Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Oamenii de știință cred că tocmai au descoperit a cincea forță a naturii

noiembrie 25, 2019 by Vladimir Moşoglu 1 Comment

Mişcarea particulelor în camera cu bule
ZMEELGETTY IMAGES

Oamenii de știință posibil au descoperit o a cincea forță a naturii care, dacă va fi confirmată, ar putea sparge misterul materiei întunecate.

Din câte știu oamenii de știință în prezent, totul în universul nostru este guvernat de patru forţe fundamentale (en): gravitația, electromagnetismul şi două interacțiuni nucleare.

Aceste forțe sunt determinate de faptul, că ele nu par să se reducă la interacțiuni mai de bază între particule, din care motiv de mult timp se speculează despre existenţa unei a cincea forțe, ce ar trebui să completeze golul inexplicabil din modelul standard al fizicii.

Vedeţi şi: Pentru prima dată a fost observată descompunerea bosonului Higgs – Modelul Standard a rezistat

Au existat numeroase afirmaţii nefondate ale existenţei unei a cincea forțe fundamentale, iar oamenii de știință continuie să caute materia întunecată — ce se crede că reprezintă aproximativ 85% din materia din Univers — fără succes.

Vedeţi şi: 11 cele mai mari întrebări despre materia întunecată rămase fără răspuns

Acum, însă, oamenii de știință de la Institutul de Cercetări Nucleare Atomki din Ungaria, cred că ei posibil au găsit dovezi substanțiale ale misterului, deoarece au descoperit acţiunile unei a cincea forţe fizice provenite dintr-un atom de heliu.

Cercetătorii susţin că au văzut pentru prima dată forţa în acţiune în 2015, în timp ce studiau lumina emisă în timpul degradării radioactive a beriliului -8, un izotop instabil.

Acum, însă, aceeaşi echipă a observat un al doilea exemplu de forţă misterioasă în joc.

Look up x17 particle. If true is the biggest news in science since the theory of relativity. Would have huge sweeping ramifications unlike anything in our lifetime. #ForcesofNature

— James I. Swarts (@JamesISwarts) November 21, 2019

Studiul din 2015, a constatat că la tragerea cu protoni în izotopul litiu-7, ce creează beriliu-8, descompunerea particulelor ce a urmat, nu a produs exact emisiunile de lumină așteptate.

Dacă lumina emisă este suficient de energică, ea se transformă într-un electron şi un pozitron, care se îndepărtează unul de celălalt la un unghi previzibil.

În schimb, oamenii de ştiinţă au descoperit că electronii şi pozitronii se îndepărtau adesea unul de celălalt exact la 140 de grade.

Cercetătorii au sugerat că o particulă cu totul nouă ar putea fi responsabilă pentru anomalie, iar caracteristicile ei au sugerat că ea trebuia să fie un tip complet nou de boson fundamental, o particulă ce poate transporta forţe.

Vedeţi şi: Cercetătorii au descoperit “Particula Înger” care este materie şi anti-materie în acelaşi timp

Exciting times. The X17 boson may have been observed in decays of He-4 as well as Be-8. This may mediate a new fifth force ! The results certainly seem to presage important new physics.https://t.co/y8Q8ZmvHAr#physics #fifthforce

— Underlying Paradigm (@UnderlyingParad) November 21, 2019

Noul boson presupus, ce a fost numit X17, nu ar putea fi una dintre particulele ce poartă cele patru forţe cunoscute, deoarece are o masă distinctivă şi o viaţă foarte scurtă, însemnând că este purtătorul unei noi forţe, a cincea.

Vedeţi şi: LHC a detectat din nou bosonul Higgs, de această dată într-un dans cu top quarcul

În studiul mai recent, ei se așteptau la aceleași rezultate în cazul atomilor de heliu, cu toate acestea, în loc de un unghi de separare a electronilor şi pozitronilor de heliu egal cu 140 de grade, ei au primit unul mai aproape de 115 grade.

În arXiv, unde a fost publicată cercetarea, oamenii de ştiinţă au explicat:

Această caracteristică este similară cu anomalia observată la [beriliu-8] şi pare să corespundă cu scenariul de descompunere a bosonului X17.

Noi așteptăm la mai multe rezultate experimentale mai independente în următorii ani în ceea ce privește particula X17.

Deși experimentul original a fost acceptat în revista Physical Review Letters, cel mai recent studiu necesită încă să fie revizuit.

Dacă existenţa particulelor va fi confirmată, fizicienii vor trebui să reevalueze interacțiunile celor patru forțe fundamentale existente şi să facă loc pentru a cincea.

Filed Under: Ştiinţă, Ultimele articole Tagged With: descoperiri, fizică, materie, particule

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Comments

  1. Dan T says

    decembrie 1, 2019 at 19:18

    Alta problema de rezolvat: cercetatorii n-au reusit sa unifice decat fortele electrice si magnetice, daca apare si a cincea forta se complica lucrurile.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Fructe exotice - Durian 23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu... 95 views | posted on 12/11/2015
  • Albatrosul - animale din antarctica 23 Animale din Antarctica şi Polul Sud 94 views | posted on 27/03/2018
  • Curiozităţi despre Polul Nord Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere... 77 views | posted on 01/06/2016
  • Curiozităţi despre Africa 50 de curiozităţi despre Africa, şi date interesa... 64 views | posted on 21/10/2014
  • Curiozităţi despre sistemul solar 10 curiozități despre sistemul solar 54 views | posted on 02/11/2014
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa 20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist... 38 views | posted on 04/11/2015
  • Cel mai mare dinozaur Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea ma... 37 views | posted on 23/01/2021

Ultimele interesante

Titanosaur — cel mai mare dinozaur

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

ianuarie 23, 2021

Dealuri gravitaţionale

Aceste dealuri ce sfidează gravitația sunt unul dintre cele mai ciudate fenomene naturale

ianuarie 17, 2021

Cea mai veche pictură rupestră

Cea mai veche pictură rupestră cunoscută găsită în Indonezia

ianuarie 16, 2021

Planeta Jupiter

Planeta Jupiter este mai mare ca unele stele, de ce noi nu am primit un al doilea soare?

ianuarie 11, 2021

cea mai veche şi îndepărtată galaxie

Astronomii au găsit cea mai veche şi îndepărtată galaxie de până acum

ianuarie 9, 2021

Calea Lactee este probabil plină de civilizații dispărute

decembrie 27, 2020

Telescopul Parkes — a detectat un semnal misterios

Căutătorii de extratereștri detectează un semnal radio misterios de la steaua din apropiere

decembrie 21, 2020

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

New Horizons a captat imagini de la cea mai mare depărtare de Pământ

Pentru prima dată, astronomii au detectat planete în afara galaxiei noastre

Pentru prima dată oamenii de știință au înregistrat cum creierul elimină neuronii morți

Fizicienii au realizat teleportarea cuantică sub apă pentru prima dată

Un experiment cu 100 000 de jucători a dovedit că Einstein a greșit privitor la “acțiunea înfricoșătoare”

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei “a fost rezolvat” de IA

Continue oare oamenii să evolueze? Oamenii de știință răspund

Oamenii de știință pentru prima dată au clonat calul lui Przewalski şi el e atât de drăguț

Urme de picioare umane vechi de 120 000 de ani au fost descoperite în Arabia Saudită

De ce unii oameni sunt mai atrăgători pentru ţânţari decât alții?

Categorii

  • Artă (13)
  • Curiozităţi (67)
  • Istorie (109)
  • Lume (162)
  • Natură (166)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (246)
  • Tehnologii (113)
  • Ultimele articole (799)
  • Universul (249)

© 2021 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored