Se va lărgi el oare veșnic?
Dacă ați visat vreodată să călătoriți în timp, uitați-vă la cerul nocturn; licăririle pe care le veți vedea sunt în realitate imagini ale trecutului îndepărtat.
Asta pentru că aceste stele, planete şi galaxii sunt atât de departe, încât luminii de la cele mai apropiate îi poate lua zeci de mii de ani pentru a ajunge pe Pământ.
Universul, fără îndoială, este mare. Dar cât de mare este?
Vedeţi şi: 20 de curiozităţi despre univers şi informaţii interesante
„Aceasta ar putea fi un lucru pe care noi niciodată nu-l vom afla”, a spus pentru Live Science (en), Sarah Gallagher, o astrofiziciană la Universitatea Western din Ontario.
Dimensiunea universului este una din întrebările fundamentale ale astrofizicii.
Aceasta, de asemenea, ar putea fi una imposibil de răspuns.
Dar aceasta nu-i împiedică pe oamenii de știință să încerce.
Cu cât un obiect din univers este mai aproape, cu atât este mai uşoară măsurarea distanței sale, a spus Gallagher.
Soarele? O nimica toată. Luna? Şi mai uşor.
Tot ce trebuie să facă oamenii de știință, e să îndrepte un fascicul de lumină în sus şi să măsoare cât timp îi ia lui să ricoşeze de la suprafața lunii şi să se întoarcă înapoi pe Pământ.
Dar a realiza același lucru pentru cele mai îndepărtate obiecte din galaxia noastră, este mai complicat, a spus Gallagher.
La urma urmei, pentru a ajunge la ele, fasciculul de lumină trebuie să fie foarte puternic.
Şi chiar dacă vom avea posibilitățile tehnologice de a trimite un fascicul de lumină atât de departe, cine are la dispoziție mii de ani ca să aștepte până el va ricoșa de la exoplanetele îndepărtate din univers şi să se va întoarce înapoi la noi?
Oamenii de știință au câteva trucuri la dispoziție, în cazul când au de-a face cu cele mai îndepărtate obiecte din univers.
Stelele își schimbă culoarea pe măsură ce îmbătrânesc, iar în a baza acestei culori, oamenii de știință pot estima câtă energie şi lumină ele emană.
Două stele care au aceeași energie şi luminozitate nu vor arăta la fel de pe Pământ, dacă una dintre aceste stele este mult mai îndepărtată.
Cea mai îndepărtată va părea mai obscură.
Oamenii de știință pot compara luminozitatea reală a unei stelei cu cea pe care o vedem de pe Pământ.
Dar cum rămâne cu marginea absolută a universului?
Cum calculează oamenii de știință distanțele până la aşa obiecte îndepărtate?
Iată aici lucrurile devin cu adevărat complicate.
Să ne reamintim: cu cât un obiect este mai îndepărtat de Pământ, cu atât lumina de la acel obiect are nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la noi.
Închipuiți-vă că unele dintre acele obiecte sunt atât de departe încât lumina lor a avut nevoie de milioane sau chiar miliarde de ani pentru a ajunge la noi.
Iar acum, imaginați-vă lumina unor obiecte căreia îi ia aşa de mult pentru a face această călătorie, încât timp de toate miliardele de ani a existenţei universului ea tot încă nu a ajuns la Pământ.
Aceasta este exact problema cu care se confruntă astronomii, a declarat pentru Live Science (en), Will Kinney, fizician la Universitatea de Stat din New York la Buffalo.
„Noi putem vedea doar o bulă minusculă a [universului]. Ce se află după ea? Noi nu știm cu adevărat?”, a spus Kinney (en).
Calculând dimensiunea acestei mici bule, oamenii de știință pot estima ce se află în afara ei.
Oamenii de știință știu că universul are 13,8 miliarde de ani, plus sau minus câteva sute de milioane de ani.
Aceasta înseamnă că obiectul a cărui lumină a avut nevoie de 13,8 miliarde de ani pentru a ajunge la noi, ar trebui să fie cel mai îndepărtat obiect pe care îl putem vedea.
Aţi putea să fi tentați să credeți că acest lucru ne oferă un răspuns ușor privitor la dimensiunea universului: 13,8 miliarde de ani-lumină.
Dar trebuie să rețineți că, universul se extinde continuu cu o viteză tot mai mare.
Tot acest timp de care a avut nevoie lumina să ajungă la noi, marginea balonului s-a extins.
Din fericire, oamenii de știință știu exact cât de tare ea s-a deplasat: cu 46,5 miliarde de ani-lumină, o cifră primită în baza calculelor extinderii universului începând de la bing bang.
Unii oameni de știință au utilizat acest număr pentru a încerca să calculeze ceea ce se află dincolo de limita a ceea ce putem vedea.
În baza presupunerii că universul are o formă curbă, astronomii pot privi structurile pe care le vedem în universul observabil şi pot folosi modele pentru a estima cât de mult s-a extins restul universului.
Un studiu a descoperit că universul propriu-zis ar putea fi de cel puțin 250 de ori mai mare (en) ca 46,5 miliarde de ani-lumină pe care în realitate îi putem vedea.
Dar Kinney alte idei: „Nu există dovezi că universul este finit”, spune el (en), „tot ce-i posibil că el se poate întinde la infinit”.
Nu se poate spune sigur dacă universul este finit sau infinit, dar oamenii de ştiinţă sunt de acord cu faptul că „este într-adevăr uriaș”, a spus Gallagher (en).
Din păcate, mica parte a universului observabilă acum — este cea mai mare pe care o vom putea vedea vreodată.
Vedeţi şi: 18 Cele mai mari întrebări şi fenomene din fizică rămase nesoluționate
Deoarece universul se extinde cu o viteză în permanentă creștere, marginile exterioare ale universului nostru observabil, de fapt, se deplasează mai repede ca viteza luminii.
Acest lucru înseamnă că marginile universului nostru se îndepărtează de noi mai repede ca lumina lor să ajungă la noi.
Treptat, aceste margini (şi orice restaurante de acolo, aşa cum a scris autorul britanic Douglas Adams) dispar din vedere.
Mărimea universului şi adevărata porțiune pe care nu o putem vedea, acesta este înjositor, a spus Gallagher.
Dar, aceasta nu o împiedică pe ea şi alți oameni de știință să continuie cercetările pentru a găsi răspunsuri.
„Posibil noi nu vom reuși să ne dăm seama. Aceasta s-ar putea părea zădarnic”, spune Gallagher.
„Dar, în acelaşi timp, aceasta şi face acest lucru interesant”.
Lasă un răspuns