Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Astronomii tocmai au confirmat cel mai îndepărtat obiect cunoscut din sistemul solar

februarie 13, 2021 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

FarFarOut — cel mai îndepSărtat obiect din sistemul solar

Cel mai îndepărtat obiect cunoscut din sistemul solar este acum confirmat.

FarFarOut, o bucată mare de rocă descoperită în 2018 (en), aflat la o distanță enormă de aproximativ 132 de unități astronomice de la Soare, a fost studiată şi caracterizată, iar acum știm mult mai multe despre ea şi orbita ei.

Are un diametru de aproximativ 400 de kilometri, ce o plasează la capătul de jos al scării mărimilor planetelor pitice.

Observațiile inițiale, sugerează că are o distanță orbitală medie de 101 unități astronomice — ce este de 101 ori distanța dintre Pământ şi Soare.

Având în vedere că Pluto are o distanţă orbitală medie de aproximativ 39 de unități astronomice, FarFarOut este mult, mult mai departe.

Vedeţi şi: 5 lucruri uimitoare despre Pluto, pe care le-am învăţat după un an de la vizita lui

El a primit denumirea provizorie 2018 AG37, iar numele său propriu, în concordanță cu regulamentele Uniunii Astronomice Internaționale, este încă în așteptare.

Totuşi, orbita sa nu este un cerc uniform în jurul Soarelui, ci un oval cu adevărat alungit într-o parte.

După o observație atentă, oamenii de știință au calculat orbita sa; FarFarOut oscilează, îndepărtându-se de soare cu până la 175 de unități astronomice şi apropiindu-se la 27 unități astronomice, în interiorul orbitei lui Neptun.

Vedeţi şi: Pe Uranus şi Neptun plouă cu diamante solide

Aceasta înseamnă că obiectul ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine planetele sistemului solar exterior.

“FarFarOut a fost probabil aruncat în sistemul solar exterior când s-a apropiat prea mult de Neptun în trecutul îndepărtat”, a spus astronomul Chad Trujillo (en) de la Universitatea Arizona de Nord.

“FarFarOut, probabil, va interacționa din nou cu Neptun în viitor, deoarece orbitele lor încă se intersectează”.

Porecla obiectului a evoluat de la cea a unui obiect îndepărtat descoperit anterior, în anul 2018.

Reprezentare artistică a obiectului FarFarOut. . (NOIRLab/NSF/AURA/J. da Silva)

Planeta pitică Farout are o distanță medie orbitală de 124 de unități astronomice şi a fost numită după o exclamație făcută de astronomul Scott Sheppard de la Carnegie Institution for Science.

Şi atunci când el şi echipa sa au descoperit un obiect şi mai îndepărtat, progresia a fost evidentă.

Cu alte cuvinte, la denumirea planetei pitice Farout s-a mai adăugat un “Far” — ce se traduce “departe”.

Totuşi, FarFarOut este încă foarte misterios.

Deoarece este atât de departe, el este extrem de vag şi a fost observat doar de nouă ori (en) în decursul a doi ani.

Echipa a dedus mărimea lui în baza luminozităţii sale, dar noi nu ştim încă prea multe; el ar putea fi un obiect neregulat foarte mare al Centurii Kuiper sau ar putea îndeplini criteriile pentru a fi clasificat ca o planetă pitică.

Vedeţi şi: Primele vederi îndeaproape ale celui mai îndepărtat obiect vreodată vizitat, dezvăluie detalii ciudate

Imaginile descoperirii ale FarFarOut obținute în iulie 2018. (Scott S. Sheppard/Carnegie Institution for Science)

De asemenea, astronomii nu sunt pe deplin siguri de timpul în care el efectuează o orbită completă.

Ei cred că el ar putea fi de doar 800 de ani (Pluton are nevoie de 248 de ani), dar există suficient spațiu pentru a fi de două ori mai mare, sau eventual a se mișca într-un ritm mult mai rapid.

Așadar, vor trebui făcute mult mai multe observații pentru al înțelege mai bine .

“Lui FarFarOut îi ea un mileniu pentru a înconjura Soarele odată”, a spus astronomul David Tholen (en) de la Universitatea din Hawaii de la Mānoa.

“Din această cauză, el se mișcă foarte lent pe cer, necesitând câțiva ani de observații pentru a-i determina cu precizie traiectoria”.

Sheppard, Tholen şi Trujillo lucrează studiind sistemul solar exterior în speranța de a obține o vedere a Planetei Nouă, un obiect ipotetic, responsabil pentru mișcarea ciudată a grupurilor de obiecte din exteriorul de dincolo de Pluto.

Vedeţi şi: Hubble a fixat o exoplanetă ciudată cu o orbită foarte îndepărtată ce se comportă ca mult căutata “Planeta Nouă”

Există alte explicații pentru aceste orbite, dar lucrarea are un avantaj secundar excelent.

Echipa a descoperit o serie de obiecte despre care nu știam.

Desigur, printre aceștia se numără Farout şi FarFarOut.

Mai există, de asemenea, o planetă pitică poreclită Goblin, descoperită la o distanță de 80 de unități astronomice.

Există chiar şi un obiect, numit 2014 FE72 , a cărui orbită îl duce mai departe de 3000 de unități astronomice, singurul obiect de acest gen cu o orbită în întregime în afara lui Neptun. (În prezent el este mult mai aproape, după ce în anul 1965 a fost la distanța cea mai mică de la Soare).

Şi aceasta ține nu doar de sistemul solar exterior.

Cercetătorii au descoperit 12 luni necunoscute anterior pe orbita din jurul lui Jupiter şi 20 de sateliţi ce se rotesc în jurul lui Saturn.

Vedeţi şi: Ultimele date ale sondei spațiale Cassini dezvăluie ceva surprinzător despre inelele lui Saturn

Deci, dacă există o Planetă Nouă acolo, aceștia sunt oamenii de știință care cel mai probabil o vor găsi.

Dar, în acest proces, ei dezvăluie multe despre sistemul solar exterior.

“Descoperirea lui FarFarOut arată capacitatea noastră din ce în ce mai mare de a cartografia sistemul solar exterior şi de a privi din ce în ce mai departe spre marginile sistemului nostru solar”, a spus Sheppard (en).

“Doar cu progresele înregistrate în ultimii ani la camerele digitale mari pe telescoapele foarte mari a făcut posibilă descoperirea unor astfel de obiecte îndepărtate precum FarFarOut.

Chiar dacă unele din aceste obiecte îndepărtate sunt destul de mari — de dimensiunea planetelor pitice — ele sunt foarte vagi din cauza distanțelor extrem de mari de la Soare.

FarFarOut este doar vârful aisbergului obiectelor din sistemul solar foarte îndepărtat”.

Filed Under: Ultimele articole, Universul Tagged With: astronomie, descoperiri, sistem solar

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Albatrosul - animale din antarctica 23 Animale din Antarctica şi Polul Sud 117 views | posted on 27/03/2018
  • Fructe exotice - Durian 23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu... 59 views | posted on 12/11/2015
  • Curiozităţi despre Polul Nord Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere... 59 views | posted on 01/06/2016
  • Curiozităţi despre sistemul solar 10 curiozități despre sistemul solar 53 views | posted on 02/11/2014
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa 20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist... 50 views | posted on 04/11/2015
  • Curiozităţi despre Africa 50 de curiozităţi despre Africa, şi date interesa... 38 views | posted on 21/10/2014
  • Casa înţelepciunii - ştiinţa in lumea musulmană 15 realizări incredibile din lumea musulmană în E... 31 views | posted on 12/10/2015

Ultimele interesante

Prima imagine făcută de Perseverance pe Marte

Roverul NASA Perseverance a aterizat cu succes pe Marte

februarie 20, 2021

Sistemul Alpa Centauri — o nouă potenţială exoplanetă

Un candidat pe rol de exoplanetă cu condiții pentru viață a fost observat în jurul Alpha Centauri A

februarie 14, 2021

Prima viaţă pe Pământ

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

februarie 6, 2021

Super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul

Astronomii au descoperit un super-pământ aproape la fel de vechi ca Universul

ianuarie 31, 2021

Cartea Morţii — Egiptul antic

Un sul gigantic al “Cărții Morții” a fost descoperit într-un cavou egiptean antic

ianuarie 24, 2021

Titanosaur — cel mai mare dinozaur

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

ianuarie 23, 2021

Dealuri gravitaţionale

Aceste dealuri ce sfidează gravitația sunt unul dintre cele mai ciudate fenomene naturale

ianuarie 17, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Robotul CubeStormer3 a asmablat cubul lui Rubik într-un timp record

Au fost prezentate dovezi că pe Marte au existat râuri

Rasă de Porc Mangaliţa: specie rară de porc cu blană creaţă ca la oaie

Sunteţi uituc? Aceasta ar putea fi un semn de inteligenţă deosebită, spune un studiu

Oamenii de știință au descoperit un nou organ sensibil la durere

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei “a fost rezolvat” de IA

Continue oare oamenii să evolueze? Oamenii de știință răspund

Oamenii de știință pentru prima dată au clonat calul lui Przewalski şi el e atât de drăguț

Urme de picioare umane vechi de 120 000 de ani au fost descoperite în Arabia Saudită

De ce unii oameni sunt mai atrăgători pentru ţânţari decât alții?

Categorii

  • Artă (13)
  • Curiozităţi (67)
  • Istorie (110)
  • Lume (163)
  • Natură (167)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (246)
  • Tehnologii (114)
  • Ultimele articole (805)
  • Universul (253)

© 2021 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored