții nu vor fi nevoiţi să între în aceste umbre adânci şi întunecate… Ei ar putea să exploreze zona şi să găsească una de un metru, care la fel de probabil ar putea să adăpostească gheaţă”.
Lucrarea lui Honniball a fost publicată în revista Nature Astronomy.
Lasă un răspuns