Mult timp în urmă, 15 impulsuri radio au ieșit dintr-o galaxie pitică, aflată la aproximativ 3 miliarde de ani lumină de Pământ.
Recent, un telescop dintr-o regiune îndepărtată din Virginia a preluat semnalele dintr-un colţ îndepărtat al universului, iar un grup de astronomi şi astrofizici au prezentat rezultatele preliminare (en) privind observațiile lor.
Aceasta este o perioadă activă nouă de la o sursă necunoscută, pe care astronomii o numesc FRB 121102. Este o sursă de explozii rapide de unde radio (FRB – fast radio bursts (en)).
Ele au fost detectate pentru prima dată în 2001, iar prima observată – a fost, de fapt, aceasta din urmă, care s-a repetat în 2015.
FRB-urile sunt exact ceea ce reiese din denumirea lor: explozie de unde radio, foarte rapide şi puternice. Dar, noi nu avem nici o idee despre ceea ce le provoacă.
„Deocamdată, o sursă de FRB-uri repetate este o anomalie pe lângă toate celelalte detectate; este singura de acest gen”, spune Emily Petroff, un cercetător post-doctoral la institutul de Radio Astronomie din Olanda.
Petroff nu a fost implicată în observațiile actuale, dar a fost parte a proiectului care a alcătuit anul trecut catalogul definitiv al exploziilor rapide de unde radio (en).
„Noi încercăm să găsim mai multe (fie prin a verifica şi a vedea alte FRB-uri repetate, fie a încerca de a găsi mai multe FRB-uri şi de a le monitoriza)”, a scris Petroff într-un email.
„Reţineţi, populaţia lor la moment este foarte mică. Au fost detectate doar 30 de surse FRB , de la 29 din ele am văzut doar câte o explozie, iar de la una au fost observate peste 200!”
A avea 15 de explozii de la aceeași sursă într-o perioadă scurtă de timp este excitant, deoarece aşa ceva nu s-a mai întâmplat anterior şi, de asemenea, aceste explozii particulare au venit la o frecvenţă mai mare decât cele normale, atingând aproximativ şapte gigaherţi.

„Exploziile din această sursă nu au fost niciodată observate la o aşa frecvenţă ridicată”, a spus într-o declaraţie (en), astrofizicul şi directorul programului Breakthrough Listen.
Comunicatul de presă (en) emis de organizația Breakthrough Listen, care a finanțat şi a organizat proiectul, spune; „Explicaţiile posibile pentru FRB-uri variază, începând cu explozii venite de la stelele neutronice rotative cu câmpuri magnetice extrem de puternice şi terminând cu idei speculative precum că ele sunt surse de energie direcționate folosite de extratereștri pentru a propulsa navele spaţiale”.
Vedeţi şi: Stephen Hawking şi un miliardar rus intenţionează să trimită o navă spaţială spre Alfa Centauri
Hm… extratereştri? Într-adevăr? Ei bine, nu chiar aşa.
Introducerea extratereștrilor în discuții înainte de eliminarea altor posibilități ar putea fi surprinzătoare, dar nu şi în cazul dacă luăm în considerație sursa acestor informații noi.
Breakthrough Listen Initiativ, este un proiect de 100 milioane de dolari, cu o directivă expresă de căutare a semnalelor venite de la alte civilizații extraterestre.
Deci, dacă se găsește ceva ciudat ce nu poate fi explicat imediat, bineînțeles că va duce la extratereștri. Este de datoria lor să susțină asta ca o posibilitate până când dovezile nu vor demonstra altceva.
Dar, există o mulțime de alte căi de cercetare care oferă explicații pentru aceste explozii repetate. Multe dintre acestea sunt palpitante şi incitante şi majoritatea din ele cu siguranță nu se referă la extratereștri.
„Cu orice semnal misterios din spațiu vine întrebarea inevitabilă referitor la viaţa extraterestră. La momentul de faţă, nu există dovezi că acestea sunt mesaje codate sau ceva de genul acesta”, spune Petroff.
„Şi atunci când avem de a face cu un fenomen nou, cele mai simple explicații – cum ar fi emisia de la o sursă astrofizică (nu o navă spaţială) – de obicei sunt punctul de start de la care se poate începe”.
Acesta ar putea fi un obiect de mărimea unui oraş (en), dar cu o masă mai mare decât cea a soarelui, ultima rămășița rotitoare a unei stele de la supernovă.
Aceste stele neutronice, ce fac un înconjor al axei sale cu o viteză de zeci de mii de rotaţii pe minut, uneori pot arunca impulsuri strălucitoare în univers sau pot avea câmpuri magnetice atât de puternice încât să câştige numele de magnetar.
Unii oameni de ştiinţă sunt de părerea că FRB-urile ar putea fi emise în perioada timpurie de creare a unui magnetar.
„Majoritatea teoriilor curente privitor la FRB-uri, sunt concentrate în jurul obiectelor compacte, energetice din alte galaxii”, spune Petroff.
„Două cele mai compacte şi energetice lucruri pe care le ştim, sunt găurile negre şi stelele neutronice; de asemenea ele se dovedesc a fi două cele mai extreme tipuri de obiecte din univers.
Vedeţi şi: 10 lucruri care trebuie să le ştiţi despre găurile negre
Unele teorii susţin că acestea sunt impulsuri uriaşe de la o stea neutronică tânără foarte energică sau că semnalele care nu se repetă ar putea fi produse atunci când două stele neutronice se ciocnesc. Totuși, la moment sunt mai multe teorii decât surse FRB”.
Oricare nu ar fi natura acestui semnal, el a început călătoria sa mult timp în urmă.
Aşa că, dacă chiar unii nu vor putea fi convinşi să evite pentru moment speculaţiile cu extratereștri, avem nişte veşti proaste pentru ei.
Chiar dacă, acestea au fost semnale de la extratereştri; acestor semnale le-a luat 3 miliarde de ani pentru a ajunge la noi, iar viaţa posibil demult a dispărut acolo.
Această sursă de explozii rapide de unde radio a fost descoperită abia în luna noiembrie a anului 2012 şi s-a repetat doar în 2015.
Aceasta perioadă de timp suficientă pentru a înţelege care ar putea fi cauza acestor semnale, ce este un motiv cheie de ce cercetătorii nu pot face o concluzie definitivă.
Continuarea observaţiilor în timp, ar putea ajuta la obținerea mai multor date şi, eventual, să ne dăm seama ce este.
Pentru ca să fim foarte clari aici: această nouă descoperire cel mai probabil nu sunt extratereştri.
Chiar şi Breakthrough Listen au numit ideia, precum că semnalele provin de la extratereştri, „speculativă”.
Şi chiar dacă este altceva decât extratereștri (cel mai probabil anume aşa şi este), aceasta nu ar trebui să fie un motiv pentru pierderea entuziasmului nostru cu privire la descoperire, ea ne dezvăluie ceva nou, minunat şi ciudat.
Aşa că, nu vă dezamăgiți că noi încă nu am găsit extratereștri. În schimb, ne putem bucura de tot ceea ce învăţăm nou despre acest univers minunat.
Lasă un răspuns