Ce se întâmplă cu corpul vostru când beţi prea multă apă?

Întrebarea, Ce cantitate de apă trebuie să beau? este adesea urmată de întrebarea Pot bea prea multă apă?

Deci, vrem să vă spunem aici, chiar dacă este dificil ca aceasta să se întâmple în mod accidental, de fapt, există posibilitatea să beţi prea multă apă, iar consecințele pot fi mortale.

Doza face otrava

Prea mult de orice vă va ucide. Dar, pe de altă parte, „prea mult” este un concept relativ.

„Totul este otravă: nu există nimic neotrăvitor. Numai doza face ca otrava să nu aibă efect”, a spus celebrul Paracelsus, fondatorul toxicologiei moderne.

Astăzi această doză a substanţei o numim DL₅₀.

De asemenea, cunoscută sub numele de ‘doza letală mijlocie’, DL₅₀ este o cantitate necesară de ceva pentru a ucide 50% din cei expuși la aceasta.

După cum vă puteți da seama, dozele letale medii pot varia în mod dramatic.

De exemplu, dintre toate substanţele cunoscute de ştiinţă, oamenii au o toleranţă cea mai aprpiată de zero pentru  toxina botulinică; cu un DL₅₀ estimat de 1,3-2,1 ng/kg, câteva sute de nanograme de neurotoxină puternică (asta sunt câteva sute de miliarde dintr-un gram), livrate prin injectare, sunt suficiente pentru a doborî pe oricine din picioare.

Pentru cele mai multe substanţe doza de letalitate este mult mai mare decât la renumitele toxine mortale.

Printre aceste substanţe este şi apa, un compus esenţial pentru viaţa aşa cum o ştim noi.

Vânând lumi asemănătoare cu Pământul în afara sistemului nostru solar, oamenii de ştiinţă au definit principalul criteriu de căutare ca ‘planete capabile să susțină apa lichidă H₂O’.

Vedeţi şi: Stephen Hawking şi un miliardar rus intenţionează să trimită o navă spaţială spre Alfa Centauri

Eu nici măcar nu trebuie să vă spun ce procent din suprafața Pământului este acoperită cu apă, sau ce proporție din corpul vostru este constituită din ea, sau câte pahare ar trebui să beţi zilnic pentru a vă menţine hidrat.

(Fapt amuzant: Nicăieri nu este sculptat în piatră că trebuie să consumi opt pahare de apă pe zi pentru a menține corpul suficient de hidratat, iar originile acestui sfat de sănătate omniprezent rămâne evaziv, mult mai mult decât acest lucru de mai jos).

Voi posibil chiar ştiţi că, vorbind din punct de vedere chimic şi fizic apa este destul de ciudată şi că, de fapt, aceste ciudățenii au mult în comun cu aceea de ce viaţa are în primul rând nevoie de ea.

Vedeţi şi: 27 curiozităţi despre apă şi informaţii fascinante

Dar, fiecare substanţă, chiar şi cea dătătoare de viaţă, cum ar fi H₂ O, are limitele sale.

DL₅₀ al apei este estimat cu 90 ml/kg, o cifră la care sa ajuns prin studierea şobolanilor.

Presupunând că biologia şobolanului şi cea umană sunt interschimbabile când vine vorba de consumul rapid al cantităților mari de apă.

Astfel, dacă 100 de persoane care cântăresc 68 kilograme vor bea fiecare aproximativ şase litri de apă dintr-o dată, în jur de cinzeci dintre aceste persoane vor muri şi cauza morţii probabil va fi, intoxicația cu apă.

Apa şi electroliţii

Intoxicaţia cu apă este rezultatul unui dezechilibru extrem al integrităţii corporale între electroliţi (mineralele din sânge şi fluidul din corp care transportă sarcina electrică) şi apă, o afecțiune numită ‘hiponatremie’.

Din punct de vedere chimic, un electrolit este orice substanță care ionizează, adică câştigă sau pierde un electron sau mai mulţi electroni, atunci când este dizolvat într-un solvent cum ar fi apa.

Un exemplu clasic este sare de masă, NaCl, care atunci când se dizolvă în apă disociază în ioni încărcași pozitiv de sodiu şi în ioni încărcaţi negativ de clor.

Aşa se primeşte că apa este solventul existent cel mai versatil, o proprietate care se datorează dispunerii atomilor săi de hidrogen şi oxigen.

Fără a intra prea tare în detalii, fiecare moleculă H₂O posedă o sarcină parţial negativă în apropiere de atomul său de oxigen şi o sarcină parţial pozitivă aproape de atomii săi de hidrogen.

Natura polară a structurii apei o face cel mai bun dizolvant de substanţe, mai bun ca orice lichid din lume (care explică faptul de ce este cunoscut în cercurile chimice ca ‘solvent universal’), printre care şi aşa electroliţi ca, sodiu, potasiu, calciu, clorura, magneziu şi fosfatul acid.

Există o mulţime de alţi electroliţi, dar în special aceștia  sunt cei mai importanţi pentru funcţionarea fiziologică normală.

Apa în mod natural nu conţine nici un fel de electroliţi, iată din care motiv veţi găsi aceste elemente fiziologic importante pe etichetele băuturilor sportive şi produselor de apă îmbunătățită, deşi într-o cantitate prea mare, de asemenea, pot duce la hiponatremie.

După cum a raportat Deadspin anul trecut, „nici apa, nici băuturile sportive, nu pot menţine nivelurile de sodiu, la fel ca în perioada de repaus, în timpul unui efort prelungit şi chiar dacă băuturile sportive vor avea un efect de îmbunatățire mai mare în comparaţie cu apa, consumul ei în exces va face mai mult rău decât bine”.

Mai multe aspecte a acestui lucru mai jos.

În cazurile severe de hiponatremie, rinichii care printre altele ajută la reglarea electroliţilor în organism, devin extrem de copleşiţi.

În repaus, în condiţii normale, rinichii sunt un sistem de filtrare suprem de eficient.

Într-un interviu pentru Scientific American, Joseph Verbalis, președintele Centrului Medical de la Universitatea Georgetown explică că, un rinichi sănătos poate procesa apa cu un debit de 800-1000 ml pe oră, fără a afecta nivelul net de H₂O din organism.

Consumul apei într-un ritm mai rapid decât rinichii o pot procesa, precum şi excesul, provoacă osmoza regiunilor corpului cu concentraţie mare de electroliţi, începând de la sânge şi în cele din urmă infiltrându-se în interiorul celulelor bogate în săruri din tot corpul  .

Afluxul celular de apă se manifestă printr-o umflătură cunoscută ca edemă; celule corpului devin turgescene (se umflă), balonându-se şi dilatându-se sub presiunea apei noi dobândite.

Edema poate afecta orice celulă şi prin urmare poate apărea oriunde în organism, şi este cel mai rapid vizibilă pe mâini, picioare, genunchi şi gambă, care par a se îngrășa.

Dar, când încep a se umfla celulele din creier, atunci edemul devine cel mai problematic.

Limitați de craniu, neuronii balonându-se ies rapid în afara proporțiilor, iar când creierul se umflă lucrurile por lua o întorsătură neplăcută.

Simptomele timpurii pot în mod paradoxal să semene cu un accident vascular cerebral şi includ durerea de cap, diarea, greaţa, crampele şi vomitările.

În cazurile în care apa depăşeşte cu mult capacităţile de procesare a rinichilor, simptomele pot escalada până la convulsii, comă, stop respirator, herniere cerebrală şi moarte.

Cazuri de hidratare extremă

Din fericire, este extrem de dificil de a buimăci accidental o pereche de rinichi sănătoşi.

Ca dovadă a abilităţii acestui organ de a procesa apa, este faptul că cele mai multe otrăviri cu apa sunt limitate la cazuri extreme, aşa ca concursurile de băut.

Un exemplu de acest fel a avut loc în 2007, când o femeie în vârstă de 28 de ani a consumat şapte litri de apă într-o perioadă de trei ore în timpul unui concurs de băut în aer liber organizat de un post de radio.

Atleţii, îndeosebi cei de rezistenţă, sunt, de asemenea, recunoscuţi ca fiind expuşi riscului de intoxicare cu apă.

Rezultatele unui studiu publicat în 2005 în New England Journal of Medicine sugerează că aproape unul din şase participanți la Maratonul Boston din 2002 au experimentat un anumit grad de hiponatremie.

Un studiu din 2006 publicat în British Journal of Sports Medicine, afirmă fără echivoc că „exerciţiile sunt asociate cu hiponatremia din cauza consumului peste măsură a apei”.

În articol, fiziologii sportivi Timothy David Noakes şi Benjamin Speedy regretă încetineala cu care comunitatea biomedicală recunoaşte riscurile supra-hidratării la sportivi de rezistenţă.

Lucrarea relatează o istorie tulburătoare a unui alergător de maraton în 1981,  care a fost semnalat la un spital cu simptome asemănătoare cu deshidratarea,  a primit doi litri de lichid livrat intravenos şi a fost trimis acasă.

Dar tratamentul nu a funcţionat.

Pe drumul de la spital spre casă femeia a suferit o criză mare de epilepsie care a descins în comă.

Când a fost readusă la spital, testele de sânge au demonstrat o concentraţie periculos de scăzută de sodiu seric la ea.

Ea a fost mai târziu diagnosticată cu „encefalopatie hiponatremică cu edem pulmonar neurogen (non-cardiac) asociat cu exerciţiile, un prim caz de acest fel”.

Ea a fost apoi tratată intravenos cu o soluţie salină de 0,9%, după care a avut o recuperare lentă.

O serie de alte cazuri de hiponatremie legate de exerciţii fizice au fost semnalate la începutul anilor optzeci, dar comunitatea biomedicală prea lent a învăţat de ele.

Concluzie:

Consumaţi echilibrat apa, îndeosebi după exerciţii de rezistenţă sau un efort fizic la temperaturi ridicate.