Descoperiri arheologice
Vârsta acestor picturi rupestre din peşterile de pe insula Sulavesi din Indonezia au fost estimate cu cel puţin 40000 de ani – adică ele au apărut aproximativ în acelaş timp, ca şi arta primitivă preistorică din Europa de Vest. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Nature.
Despre picturile rupestre din peşterile din regiunea carstică Maros se ştie încă din 1950, relatate pentru prima dată de arheologii olandezi. La acel moment nu sau făcut mari cercetări complexe pentru a afla vechimea picturilor, le dădeau maxim 10 000 de ani – se socotea că într-o climă tropicală procesele de eroziune distrug imaginile mai vechi. Zeci de ani cercetătorii au crezut că această artă rupestră a fost făcută în perioada pre – Neoliticului.
Pot să spun că a fost o mare – şi foarte frumoasă – surpriză pentru a citi concluziile lor. Wow, a fost reacţia mea iniţială la articol,
a spus Wil Roebroeks, un arheolog de la Universitatea Leiden din Olanda, care nu a fost implicat în studiu.
Cercetătorii au declarat că nu au avut idei preconcepute despre cât de vechi sunt picturile rupestre când au început acest proect în urmă cu aproximativ trei ani. Au vrut doar să afle sigur data.
Pentru a face acest lucru, echipa sa bazat pe o tehnică relativ nouă numită datare uraniu – toriu, care a fost deasemenea, utilizată pentru a stabili vărsta minimă a artelor rupestre din Europa de Vest.
Pentru început ei au cutreerat peşterile pentru a găsi imagini care erau acoperite cu vegetaţie mică – asemănătoare cu conopida – în cele din urmă au găsit 14 lucrări potrivite, care includeau 12 şabloane de mână şi două desene figurative.
Mica vegetaţie albă la fel cunoscută ca „popcorn de peşteră”, prezenta importanţă pentru cercetători pentru micile depuneri de minerale lăsate în urma micilor şuviţe de apă saturată de carbonat de calciu care se scurge pe pereţii peşterilor. Aceste depuneri au deasemeni mici urme de uraniu în ele, care se descompun cu timpul într-un product înrudit numit thoriu, cu o rată cunoscută în timp.
Proporţia dintre cele două elemente acţionează ca un ceas geologic pentru datarea formării depunerilor de carbonat de calciu,
a explicat experutul echpei de datare Maxime Aubert de la Universitatea Wollongong din statul New South Wales, Australia.
Folosind un instrument rotativ cu o lamă de diamant, Aubert a tăiat micele inflorescenţe vegetale din peşteră şi a extras probe mici, care includeau şi mici cantităţi de pigment din picturile rupestre. Stratul de pigment al probei ar fi cel puţin la fel de vechi ca şi primul strat de depuneri minerale care a crescut pe aprtea de sus.
Folosind această metodă, cercetătorii au stabilit că unele dintre şabloane de mână de pe care au fost luate probe au fost făcute cu cel puţin 39900 de ani în urmă şi pictura unui animal cunoscut sub numele de babirusa sau porcul cerb este de cel puţin 35400 de ani în urmă.
[youtube id=”ZVEqkVDn6Y4″ mode=”normal”]
În Europa cea mai veche pictură rupestră cunoscută este un disc roşu găsit în peştera El Castillo, din Spania, care are o vârstă minimă de 40800 de ani. Cea mai veche pictură figurativă, a unui rinocer a fost găsită în Chauvet Cave, Franţa, cu o vechime de 38827 de ani.
Vârsta neaşteptată a picturilor indoneziene sugerează două potenţiale naraţiuni despre modul cum sa întâmplat că oamenii au ajuns să facă artă aproximativ în acelaş timp, în aceste părţi diferite a le lumii, scriu autorii desccoperirii.
Este posibil că nevoia de a crea artă a apărut simultan dar independent printre cei care au colonizat aceste două regiuni. Mai interesant, cu toate acestea, este posibilitatea că arta a fost deja parte a unei culturii preistorice umane mai timpurii care a fost adusă de aceste două grupuri care au migrat spre teritorii noi.
Un lucru acum însă este evident, susţinerea că mii din ani în urmă oamenii preistorici au făcut artă în Europa şi mai mult nicăeri în altă parte, clar contrazic noilor cercetări.
„Vechea Europă, locul naşterii a istoriei artei a fost una naivă, oricum,” a spus Roebroeks. „Am văzut o mulţime de surprize în paleoantropolologia din ultimii 10 ani, dar aceasta este printre preferatele mele.”
Descoerirea făcută de Aubert arată importanţa continentului asiatic pentru studierea evoluţiei omului, remarcă oamenii de ştiinţă. Anume aici a fost găsit homenidul Denisovan, deasemeni un femur de Homo sapiens în vârstă de 45000 de ani, din care a fost extras cel mai vechi ADN a speciei. Chiar şi istoria omului neandertal, cunoscut după descoperirile europene, reprezintă probabil mai multe valuri de migraţie a acestor hominide din Asia Centrală şi de Vest. În cele din urmă, la doar la 400 km de Maros, pe insula Flores, au fost descoperite osemintele „omului – hobbit”.
Lasă un răspuns