Carl Sagan a numit odată Soarele „o stea neobișnuită şi chiar mediocră”.
Majoritatea sutelor de miliarde de stele din galaxia noastră, sau chiar mai multe, sunt banale şi simple.
Dar de-a lungul anilor astronomii au găsit o mulţime de alte stele stranii, deosebite.
Într-un univers guvernat doar de legile fizicii, uneori stelele depășesc limitele normalului şi devin ciudate.
Să vedem dar cele mai ciudate stele din galaxia noastră.
Zombie şi planete diamante: PSR J1719-1438b
Din start trebuie să spunem că stelele neutronice sunt ciudate ele însăși în sine.
Acestea sunt rămășițe dense ale supernovelor formate în mare parte din materie neutronică (en).
O stea neutronică comprimă masa Soarelui la mărimea unui oraș mic.
Unele stele neutronice sunt pulsari, ceea ce înseamnă că nucleul lor se roteşte astfel încât devine o sursă radio consistentă.
Deja, doar acest fapt le face stranii.
Vedeţi şi: O stea “zombie” a supraviețuit după supernova
Ele se formează în urma supernovei, oferind stelei a doua generație de planete zombie.
Cea mai ciudată combinație pulsar-planetă cunoscută ar trebui să fie PSR J1719-1438 şi planeta sa, care posibil nu a început deloc ca o planetă.
Obiectul este o bucată densă de carbon ce a fost numită „planetă diamant”, datorită presiunilor sub care s-a format.
Vedeţi şi: Pe Uranus şi Neptun plouă cu diamante solide
După toate probabilitățile, totuși, ea nu a început ca o planetă.
În schimb, ea a fost o stea blocată pe o orbită binară cu steaua mai mare care a explodat.
Odată ce steaua mai mare a devenit supernova, ea probabil a eliminat gazele din jurul stelei mai mici şi a condensat-o, trăgând-o în cele din urmă pe o orbită de 10 ore.
După cum se dovedește, această planetă ar putea fi o stea moartă bizară.
Sau poate ceva chiar mai ciudat — o bucată şi mai mică de materie de quark ultra densă (en), creată în momentul în care două obiecte asemănătoare stelelor neutronice, numite stele quark (făcute mai degrabă din quarci decât neutroni) s-au contopit şi s-au anihilat reciproc.
Orice ar fi, PSR J1719-1438b nu este o planetă şi nu se potrivește niciunei definiții tipice a termenului.
Vedeţi şi: Fizicienii descoperă o nouă clasă misterioasă de particule ce conțin cinci quarci
PSR J0002+6216 — Steaua ce străpunge spațiul cu o viteză uimitoare
Noi nu suntem siguri încotro se îndreaptă steaua PSR J002+6216, dar ştim că o face foarte rapid.
Ea se deplasează cu o viteză absolut impresionantă de 1130 de kilometri pe secundă.
Cu o aşa viteză, ea ar parcurge distanţa de la Pământ până la Lună în şase minute.
Este una din cele mai rapide stele pe care le-am văzut vreodată.
Există câteva astfel de stele fugare „hiper-rapide” (hypervelocity) în Calea Lactee, dar puține cu origini la fel de clare ca J0002.
Este un pulsar, un tip de stea neutronică cu rotaţie rapidă — nucleul prăbușit al unei stele masive după ce ea a devenit supernovă.
Vedeţi şi: A fost detectată o gaură neagră ce înghite o stea neutronică
Ea a fost expulzată din norul de expansiune al unei recente explozii de supernovă, lăsând o urmă după ce a străpuns învelișul exterior de resturi de pe urma exploziei.
Supernova a fost atât de puternică, încât a lansat steaua în zbor prin galaxie.
Vedeţi şi: Cum o supernovă masivă a emis blocurile necesare pentru apariția vieții
RX J0806.4-4123 (815 ani-lumină) — Roşie şi moartă
Pulsarul RX J0806.4-4123 — o altă stea moartă — a fost observată emițând radiații infraroșii la distanţe mari.
Vedeţi şi: Posibil steaua neutronică ce a lipsit timp de decenii a fost găsită
În sine însuși, acest lucru nu este atât de neobișnuit — dar emisia extinsă a RX J0806.4-4123 este doar în infraroşu.
Aşa ceva nu a mai fost văzut până acum; de obicei pulsarii sunt observați datorită emisiilor de raze X şi radio.
„Noi am observat o zonă extinsă de emisii în infraroşu în jurul acestei stele … a cărei dimensiune corespunde cu aproximativ 200 de unităţi astronomice (una de 2,5 ori mai mare ca orbita lui Pluton în jurul Soarelui) de la pulsar”.
Există două explicații posibile: un disc de material de rezervă ce a coalizat în jurul stelei după supernovă — în esență materialul stelei moarte, interferând cu emisiile sale tipice.
Acest lucru ar putea avea implicații în ceea ce privește înţelegerea noastră a evoluţiei stelelor neutronice.
Sau ar putea fi o nebuloasă a vântului pulsar, creată atunci când un vânt puternic dintr-un pulsar suflă materialul rămas de la explozia stelei, scobind o cavitate în nebuloasă.
Dar acestea sunt de obicei observate în spectrul de raze X.
O nebuloasă a vântului pulsar doar în infraroșu, ar fi într-adevăr o descoperire nouă şi interesantă.
SAO 206462 — stea cu brațe spirale
Brațele spirale sunt de obicei asociate cu galaxii întregi, dar steaua SAO 206462, este neobișnuită prin faptul că are propriul său set de brațe spirale — fiecare întinzându-se la 22,5 miliarde de kilometri (de două ori mai mari ca orbita lui Pluto în jurul Soarelui).
Oricât de ciudată ar părea, astronomii afirmă că ne uităm la un disc protoplanetar, unde se formează noi planete.
Existenţa discului în sine, de fapt, nu este atât de ciudat sau neobişnuit — discurile protoplanetare sunt frecvent observate în jurul stelelor tinere din galaxia noastră.
Dar forma sa este unică, chiar şi printre discurile similare.
Oamenii de ştiinţă au găsit anterior inele şi goluri în discurile din jurul altor stele tinere şi cred că formele sunt create de forţa gravitaţiei.
În cazul SAO 206462, oamenii de știință cred că fiecare braț spiralat conține o planetă.
Vedeţi şi: Uimitorul vârtej portocaliu, o primă contemplare a formării unei planete
Descoperirea brațelor spirale a fost atât una fără precedent, cât şi total neașteptată, demonstrând că noile descoperiri științifice pot sta ascunse chiar şi în zonele de cercetare bine examinate.
Apep — Distrugere reciprocă asigurată
În anul 2018, într-un nor ondulat de praf strălucitor, astronomii au găsit ascuns ceva uimitor: o stea binară numită Apep, aflată în pragul unei supernove spectaculoase.
Iar atunci când ea va avea loc, există toate șanse să aibă loc o explozie de raze gamma, ce va elibera în 10 secunde o cantitate de energie mai mare, decât cea emanată de Soare timp de 10 miliarde de ani.
Noi niciodată nu am observat o explozie de raze gamma în Calea Lactee.
Vedeţi şi: O explozie a unei stele, la 65 ani-lumină de Pământ, a declanșat o extincție în masă pe Pământ
Cele două stele sunt, de asemenea, neobișnuite — sunt stele Wolf-Rayet.
Acestea sunt stele foarte fierbinți, foarte luminoase, foarte vechi, ce, de obicei, au cel puțin de 25 de ori masa Soarelui, pe care o pierd cu o viteză extraordinară.
Deoarece această etapă a vieții unei stele este atât de scurtă, multe din ele rămân neobservate de noi.
Pe măsură ce cele două stele se rotesc una în jurul alteia, ele agită masa pe care o varsă într-o formă de spirală, la fel ca un stropitor de gazon, creând un tip rar de nebuloasă, numită pinwheel (en).
HD140283 — una străveche
HD 140283, este într-adevăr o stea foarte ciudată. Este veche — foarte veche.
La fel de veche ca începutul Universului.
Însăși aceasta nu este extrem de neobişnuit; Calea Lactee este presărată cu stele vechi de ici colo (en).
Dar nici una dintre acestea nu pare să fie mai veche decât universul însuși.
În schimb, HD 140283 — cunoscută şi ca steaua Methuselah — este.
Universul are o vechime de aproximativ 13,8 miliarde de ani.
Vedeţi şi: Astronomii au găsit cea mai veche şi îndepărtată galaxie de până acum
În baza măsurătorilor luminozității sale, efectuate de Hubble în 2013, HD 140283 pare să aibă o vechime de aproximativ 14,5 miliarde de ani.
Totuşi, marja de eroare a constituit 800 de milioane de ani — ceea ce înseamnă că, chiar şi potrivit acestor calcule, mai există șansa să aibă o vârstă mai mică ca Universul.
Şi aşa ar şi trebui să fie, cu excepția faptului în care înţelegerea noastră a Universului este greșită.
Steaua lui Tabby — Megastructură extraterestră
Deşi entuziasmul inițial s-a diminuat, noi niciodată nu vom înceta să fim profund curioși în ceea ce privește secretele KIC 8462852, aşa numita steaua lui Tabby.
Vedeţi şi: Această stea “Megastructură Extraterestră” acţionează din nou
Descoperită de astronomul Tabetha Boyajian, de la Universitatea Yale, ea a prezentat un comportament cu adevărat neobişnuit de strălucire şi estompare.
Nu sunt nişte fluctuații obișnuite, pe care le-aţi fi așteptat de la planetele ce se rotesc în jurul ei sau de la o stea variabilă.
Ele sunt aparent întâmplătoare, cu perioade luminoase şi estompate care durează cantități arbitrare de timp, întunecânduse cu până la 22%.
Unele lungimi de undă sunt blocate mai tare decât altele — ceea ce exclude o „megastructură extraterestră”, cum ar fi o sferă Dyson; de asemenea, ea este prea veche pentru a avea un disc protoplanetar suficient de mare ce ar putea cauza un astfel de blocaj al luminii.
Vedeţi şi: Nașterea unei planete, a fost pentru prima dată fotografiată de astronomi
Alte teorii înaintate, presupun o planetă inelară ce trece prin faţa stelei, fie una absolut enormă, fie una mică, cu o oscilație orbitală; un roi de comete; deșeuri spațiale; o stea ce înghite o planetă; sau se întâmplă ceva însăși în interiorul stelei.
Cauza cea mai probabilă ar putea fi un anumit soi de praf.
Există posibilitatea să nu aflăm niciodată precis ce are loc aici. ¯\_(ツ)_/¯
UY Scuti — Cea mai mare stea din galaxie
Imaginaţi-vă o stea de mărimea întregului nostru sistem solar interior, care chiar cuprinde şi raza dintre Soare şi Jupiter, unde unui foton de la nucleu îi va lua 43 de minute pentru a ajunge la suprafață dacă nu-i va sta nimic în cale.
Apoi, veţi primi steaua UY Scuti.
Volumul stelei este de 5 miliarde de sori, ceea ce înseamnă că aţi putea încadra în ea fiecare obiect din sistemul nostru solar interior de mai multe ori şi să mai aveți încă mult spaţiu liber.
Şi, deocamdată, ea este cea mai mare stea — deşi, nu şi cea mai masivă — stea cunoscută în galaxia noastră.
Vedeţi şi: Astronomii au observat cea mai mare şi stranie coliziune a găurilor negre vreodată descoperită
(Cea mai masivă stea din galaxia noastră este de aproximativ 315x masa Soarelui, în timp ce UY Scuti pare să aibă doar 7-10 mase solare, ceea ce înseamnă că este mare, dar nu neapărat densă).
EPIC 204376071 — Un pufuleț gigantic
Dacă aţi crezut că KIC 8462852 este fascinant, așteptați până veți afla despre EPIC 204376071.
În 2019, astronomii au anunțat că ceva a blocat lumina acestei stele — aflată la doar 440 de ani-lumină distanţă — cu până la 80% timp de o zi întreagă.
Ea s-a estompat destul de brusc, a atins acel vârf de 80% şi apoi s-a luminat din nou, dar mai încet, probabil din pricina că ceva trecea prin faţa ei.
Dar ce?
Cea mai apropiată potrivire pentru curba luminii ar fi un sistem inelar înclinat ce se rotește în jurul stelei; totuși, el ar trebui să fie foarte mare, iar modelul nu se potrivea exact — el a necesitat o orbită mai mică decât era posibil în baza perioadei de observație de 180 de zile.
Vedeţi şi: Steaua Betelgeuse continuie să se întunece. Va exploda ea oare?
Astronomii continuie să facă măsurători pentru a încerca să afle dacă ceva se roteşte în jurul ei, aşa că trebuie un pic să mai aşteptăm până vor fi rezultatele.
Suspansul ne omoară!
HD 101065 — Lentă şi grea
Acum, această stea este doar o legendă absolută a ciudăţeniei.
Ea se numește HD 101065 sau steaua lui Przybylski şi nimic ce ţine de ea nu sună cu adevărat normal.
Ea aparține unei clase numite stele Ap cu oscilaţie rapidă (en).
Aceasta înseamnă că ea este un subtip al clasei de stele Ap, ciudate din punct de vedere chimic (aici „p” ţine de „peculiar”, adică ciudat), a căror lumină pulsează foarte rapid.
Cu toate acestea, steaua în sine are o rotaţie foarte lentă: HD 101065 face doar o rotație la 188 de ani.
Acest lucru s-ar putea datora unei chimii neobişnuite, aşa cum tind să o aibă stelele Ap.
HD 101065, este o excepţie, ea are o chimie diferită de orice altă stea Ap.
Ea are cantităţi mici de fier şi nichel, dar cantităţi mari de elemente grele, cum ar fi stronţiul, cesiul, uraniul, şi neodimul.
În plus, ea pare să aibă un nivel ridicat de elemente numite actinide — singura stea în care ele au fost găsite.
Acestea sunt elemente grele cu numere atomice de la 89 la 103, de la actinium până la lawrencium, toate fiind radioactive.
Vedeţi şi: Astronomii cred că au găsit evenimentul cosmic ce a dat sistemului nostru solar aurul şi platina
Ele apar în HD 101065 ca izotopi radioactivi de scurtă durată — ceea ce este destul de năucitor, deoarece scurtul lor timp de înjumătățire înseamnă că ele ar trebui să fi dispărut demult.
Explicația cea mai bună este că actinidele sunt o formă degradantă a elementelor super-grele încă necunoscute şi mult căutate, presupuse că ar fi existat undeva acolo în Univers.
XTE J1810-197 — Un zombie magnetic
Magnetarii sunt unele dintre cele mai ciudate stele moarte din Univers, iar XTE J1810-197, este cred că cea mai ciudată din toate.
Sunt stele neutronice, care cumva capătă câmpuri magnetice incredibil de intense, de aproximativ un miliard de ori mai puternice decât cel al Pământului.
XTE J1810-197, este unul dintre patru cei 24 de magnetari cunoscuți care emit unde radio şi a făcut-o destul de regulat până în anul 2008.
Vedeţi şi: Misterioasa explozie de unde radio continuie să se repete, întocmai potrivit programului
Apoi el a devenit absolut radio tăcut — până în decembrie 2018, când activitatea sa radio a început din nou (en).
Dar ceva era diferit.
Activitatea a fost mai puțin evidențiată, profilul pulsului mai redus, cu oscilații la scară de milisecundă, ceea ce potențial ar putea fi legat de undele de suprafață din scoarța stelară ca rezultat al schimbării câmpului magnetic.
Noi încă nu înţelegem aceste bestii ciudate de stele, dar continuarea monitorizării XTE J1810-197 ne-ar putea oferi careva indicii.
Swift J0243.6+6124 — o stea care nu ar trebui să existe
După cum se vede, stelele neutronice sunt destul de ciudate.
Swift J0243.6+6124, este încă una, al dracului de enigmatică.
Ea a adunat materia de la un însoțitor binar din apropiere şi a emis ceva numit jeturi relativiste.
Vedeţi şi: O gaură neagră stranie aruncă jeturi oscilatorii datorită deformării spațiu-timpului
Ele nu sunt neobișnuite pentru stelele neutronice, precum şi pentru găurile negre active — jeturi de plasmă de mare viteză expulzate dintr-o stea neutronică sau o gaură neagră perpendicular discului de acreţie.
Oamenii de ştiinţă nu cunosc mecanismul din spatele producției jetului.
Ei cred că materialul de pe marginea interioară a discului de acreţie este canalizat de-a lungul câmpului magnetic, ce lucrează ca un sincrotron pentru a accelera particulele înainte de a le lansa la viteze imense.
Problema cu J0243.6 + 6124 este că ea are un câmp magnetic neobişnuit de puternic pentru o stea neutronică.
Anterior, jeturile fuseseră observate doar la stelele neutronice cu câmpuri magnetice slabe.
Acest fapt a dus la ipoteza că jeturile ar putea fi constrânse de câmpurile magnetice puternice.
Swift J0243.6 + 6124 a pus sfârşit acestei ipoteze.
Dar, în acelaşi timp, ea ne oferă o nouă sursă pentru testarea modului în care câmpurile magnetice afectează lansarea jeturilor, așa că aceasta este destul de comod.
HE 0437-5439 — Demonul vitezei
O altă stea hiper-rapidă în lista noastră.
Majoritatea stelelor au orbite fixe în jurul centrului galaxiei noastre.
Dar HE 0437-5439 o șterge naibii de aici cu o viteză de 2 600 000 de kilometri pe oră.
Steaua veche de 30 de milioane de ani s-a format probabil în apropiere de centrul Căii Lactee.
O întâlnire cu gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei noastre, Sagittarius A*, probabil a aruncat-o din galaxie în spațiul interstelar.
Vedeţi şi: Posibil, astronomii în cele din urmă au văzut cum o stea devine gaură neagră
Există câteva discrepanțe cu traiectoria sa — de exemplu, având în vedere poziţia sa chiar acum, se pare că ea a călătorit prea departe pentru vârsta sa.
Este posibil că ar fi fost de fapt o stea triplă ce s-a apropiat prea mult de Sagittarius A*.
În urma acestei interacțiuni triplul stelar a fost aruncat în afară, destabilizând-ul şi contopindu-l într-o stea mai tânără şi strălucitoare.
Vega —Steaua ce se sfâșie pe ea însăși
Vega este o stea strălucitoare mare din apropiere, ce pare aparent normală — cu excepția câtorva piedici în această evaluare.
În primul rând: steaua este mai strălucitoare decât ar trebui să fie.
Cu cât mai profund începi să faci cunoștință cu Vega, cu atât ea devine mai ciudată.
Spre exemplu, ea nu pare a fi mai mult ovală, decât rotundă.
Şi astronomii cred că știu de ce: ea se rotește atât de repede încât forma stelei se distorsionează, provocând chiar variații de temperatură pe suprafața sa.
Ecuatorul ei este cu 23 procente mai mare ca polii, şi cu care se poate isprăvi o stea de aşa mărime, 273,5 kilometri pe secundă.
Aceasta poate chiar arunca estimările de vârstă cu până la 200 milioane de ani.
Astronomii încă mai lucrează pentru a afla de ce Vega se rotește aşa de repede, la limita de a se rupe pe bucăți.
Vedeţi şi: Pentru prima dată a fost văzută o stea sfâșiată şi înghițită de o gaură neagră supermasivă
Chiar şi stelele din vecinătatea noastră ascund secrete.
HV 2112 — Întemeierea unei clase noi de stele
Ce se va întâmpla dacă puneți o stea în interiorul alteia?
S-ar putea ca în cele din urmă să primiți ceva de genul HV 2112.
În 1977, fizicienii Kip Thorne şi Anna Żytkow au venit cu o clasă nouă teoretică de stele numită obiect Throne-Żytkow (en) (TZO).
Un astfel de fenomen s-ar forma atunci când o stea neutronică canibalizează o altă stea în procesul unei coliziuni.
Vedeţi şi: Protonii conțin de 10 ori mai multă presiune decât o stea neutronică
Pentru un observator îndepărtat, ea va părea o stea gigantică roşie, dar puţin … diferită.
Un TZO ar creşte uriaş — posibil cuprinzând o zonă de mărimea orbitei lui Saturn.
Nucleul dens — o fuziune între steaua neutronică şi nucleul stelei secvenței principale — transportă elemente grele precum litiu, molibden şi rubidiu în învelișul superior de gaze a stelei, emiţând un spectru ciudat.
HV 2112 (care se află fie în Calea Lactee, fie în galaxia pitică vecină, Micul Nor Magellanic) pare să aibă toate aceste semne distinctive, ceea ce ar face-o primul TZO descoperit vreodată.
BLM J0555-57Ab — Pitica Ultra-rece
Progresele recente ale senzorilor infraroșii şi altor optici ale telescopului au oferit astronomilor o nouă perspectivă asupra celor mai mici stele din galaxia noastră.
Aceste stele sunt numite pitice ultra-reci, TRAPPIST-1 fiind probabil cel mai cunoscut exemplu.
Vedeţi şi: UIMITOR: 7 planete de mărimea Pământului se rotesc în jurul unei stele pitice numită Trappist-1
Este o stea de dimensiunea lui Jupiter, ce emană căldură şi lumină prin fuziunea hidrogenului şi heliului şi are 8,9% din masa Soarelui.
Dar pitica ultra-rece EBLM J0555-57Ab poate extinde limita dintre o stea şi o pitică cenuşie — şi la moment este cea mai mică stea de secvenţă principală (en) vreodată descoperită.
Are o masă aproximativ egală cu cea de 8,1% din cea Soarelui, dar are raza lui Saturn.
Mai mult ca atât, ea se roteşte în jurul stelei sale părinte, EBLM J0555-57A, la fel ca o planetă, făcând o orbită completă în 7,8 zile.
Mira — una cu coadă
Mira moare. O parte din ea, Mira A, cândva strălucitoare ca soarele, este acum un gigant roşu, care cu timpul îşi leapădă straturile sale exterioare, luminând ba mai tare, ba mai încet, într-un ciclu regulat de 11 luni.
Ea este vizibilă cu ochiul liber, ca parte a constelației Balena, timp de o lună în acest ciclu.
Ea are un însoțitor binar, Mira B, o stea moartă numită pitică albă — punctul evolutiv final ale stelelor ce nu sunt suficient de masive pentru a se prăbuşi într-o stea neutronică.
Vedeţi şi: O planetă vagabondă de dimensiunea Pământului a fost descoperită în Calea Lactee
Această pitică albă strânge materia respinsă de Mira A — şi, în mod uimitor, acesta pare să provoace formarea unui disc protoplanetar, lucru ce se credea posibil doar în cazul stelelor foarte tinere.
Planete nou născute în jurul unei stele moarte — cât de poetic.
Este ceva ştiinţfico-fantastic în asta.
Pe măsură ce întregul sistem se mişcă pe cerul nocturn, el lasă o urmă de materie în urma sa.
Această „coadă” se aseamănă puţin cu o cometă — asta dacă o cometă ar fi putut remorca materie la 13 ani-lumină în spatele ei.
Este unul dintre cele mai uimitoare lucruri de pe cer.
Lasă un răspuns