Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Cea mai fierbinte planetă descoperită vreodată este o adevărată caniculă

iunie 19, 2017 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

cea mai fierbinte planetă
Sistemul KELT-9 în interpretarea unui pictor. (NASA/JPL-Caltech/R. Hurt)

Astronomii au descoperit cea mai fierbinte exoplanetă cunoscută la moment, o lume în care temperaturile le depăşesc pe celea de pe suprafaţa celor mai multe stele.

Această planetă similară cu Jupiter, cunoscută sub numele KELT-9b, fulgeră în jurul stelei sale fierbinţi la fiecare 1,5 zile pământeşti.

Orbita sa este atât de strâmtă încât gigantul gazos este mareic blocat, fiind îndreptat întotdeauna cu aceaşi faţă la stea, la fel ca şi în cazul cu Luna şi Pământul.

Temperaturile pe “partea de zi” a planetei KELT-9b ajung la 4 300 de grade Celsius, au declarat desoperitorii planetei.

Această planetă este mai fierbinte decât stelele pitice care domină galaxia Calea Lactee şi are o suprafaţă cu doar 1200 grade Celsius mai rece decât cea a soarelui.

(Cu toate acestea, temperaturile din atmosfera exterioară a soarelui sau corona, pot ajunge până la aproximativ 1,67 milioane de grade Celsius).

Astfel de temperaturi extreme fac planeta KELT-9b un loc cu adevărat nelumesc.

De exemplu, aşa molecule precum apa şi dioxidul de carbon probabil nu ar putea exista în atmosfera planetei, au spus cercetătorii.

“Este o planetă ca oricare alta, cu definiţii tipice bazate pe masă, dar atmosfera sa aproape la sigur se deosebeşte de cea a oricărei alte planete vreodată văzute doar din cauza temperaturii sale pe partea de zi”, a spus într-o declaraţie  Scott Gaudi, profesor de astronomie de la Universitatea de Stat din Ohio, SUA.

Gaudi este co-conducătorul studiului ce a anunţat descoperirea planetei KELT-9b, care a fost publicat pe 5 iunie în revista Nature.

Steaua gazdă KELT-9 este mai mare şi mai fierbinte decât soarele, iar radiaţia sa intensă provoacă atmosfera planetei KELT-9b să se umfle: Planeta este de 2,8 ori mai mare ca Jupiter, dar numai pe jumătate la fel de densă, au spus cercetătorii.

“KELT-9 radiază aşa de multă radiaţie ultravioletă, încât ea complect poate evapora planeta”, a spus în aceeaşi declaraţie Keivan Stassun, un profesor de fizică şi astronomie de la Universitatea Vanderbilt din Tennessee, SUA.

“Sau, dacă planeta gigantică gazoasă KELT-9b posedă un nucleu solid, după cum sugerează unele teorii, planeta ar putea fierbe până la o piatră goală, asemeni ca planeta Mercur”.

Cercetătorii au descoperit planeta KELT-9b folosind telescopul Kilodegree Extremely Little Telescope (KELT) de la Observatorul Winer din sud-estul Arizonei, care a văzut trecerea sau tranzitarea exoplanetei prin faţa stelei sale gazdă. (Mai există un alt telescope KELT în Africa de Sud; aceste instrumente necostisitoare sunt concepute pentru a detecta planetele care tranzitează stelele relativ luminoase).

Vedeţi şi: NASA a anunţăt descoperirea a mai mult de 1200 de exoplanete noi

Astronomii intenţionează să examineze planeta KELT-9b cu alte instrumente, printre care telescoapele spaţiale Hubble al NASA şi Spitzer şi, de asemenea, telescopul spaţial al agenţiei numit James Webb de 8,9 miliarde dolari SUA  , care este programat să fie lansat la sfârşitul anului 2018.

Imaginile telescopului Hubble ar putea dezvălui dacă planeta KELT-9b într-adevăr se evaporează – în caz dacă ea posedă o coadă asemănătoare cu cea a unei comete – şi a ajuta astronomii să evalueze timpul cât planeta va putea supraveţui ca un gigant gazos (spre deosebire de nucleul radiat).

“Pe măsură ce încercăm să dezvoltăm o imagine completă a varietăţii altor lumi de acolo, este important să ştim nu numai cum planetele se formează şi evoluează, dar şi condiţiile în care ele sunt distruse”, a spus Stassun.

Sursă: Space.com

Filed Under: Ultimele articole, Universul Tagged With: exoplanete

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Albatrosul - animale din antarctica 23 Animale din Antarctica şi Polul Sud 118 views | posted on 27/03/2018
  • Curiozităţi despre Polul Nord Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere... 59 views | posted on 01/06/2016
  • Fructe exotice - Durian 23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu... 57 views | posted on 12/11/2015
  • Curiozităţi despre sistemul solar 10 curiozități despre sistemul solar 56 views | posted on 02/11/2014
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa 20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist... 55 views | posted on 04/11/2015
  • Curiozităţi despre Africa 50 de curiozităţi despre Africa, şi date interesa... 50 views | posted on 21/10/2014
  • Casa înţelepciunii - ştiinţa in lumea musulmană 15 realizări incredibile din lumea musulmană în E... 35 views | posted on 12/10/2015

Ultimele interesante

Prima imagine făcută de Perseverance pe Marte

Roverul NASA Perseverance a aterizat cu succes pe Marte

februarie 20, 2021

Sistemul Alpa Centauri — o nouă potenţială exoplanetă

Un candidat pe rol de exoplanetă cu condiții pentru viață a fost observat în jurul Alpha Centauri A

februarie 14, 2021

FarFarOut — cel mai îndepărtat obiect din sistemul solar

Astronomii tocmai au confirmat cel mai îndepărtat obiect cunoscut din sistemul solar

februarie 13, 2021

Prima viaţă pe Pământ

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

februarie 6, 2021

Super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul

Astronomii au descoperit un super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul

ianuarie 31, 2021

Cartea Morţii — Egiptul antic

Un sul gigantic al “Cărții Morții” a fost descoperit într-un cavou egiptean antic

ianuarie 24, 2021

Titanosaur — cel mai mare dinozaur

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

ianuarie 23, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Apple a lansat Mac Pro 4

18 planete de dimensiunea Pământului au fost găsite în galaxia noastră

Bacteria găsită în vechiul sol irlandez oprește creșterea super-bacteriilor — o nouă speranță în lupta cu rezistenţa la antibiotice

Nou studiu — Mai mult de jumătate din stelele din Calea Lactee asemănătoare cu soarele ar putea avea planete locuibile

Descoperirea unui cimitir filistin vechi ar putea rezolva cel mai mare mister al Bibliei

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei “a fost rezolvat” de IA

Continue oare oamenii să evolueze? Oamenii de știință răspund

Oamenii de știință pentru prima dată au clonat calul lui Przewalski şi el e atât de drăguț

Urme de picioare umane vechi de 120 000 de ani au fost descoperite în Arabia Saudită

De ce unii oameni sunt mai atrăgători pentru ţânţari decât alții?

Categorii

  • Artă (13)
  • Curiozităţi (67)
  • Istorie (110)
  • Lume (163)
  • Natură (167)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (246)
  • Tehnologii (114)
  • Ultimele articole (805)
  • Universul (253)

© 2021 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored