Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Cât de departe şi mare este într-adevăr Luna

iulie 25, 2019 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Cât departe şi mare este Luna

Chiar dacă vedem Luna strălucind puternic pe cerul nocturn — şi uneori chiar şi ziua — este greu de pus în perspectivă cât de mare şi îndepărtată este cea mai apropiată vecină a noastră.

Deci cât este de mare Luna (en)?

Răspunsul la această întrebare nu este aşa de uşor cum s-ar putea părea la prima vedere.

La fel ca Pământul, Luna nu este o sferă perfectă.

În loc de aceasta, ea este un pic turtită (ceea ce noi numim sferoid oblic).

Aceasta înseamnă că diametrul lunii de la pol la pol este mai mic decât diametrul măsurat de la ecuator.

Dar diferența este mică, de doar patru kilometri.

Diametrul ecuatorial al lunii este de aproximativ 3476 km, în timp ce cel polar este de 3472 km.

Pentru a vedea cât de mare este ea, trebuie să o comparăm cu ceva de dimensiuni similare, cum ar fi Australia.

Vedeţi şi: Noua teorie explică modul în care luna a ajuns acolo unde este azi

De la coastă la coastă

Distanţa de la Perth până la Brisbane, pe linie dreaptă, este de 3606 km.

Dacă puneți Australia şi Luna una lângă alta, ele par aproximativ de aceeaşi dimensiune.

Dar aceasta e doar o modalitate de a privi lucrurile.

Deşi Luna este la fel de largă ca Australia, ea e, de fapt, mult mai mare din punct de vedere a suprafeței.

Iese că suprafața Lunii este mult mai mare decât cea a Australiei.

Suprafața uscatului Australiei este de aproximativ 7,69 milioane de kilometri pătrați.

Spre deosebire de Australia, suprafața Lunii este de 37,94 milioane de kilometri pătrați, aproape de cinci ori mai mare ca cea a Australiei.

Vedeţi şi: Curiozităţi despre Australia şi date interesante

Cât de departe este Luna?

Întrebarea la ce depărtare se află Luna de noi, este una, răspunsul la care, de asemenea, e mai complicat decât s-ar părea.

Luna se deplasează pe o orbită eliptică în jurul Pământului, ceea ce înseamnă că distanţa faţă de planeta noastră se schimbă în mod constant.

Această distanţă poate varia cu până la 50 000 km în timpul unei rotaţii, motiv pentru care mărimea lunii pe cerul nostru variază uşor de la o săptămână la alta.

De asemenea, orbita lunii este influențată de orice alt obiect din sistemul solar.

Vedeţi şi: 10 curiozităţi despre sistemul solar

Chiar şi atunci când toate acestea sunt luate în calcul, răspunsul în privinţa distanței se schimbă mereu, deoarece Luna se îndepărtează treptat de Pământ, care urmare a interacțiunii mareice dintre ele.

Acest ultim punct este un lucru pe care am reușit să-l studiem mai bine ca urmare a misiunilor Apollo.

Astronauţii care au vizitat Luna au așezat pe suprafața sa o serie de reflectoare oglinzi (en).

Aceste reflectoare sunt o ţintă continuie a laserelor de pe Pământ.

Calculând cât timp îi ia luminii laser să ajungă până la Lună şi înapoi, oamenii de ştiinţă pot măsura distanţa până la Lună cu o precizie incredibilă şi pot urmări recesiunea Lunii de Pământ.

Rezultatul? Luna se retrage cu o viteză de 38 mm pe an — sau cu un pic mai puţin de 4 metri pe secol.

Duceţi-mă pe Lună

Având în vedere toate cele spuse mai sus, distanţa medie dintre Lună şi Pământ este de 384 402 km.

Deci, să punem acest lucru în context.

Dacă ar urma să conduc de la Brisbane la Perth, urmând cel mai rapid traseu sugerat de Google, aş străbate o distanţă de 4310 km în călătoria mea.

Această călătorie va lua aproximativ 46 de ore.

Dacă aş fi vrut să parcurg suficienți kilometri pentru a spune că am acoperit distanţa dintre Pământ şi Lună, eu şa fi trebuit să fac această călătorie mai mult de 89 de ori.

Ar fi nevoie de cinci luni şi jumate de conducere non-stop, presupunând că nu voi intra în nici un ambuteiaj pe drum.

Din fericire, astronauții Apollo 11 nu sunt restricționați de limitele australiene de viteză.

Modulului de comandă Columbia (en) i-a luat doar trei zile şi patru ore pentru a ajunge pe orbita lunară, după lansarea sa pe 16 iulie 1969.

Eclipsa, o coincidenţă

Diametrul ecuatorial al Soarelui este de aproape 1,4 milioane de kilometri, ceea ce este aproape exact de 400 de ori mai mare ca diametrul Lunii.

Acest raport face posibilă una din cele mai spectaculoase ciudățenii ale astronomiei — deoarece distanţa dintre Pământ şi Soare (149,6 milioane kilometri) este aproape (dar nu destul) de 400 de ori mai mare ca distanţa dintre Pământ şi Lună.

Rezultatul? Luna şi Soarele au aproape aceiași mărime pe cerul Pământului.

Ca rezultat, atunci când Luna şi Soarele se aliniază perfect, aşa cum este văzut acest lucru de pe Pământ, se întâmplă ceva minunat — are loc o eclipsă totală a Soarelui.

Din păcate, aşa eclipse spectaculoase se încep şi se termină aici pe Pământ.

Datorită recesiunii lunii, într-o bună zi ea va fi prea departe pentru a acoperi perfect Soarele.

Dar mai este mult timp până la această zi, majoritatea estimărilor sugerează că vor mai trece încă undeva 600 de milioane de ani.

Cei care au pășit pe lună

În timp ce noi am lansat expediții robotice în adâncurile îngheţate ale sistemului solar, Luna rămâne singura altă lume pe care a păşit omenirea.

Cinzeci de ani după această primă aventură, numărul de oameni care au umblat pe Lună şi încă mai sunt în viaţă este în declin.

Douăsprezece persoane au avut această experienţă, dar la ziua de azi mai rămân doar patru.

Cât de vastă nu ar fi Luna, dar acești 12 moonwalkeri abia de i-au scurmat suprafaţa.

Sperăm că, în următorii ani, ne vom întoarce, vom inspira generația nouă şi vom continua explorarea umană a celui mai apropiat corp ceresc.

Filed Under: Ultimele articole, Universul Tagged With: astronomie, explorare, luna, sistem solar

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul Astronomii au descoperit un super-pământ aproape l... 56 views | posted on 31/01/2021
  • Fructe exotice - Durian 23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu... 52 views | posted on 12/11/2015
  • Curiozitati despre pasari - Onagadori 51 Curiozităţi despre păsări 29 views | posted on 16/11/2014
  • Albatrosul - animale din antarctica 23 Animale din Antarctica şi Polul Sud 25 views | posted on 27/03/2018
  • Curiozităţi despre Egiptul antic - egiptenii urau părul 25 curiozităţi despre Egiptul Antic mai puţin cuno... 23 views | posted on 22/05/2016
  • Cele mai mari cascade - Casca Angel 15 Cele mai mari cascade din lume, unele despre ca... 20 views | posted on 10/09/2015
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa 20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist... 19 views | posted on 04/11/2015

Ultimele interesante

Materia întunecată ar putea fi făcută din găurile negre de la începuturile timpului

aprilie 4, 2021

Idolul Shigir — cea mai veche statuie de lemn din lume

Cea mai veche statuie de lemn din lume are o vechime de peste 7000 de ani

aprilie 2, 2021

Cern — dovezi ale unei noi fizici

Dovezi ale unei noi fizici la Cern? Indici a unei noi forțe a naturii

martie 28, 2021

Gaură de vierme traversabilă

Găurile de vierme din Univers sunt pe deplin traversabile, arată noile calcule

martie 21, 2021

Fulguritul creat de fulgere ar fi putut provoca viața pe Pământ

Fulgerele străvechi ar fi putut provoca viaţa pe Pământ

martie 20, 2021

GJ 1132 b — O exoplanetă de mărimea Pământului, posibil a obţinut a doua atmosferă

O exoplanetă de mărimea Pământului, posibil a obținut a doua atmosferă, după ce a pierdut-o pe cea inițială

martie 14, 2021

Călătoria cu viteza luminii

Călătoria cu viteza luminii este posibilă în limitele fizicii lui Einstein, susține un astrofizic

martie 13, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

16 planete recent descoperite cu cele mai bune șanse de a găsi viaţă extraterestră în afara sistemului solar

27 curiozităţi despre apă şi informaţii fascinante

SpaceX Falcon 9 sa răsturnat şi a explodat la aterizare: Video

Oamenii de ştiinţă au descoperit elixirul tinereţii – pentru şoareci – şi au început testele pe oameni

Ce reprezintă efectul Dunning-Kruger: Paradoxul, în care nerozia este direct proporțională încrederii

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Pentru prima dată, materia organică crucială pentru viață a fost găsită pe suprafața unui asteroid

Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000 mii de ani în urmă. Consecințele au fost dramatice

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei “a fost rezolvat” de IA

Categorii

  • Artă (14)
  • Curiozităţi (68)
  • Istorie (111)
  • Lume (164)
  • Natură (170)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (254)
  • Tehnologii (115)
  • Ultimele articole (815)
  • Universul (260)

© 2021 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored