Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Un cățeluș adorabil de 18 000 de ani a fost găsit conservat în Siberia

noiembrie 30, 2019 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Dogor — căţeluş de 18 000 de ani
(S Fedorov/Centre for Palaeogenetics/Twitter)

Dacă ar fi să te uiți doar la capului lui — ochii închiși, bărbia ușor sprijinindu-se pe suprafața din faţa lui, cu labele ușor întinse — ai putea crede că cățelul doarme.

Dar micuţul canin, recent recuperat din permafrostul din Iakutsk, în estul Siberiei, a murit acum 18 000 de ani, la o vârstă fragedă de doar două luni.

El este atât de perfect conservat, încât mustățile, genele, nasul şi o mare parte din blana lui sunt în stare bună — de parcă ar fi murit de curând.

Vedeţi şi: Pui de lei de peşteră cu o vârstă de 12 000 ani, au fost prezentaţi lumii

O parte din cutia sa toracică şi coloana vertebrală sunt dezvăluite, dar reieșind din poziția lui, el pare să nu fi fost în primejdie la acel moment.

Datarea cu carbon a arătat cât timp în urmă el a trăit, iar testarea genetică a dezvăluit sexul său.

Dar ce specie de câine este? E mai puțin clar.

Noi știm cu siguranță că este canin, dar stabilirea speciei, se dovedește a fi într-adevăr dificilă.

El ar putea fi un lup, spun geneticienii.

Vedeţi şi: Un mânz de 42 000 de ani descoperit în permafrostul siberian avea sânge lichid în vene

Sau, el ar putea fi cel mai timpuriu câine cunoscut de până acum.

“În mod normal, este relativ ușor de a indica diferenţa dintre cei doi”, geneticianul David Stanton, de la Centrul pentru Paleogenetică din Suedia, a declarat pentru CNN (en).

“Noi avem deja o mulțime de date de la el, şi cu această cantitate de date, bineînțeles, ați fi așteptat să se spună dacă a fost una sau alta.

Faptul este că, noi nu putem determina dacă merge vorba de o populație ancestrală comună atât câinelui cât lupi”.

Oamenii de știință au numit animalul Dogor. Acesta este cuvântul iacut pentru “prieten”, dar aici mai avem şi un joc de cuvinte engleze: Dog, or…? (Câine, sau…?)

Cățelușul a rămas în Rusia, dar oamenii de știință au adus o coastă în Suedia, pentru a efectua unele teste genetice suplimentare.

Determinarea locului pe care îl ocupă Dogor în arborele evoluției canine, ar putea dezvălui mai multe informații despre momentul în care lupii şi câinii s-au separat de la un strămoș comun şi când şi cum au fost domesticiți cei din urmă.

Dogor — colţii căţeluşului
(Centre for Palaeogenetics/Twitter)

“Noi nu-i putem separa de la un lup modern, un lup din pleistocen sau un câine”, a declarat pentru Metro (en), geneticianul evoluționist Love Dalén, de la Centrul de Paleogenetică.

“Unul din motivele din care ar putea dificil de a spune acest lucru cu siguranță, este faptul că acesta era prezent chiar în perioada divergenţei.

Deci ar putea fi un lup modern timpuriu, sau un câine foarte timpuriu, sau un lup pleistocen târziu.

Dacă se va dovedi că este un câine, aș spune că e cel mai timpuriu câine confirmat”.

Vedeţi şi: Rămăşiţele mumificate a unei creaturi misterioase au fost găsite în Yakutia

Se crede că aceste două specii s-au separat undeva între 15 000 şi 40 000 de ani în urmă.

Noi cunoaștem, de la o fosilă de câine în vârstă de 15 000 de ani, găsită în Germania, că specia era prezentă prin preajmă la acest moment, dar rămân dezbătute unele fosilele mai vechi, înaintate ca fiind câini paleolitici (en) ce datează cu acum 40 000 de ani.

În ceea ce privește domesticirea, când şi cum s-a întâmplat aceasta, rămâne un lucru neconcludent.

Un studiu din 2017, plasează evenimentul într-o perioadă cuprinsă între 20 000 şi 40 000 de ani în urmă (en), cu o domesticire ce a pornind de la o singură populaţie.

Pe de altă parte, un studiu din 2016, plasează data evenimentului undeva înainte de 14 000 de ani în urmă (en), ce a început de la două populații distincte, una din Asia şi cealaltă din Europa.

Coasta Dogor, care va fi supusă unei analize ADN, poate deţine câteva indicii.

Se pare că câinii au fost domesticiţi dintr-o descendenţă de lupi care au dispărut.

“Deci, de aceea aceasta este o problemă cu care este atât de dificil de lucrat, pentru a înțelege unde şi când au fost domesticiți câinii”, a spus Stanton pentru Metro (en).

“Dacă doriți să găsiți răspuns la această întrebare, trebuie să examinați probe foarte vechi, deoarece populația din care ei au fost domesticiți nu pare să mai fie prezentă.

Merge vorba de exemplare de acest fel, care ar putea ajuta la clarificarea acestui lucru, dar noi încă nu avem suficiente rezultate pentru a specula în acest sens”.

Filed Under: Natură, Ultimele articole Tagged With: animale, descoperiri, evoluţie, paleontologie

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Albatrosul - animale din antarctica 23 Animale din Antarctica şi Polul Sud 115 views | posted on 27/03/2018
  • Curiozităţi despre Polul Nord Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere... 68 views | posted on 01/06/2016
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa 20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist... 65 views | posted on 04/11/2015
  • Fructe exotice - Durian 23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu... 55 views | posted on 12/11/2015
  • Curiozitati despre pasari - Onagadori 51 Curiozităţi despre păsări 47 views | posted on 16/11/2014
  • Curiozităţi despre Africa 50 de curiozităţi despre Africa, şi date interesa... 46 views | posted on 21/10/2014
  • Curiozitati despre sange - eritrocite Curiozităţi despre sânge şi date interesante 39 views | posted on 14/06/2013

Ultimele interesante

Cea mai veche fabrică de bere

Cea mai veche fabrică de bere de producție în masă cunoscută a fost descoperită în Egipt

februarie 21, 2021

Prima imagine făcută de Perseverance pe Marte

Roverul NASA Perseverance a aterizat cu succes pe Marte

februarie 20, 2021

Sistemul Alpa Centauri — o nouă potenţială exoplanetă

Un candidat pe rol de exoplanetă cu condiții pentru viață a fost observat în jurul Alpha Centauri A

februarie 14, 2021

FarFarOut — cel mai îndepărtat obiect din sistemul solar

Astronomii tocmai au confirmat cel mai îndepărtat obiect cunoscut din sistemul solar

februarie 13, 2021

Prima viaţă pe Pământ

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

februarie 6, 2021

Super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul

Astronomii au descoperit un super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul

ianuarie 31, 2021

Cartea Morţii — Egiptul antic

Un sul gigantic al “Cărții Morții” a fost descoperit într-un cavou egiptean antic

ianuarie 24, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Pentru prima dată a fost imprimată 3D o inimă complet din țesuturi umane

25 cele mai populate ţări din lume

Hidrogenul a fost transformat în metal, un act uimitor de alchimie

Un calmar gigant a vizitat portul din Japonia de Crăciun

Dispozitivul care a detectat undele gravitaționale acum găsește câte o fuziune de găuri negre în săptămână

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000 mii de ani în urmă. Consecințele au fost dramatice

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei “a fost rezolvat” de IA

Continue oare oamenii să evolueze? Oamenii de știință răspund

Oamenii de știință pentru prima dată au clonat calul lui Przewalski şi el e atât de drăguț

Categorii

  • Artă (13)
  • Curiozităţi (67)
  • Istorie (110)
  • Lume (164)
  • Natură (168)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (247)
  • Tehnologii (114)
  • Ultimele articole (806)
  • Universul (253)

© 2021 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored