În timp ce sonda Cassini plonja în Saturn, ea măsura atracția gravitațională a rocilor ce formează inelele iconice ale planetei — iar aceste date sugerează că inelele ar putea fi mult mai tinere decât se credea anterior.
De fapt, ele s-ar putea fi format aproximativ în aceeași perioadă în care dinozaurii umblau pe Pământ.
Potrivit estimărilor oamenilor de știință, inelele s-au format mai puțin de 100 de milioane de ani în urmă, ba poate chiar şi mai devreme, acum 10 milioane de ani.
Luând în considerare că vârsta Saturnului este de aproximativ 4,5 miliarde, putem spune cea mai mare perioadă a vieții sale, planeta gigantică nu a avut haloul său distinctiv pe care îl vedem astăzi.
Vedeţi şi: Nava spaţială Cassini s-a prăbuşit în Saturn, încheind misiunea sa de succes de 20 de ani
Chiar şi după ce a trecut în neființă, Cassini încă ne învăță multe despre sistemul solar.
„Numai datorită faptului că ne-am apropiat atât de tare de Saturn, în timpul ultimelor orbite ale lui Cassini, noi am reușit să adunăm măsurătorile pentru noile descoperiri”, spune unul din cercetători (en), Luciano Iess, de la Universitatea Sapienza din Roma, Italia.
Vedeţi şi: Cele mai apropiate imagini a Saturnului, făcute de sonda spaţială Cassini în ultimul său drum
„Şi datorită acestui lucru, Cassini îndeplinește un obiectiv fundamental al misiunii sale: nu numai de a determina masa inelelor, dar şi de a utiliza informațiile cu scopul de a perfecționa modelele şi a determina vârsta inelelor”.
Astronomii mult timp au suspectat că inelele lui Saturn s-ar putea să nu fie atât de vechi, dar acum, datorită măsurătorilor hiper-sensibile ale gravitației efectuate de Cassini, noi avem unele dovezi solide.
Atracția gravitațională a inelelor ne vorbește despre masa lor, ceea ce la rândul său ne vorbește despre vârsta pe care o au ele.
Cu cât mai mult aceste roci înghețate rămân în spațiu, cu atât ele devin mai grele, contaminate de trecerea resturilor din spațiu.
În caz dacă vă este interesant, masa inelelor ajunge la circa 15 trilioane de kilograme (aproximativ 16,5 cvadrilioane de tone), o masă de aproximativ 5000 de ori mai mică decât cea a propriei noastre Luni.
Ceea în ce încă noi nu suntem siguri, este modul în care s-au format inelele.
Oamenii de ştiinţă presupun că o cometă trecătoare s-a apropiat prea tare de Saturn şi ea a fost sfâşiată de atracţia gravitațională imensă, dar aceasta, este doar o ipoteză deocamdată.
De asemenea, aceleași măsurători efectuate de Cassini, au mai dezvăluit şi alte lucruri despre Saturn — straturile atmosferei lui se rotesc în jurul planetei la viteze diferite, până când nu treceți cel puțin 9000 kilometri spre interior.
Acesta este un fenomen care a fost văzut şi pe Jupiter, dar deosebirea este că, straturile de pe Jupiter încep să sincronizeze şi să se rotească împreună mult mai sus în atmosferă.
„Poate că o coliziune a format inelele aproximativ în perioada epocii dinozaurilor, dar pentru mine, surpriza reală a fost structura internă”, a spus Iess pentru Ryan F. Mandelbaum de la Gizmodo.
Saturn, la fel ca şi alte planete, se schimbă în mod constant.
Noi tocmai am descoperit că inelele sale nu pot avea decât 100 milioane de ani, dar s-ar putea să fie posibil că lor le-a mai rămas doar încă 100 milioane de ani (en) — datorită unui proces numit „ploaie inelară” care atrage particulele de gheaţă în interiorul planetei.
Datele gravitaționale pe care Cassini le-a colectat de la Saturn (altele decât cele de la inele) sugerează că planeta are o masă de aproximativ 15-18 ori mai mare decât cea a Pământului.
Şi cu aceasta noi nu o sfârșim cu sonda — NASA promite că pe parcurs noi vom face mai multe descoperiri pe baza datelor lui Cassini.
Cercetarea a fost publicată în Science.
Lasă un răspuns