De-a lungul timpului oamenii de ştiinţă ne deschid tot mai mutle taine ale lumii în care trăim. Tot ce părea eri un miracol, necontrolat, ceva zeesc, devine datorită ştiinţei un lucru obişnuit. Însă multe fenomene şi evenimente nu îşi deschid tainele rămânând până astăzi un mister.
Sunt răspândite multe mistere şi conspiraţii una mai bizară ca alta, eu cu toate acestea am ales doar pe cele care sunt cât de cât „cu picioarele pe Pământ”, autentificate şi recunoscute. Aşa dar urmează misterele lumii selectate de mine.
Statuile Moai de pe pe insula Paştelui
Misterul insulei Paştelui şi a statuelor Moai care locuesc pe ea, este ceva cu ce majoritatea din noi sunt vag familiarizaţi, dar faptul că există încă atât de multe întrebări fără răspunsuri bine formulate în jurul acestei insule este un lucru în sine destul de remarcabil şi o fac unul din cele mai mari mistere ale lumii.
În paştele anului 1722 unui explorator olandez i s-a întâmplat ceva straniu. El era iniţial în căutarea unui ipotetic continent numit Terra Australis, care se presupunea în acele timpuri că ar exista în emisfera de Sud ca o balanţă a emisferei de Nord.
Contrar aşteptărilor, el a descoperit o insulă în sud-estul oceanului Pacific care a fost mai târziu denumită insula Paştelui, denumire dată ca urmare a datei când a fost descoperită.
Exploratorul a fost surprins să descopere că insula este locuită. El a raportat că a văzut de la 2000 până la 3000 de oameni acolo. Acest lucru a fost surprinzător, deoarece insula este foarte îndepărtată de orice altceva.
O uimitoare distanţă de 1900 kilometri desparte insula de cel mai apropiat pământ locuibil şi este la aproximativ 3500 kilometri depărtare de ţărmul statului sud american, Chile. Şi totuşi în ciuda depărtării sale incredibile poporul Rappa Nui care locuiau pe această insulă a reuşit să sculpteze şi să transporte la o distanţă medie de 17 kilometri, 887 de statui uimitoare, unele măsurând în înălţime mai mult de 10 metri şi o greutate de până la 82 de tone. Şi toate acestea au avut loc acum 700 de ani în urmă. Cel mai mare semn de întrebare rămas în privinţa statuilor însăşi, este desigur transportarea lor.
Au fost mai multe teorii propuse care implicau frânghiile, săniile, rolele, piese şi tehnici de nivelat, şi deasemeni o teorie conform căreia oamenii clătinau uşor statuile, transportându-le astfel până la destinaţie. S-au făcut încercări de a reproduce metodele care ar fi putut fi folosite dar de cele mai multe ori ele au dus la deteriorarea statuilor sau era necesar de sute de oameni, care să facă un progres de doar 0.08 kilometri pe zi.
Adevărul este că nu se ştie exact cum au făcut-o. Dar cu toate acestea, Rapa Nui au reuşit să mute statuile Moai şi ei cu siguranţa ar fi avut nevoie să fie incredibil de răbdători, creativi şi organizaţi pentru a face asta o realitate.
Vedeţi şi: Misterul piramidelor şi anume cum egiptenii transportau blocurile masive, a fost dezlegat
Gobekli Tepe, unul din misterele lumii
Din când în când o nouă descoperire ne face să regândim cea ce credeam despre umanitate şi cum am ajuns acolo unde suntem astăzi.
Göbekli Tepe din Turcia este cu siguranţă o astfel de descoperire. Obiectul arheologic este situat sus pe creasta unui munte şi este compus din mai mult de 200 de stâlpi, fiecare cu o înălţime de până la 20 metri, cu o greutate de până la 20 de tone şi aranjate aproximativ în 20 de cercuri.
Mulţi dintre piloni au animale de pradă gravate pe ele. Şi nimic din toate acestea nu ar fi de mirare, dacă ar fi fost construiţi, să spunem în anul 2000 î.Hr. Dar, Gobekli Tepe a fost construit cu mai mult de 13 000 de ani în urmă, cu 8000 de ani înaintea Stonehenge-ului.
Vedeţi şi: Misterul grotei cu scoici din Margate
Existenţa acestui sanctuar neolitic schimbă complet punctul de vedere convenţional cu privire la creşterea civilizaţiei umane. Ideia unui monument religios construit de vânători-culegători contrazice cunoştinţelor noastre, atât despre monumentele religioase ,cât şi despre acest tip de comunitate.
Înainte de descoperirea acestui site arheologic, se credea că oamenii din acea perioadă nu aveau sisteme simbolice complexe, ierarhii sociale şi nu exista diviziunea muncii – trei premise care le credem necesare pentru construcţia unui templu masiv de 22 de acri. De altfel, religia se presupune că a apărut abia după agricultură, astfel producând relaţii sociale ierarhice.
Rezultatele de la Göbekli Tepe totuşi sugerează că am putea avea o istorie exact opusă – poate că a apărut necesitatea de a construi în primul rând un loc sacru, care ar fi adus vânătorii-culegători la încercarea să se organizeze ei însăşi ca forţă de muncă şi să se stabilească într-un singur loc. Astfel a-şi asigura o aprovizionare cu hrană stabilă şi în cele din urmă să iventeze agricultura.
Dar existenţa acestui sanctuar ridică mai multe întrebări decât răspunsuri. Cum a reuşit un om nomad din neolitic să organizeze forţa de muncă pentru a finaliza acest acest obiect? De ce a fost construit?
Cum sa anticipat aşa structuri similare, apărute abia peste o mie de ani?
Excavarea pe şantier a început în 1996, şi cea mai mare parte rămâne să fie descoperită, dar deocamdată aceste întrebări rămân fără răspuns.
Popoarele mării
În perioada epocii bronzului târziu civilizaţiile au progresat într-un ritm impresionant în regiunele Mării Egee şi mediteraneene de est. Regatele creşteau, se stabilea o anumită conduită şi avansau tehnologiile . Micenienii şi minoicii aveau palate complexe în Grecia şi Creta iar hitiţii dominau teritoriul Turciei de azi.
Canaaniţii controlau cea ce avea să devină Ţara Sfântă – Israel, Lebanon şi Iordania. Dar în jurul anilor 1200 î.Hr., totul se va schimba.
Pe parcursul unei generaţii toate aceste civilizaţii vor fi aproape complet şterse de pe hartă. Iar cei care au supraveţuit au fost aruncaţi cu o mie de ani în urmă, ei pierd capacitatea de a scri, sunt aruncaţi cu mult timp înapoi de la nivelul atins în domeniul artei, al tehnici arhitecturale şi ceramice urmate de ei timp sute de ani.
Acest eveniment a fost parte a cea ce este acum cunsocut sub numele – colapsul Epocii Bronzului şi rămâne una din cele mai mari pete negre în istorie. Una din cauzele bizarului colaps a fost acest misterios „Popor al Mării” – grup neafiliat de războinici de mare, tehnologic mai inferiori, care faceau incursiuni pe aceste teritorii.
Problema este că, istoricii au încă foarte puţine idei de unde au venit aceşti războinici sau ce au devenit după ce cuceririle lor sau încheeat în Egipt. De asemenea rămâne necunoscut modul în care aceste Popoare ale Mării au reuşit să cucerească civilizaţii cu sute de ani mai avansate în cea ce priveşte armamentul.
Dar fără înregistrări consistente din timp, şi având doar detalii împrăştiate privind originea acestor stranii războinici, niciodată nu vom afla originea adevărată a lor.
Mecanismul Antikythera
Mecanismul Antikythera este un calculator analogic incredibil de complex, găsit într-o navă naufragiată din apropierea Greciei în anul 1900.
Dispozitivul era utilizat pentru determinarea poziţiei corpurilor cereşti, folosindu-se o serie complicată de roţi dinţate de bronz.
Dispozitivul singur în sine este impresionant, dar partea incredibilă a mecanismului este că el a fost creat cu o sută de ani înainte de naşterea lui Hristos, şi mai mult cu 1000 de ani mai înainte de perioada când se va ajunge la aşa nivel de complexitate tehnologică şi această măiestrie va fi descoperită din nou.
De asemenea trebuie de remarcat că, aparatul a apărut cu mult înainte de înţelegerea noastră modernă a astronomiei şi fizicii. Mecanismul Antikythera a fost construit cu 1600 de ani mai înainte de naşterea lui Galileo, şi cu peste 1700 de ani mai înainte de naşterea lui Isaac Newton.
Acum explicaţia raţională este că dispozitivul care utiliza teoriile cu privire la mişcarea corpurilor cereşti, stabilite la momentul respectiv, se datorează unor meşteri remarcabili.
Dar dacă căutaţi un nou punct de plecare pentru un roman cu deplasări în timp sau un epic sci-fi cu extratereştri, aceasta ar trebui să vă lovească ca o cărămidă de 10 tone. Deoarece pentru orce explicaţie pe care o putem da, mecanismul Antikythera ridică şi mai multe întrebări.
Nou – Vedeţi şi: Cel mai vechi computer îşi dezvăluie secretele sale, după o cercetare de un deceniu
Insula Oak – misterul gropii cu bani
De-a lungul istoriei noi niciodată n-am încetat să fim obsedaţi de poveşti cu comori îngropate, inscripţii secrete şi capcane. Dar unul din cel mai de lungă durată mister din toate timpurile legat de comori, provine de la o mică insulă de lângă coasta Noii Scoţii din estul Canadei.
Oak Island este baştina a cea ce este neoficial cunoscut sub numele de „Money Pit” (Groapa cu bani), o gaură incredibil de adâncă cu o construcţie foarte complicată descoperită în 1975.
Două secole de excavare nu au scos la iveală nici o comoară până acum, dar cea ce a fost descoperit, este fără îndoială la fel de fascinant. Sub suprafaţa gropii sunt o serie de platforme de lemn, iar mai la adânc este un mecanism de inundare format dim multiple canale subterane care duc la apă.
Prima dată când cineva a reuşit să sape suficient de adânc, întreaga groapă sa umplut imdiat cu apă. Datorită mecanismului construcţiei, groapa se umplea cu apă la fel de rapid cum se reuşea să se scoată. La aproximativ 27 metri adâncime a fost găsită o placă de piatră cu o inscripţie codificată care spunea , „12 metri mai jos se află două milioane de lire sterline”.
Groapa cu bani de pe insulă a atras atenţia multora, inclusiv a fostului preşedinte al SUA Franklin Delano Roosevelt, care a petrecut o vară întreagă cu colegii de la Harvard în căutarea comorii.
Aceasta întradevăr este o curiozitate istorică, având în vedere că în decurs de 200 de ani de căutări aşa şi nu a fost dezlegat misterul, cine şi pentru ce a săpat groapa.
Manuscrisul Voynich
Istoria este plină de limbi vechi care au fost descifrate şi cifruri care au fost decodate, dar dacă există un bizar fenomen care stă ca un ghimpe în coastele istoricilor, acesta trebuie să fie manuscrisul Voynich.
Achiziţionat în 1912 de un comerciant de cărţi rare, Wilfrid Voynich, textul din carte nu pare a fi remarcabil la prima vedere.
Manusricul constă dintr-o serie de paragrafe cu 240 de pagini însoţite de ilustraţii şi diagrame, despărţită în cea ce pare a fi şase secţiuni distincte. Secţiunele par să descrie diferite subiecte legate de plante, astronomie, biologie, cosmologie şi farmaceutică.
Ce este dar aşa remarcabil în acest manuscris? Ei bine, e scris într-o limbă necunoscută de om, şi toate încercările de a o descifra nu a avut sorţi de izbândă până la momentul actual.
Scrierea este compusă din peste 170 000 de caractere scrise după un model care seamănă a fi un limbaj natural.
Douăzeci sau treizeci de ieroglife pot explica aproape tot textul, cu excepţia doar a câtorva caractere rătăcite care apar doar o singură dată.
A fost scris lin, fără nici o dovadă de erori sau corecturi, sau careva semne de pauze în timpul scrisului şi alete chestiuni care se pot aştepta de la un text codificat. Ce ar sugera că limba folosită în manuscris este una obişnuită pentru cel care la scris.
Datarea cu carbon a arătat că lucrarea a fost scrisă între anii 1404 şi 1438, şi deşi au fost oferite unele teorii, nimeni de fapt nu ştie cine a fost autorul manuscrisului.
Datorită numeroaselor încercări eşuate de a descifra manuscrisul Voynich, mulţi au sugerat că el este o farsă întocmită cu grijă şi nu poate de fapt fi descifrată. Dar până adevărul va fi unoscut acest text ciudat va rămâne unul din cele mai fascinante mistere nerezolvate.
WOW! Semnal
Într-o noapte de vară din 1977, Jerry Ehman, un voluntar de la SETI – Institutul de Căutare a Inteligenţei Extraterestre ( Search for Extraterrestrial Intelligence), a înregistrat cea mai puternică şi de necontestat dovadă din lume a existenţei vieţei extraterestre.
Ehman scana undele radio din adâncul universului, aşa cum şi implica poziţia sa de voluntar, în speranţa de a da peste vreun semnal care ar purta semne distinctive ale unui emis de extratereştri inteligenţi.
Şi în acea noapte, el a văzut o creştere bruscă în măsurătorile sale. Semnalul a durat 72 de secunde, cea mai lungă perioadă de timp care ar fi putut fi măsurată prin matricea care o folosea Ehman. Faptul era inconfundabil, şi părea să fi provenit din cadrul constelaţiei Săgetător de lângă o stea numită Tau Sagittarii, aflată la o distanţă de 120 de ani lumina de Pământ.
Ehman a scris cuvintele „WOW!” pe documentul imprimat original al semnalului, astfel a devenit cunoscut sub numele de, „WOW! Semnal.”
Dacă vă întrebaţi de ce este aşa mare agitaţie în jurul acestui semnal, apoi trebu să ştiţi că – semnalul primit a fost exact pe aceeaşi fregvenţă şi de aceea nu poate fi interpretat ca zgomot, şi nu poate fi interceptat de-a lungul călătoriei sale.
Cu alte cuvinte, dacă am avea de gând să transmitem un semnal în univers pentru a comunica cu o altă rasă extraterestră, ar trebui să folosim aceaşi frecvenţă ca şi a lor.
În ciuda întâmplarii incredibile, încercările de a localiza semnalul din nou, au eşuat, cea ce a adus la multe controverse şi confuzii cu privire la sensul şi originea sa.
Adevărata identitate a lui Benjamin Kyle
În 2004, un om care îşi va lua în curând numele de Benjamin Kyle, sa trezit pe proprietatea unui restaurant Burger King în Richmond Hill din statul Georgia SUA fără haine, fără orce număr de identificare şi fără orice amintiri.
El a fost diagnosticat cu amnezie retrogradată, astfel incapabil să-şi amintească cine era. Acum ca şi în orce istorie legată de amnezie, se aştepta să fi fost rezolvată. Dar problema este că, autorităţile nu l-au putut identifica nici până acum.
Poliţia locală şi de stat nu au reuşit să-l descopere în nici o înregistrare cunoscută, chiar şi în ciuda efectuarii unor căutări detaliate. Iar apoi în 2007 a fost implicat Biroul Federal de Investigaţii (FBI), dar au fost de asemenea în imposibilitatea de al identifica. Făcându-l unicul cetăţean american din istorie enumerat ca dispărut, necătând la faptul că se ştie locaţia sa.
Un efect secundar deosebit de nefericit de a nu avea propria identitate este faptul că, fără număr de securitate socială el nu poate obţine un lucru full-time, şi din cauza lipsei de amintiri despre orice aptitudini şi discipline din trecut, problema doar se amplifică.
După ce un student a creat un documentar despre Benjamin, mass-media a preluat această istorie, fapt care a atras atenţia proprietarilor de afaceri locale.
Unul dintre proprietari ia oferit un loc de muncă la spălat veselă, unde lucrează şi în momentul de faţă. Acest fapt ia permis să se mute din pădure, unde dormea, într-un şopron cu aer condiţionat unde se află şi acum. Dar adevărata identitate, şi trecutul său rămâne un mister la ziua de astăzi.
Ciuma dansului din 1518
Istoria despre ciuma dansului sună ca ceva direct din ficţiune.
În anul 1518, într-o zi de vară în oraşul Strasbourg, o femeie a început să danseze sălbatic în stradă. Ziua sa trasnsformat în noapte, noaptea în dimineaţă dar ea nu se oprea din dans.
Într-o săptămână alţii 34 s-au alăturat ei, dansând fără să se oprească de parcă erau obsedaţi şi fără nici un motiv aparent. Într-o lună numărul de dansatori a ajuns la 400. Predicile religioase au fost chemate să rezolve această problemă.
Medicii au fost chemaţi să documenteze evenimentul şi să încerce să găsească o soluţie. Şi tot în acest timp, dansurile au luat o întorsătură deloc bună. Mulţi s-au îmbolnăvit sau au murit ca urmare a epuizării, loviturilor şi atacurilor de cord. În cele din urmă autorităţile au decis că unica metodă de vindecare este de a le oferi şi mai mult dans.
Holurile Primăriei (Gild halls) şi o piaţă de cereale s-au deschis pentru dansatori. A fost constriută şi o scenă de lemn pentru ei, s-au adus chiar şi muzicieni pentru cei afectaţi de mişcare. S-au propus numeroase teorii în privinţa acestui eveniment bizar, inclusiv otrăvire, epilepsie, tifos, boală psihogenă în masă şi chiar ritualuri religioase coordonate din secret, dar până în ziua de azi nu este nici o lămurire a acestui eveniment istoric bizar.
Corabia fantomă – S.S. Ourang Medan
În iunie 1942 mai multe nave comerciale care parcurgeau strâmtoarea Malacca de lângă coasta Malaeziei, au primit un înfricoşător SOS pe care scriea: „Toţi ofiţerii inclusiv căpitanul zac morţi în camera hărţilor şi pe punte. Posibil e mort tot echipajul”. După o scurtă perioadă de timp a fost primit un mesaj final, pe care simplu scria… „Eu am murit”.
Navele din apropiere au identificat sursa semnalului ca provenind de la o navă comercială olaneză „SS Ourang Medan”.
Cel mai apropiat vas comercial, The Silver Star, sa îndreptat cât de rapid a putut spre sursa de unde a venit semnalul de primejdie. Dar urcând pe Ourang Medan, ei au fost îngroziţi de ceea ce au văzut: Fiecare membru al echipajului zăcea mort, iar cadavrele lor erau împrăştiate pe punte.
Ochii oamenilor erau încă deschişi şi expresiile care exprimau spaimă au rămas îngheţate pe feţele lor. Grupul de pe The Silver Star au găsit operatorul de radio decedat, mâna lui încă era pe tasta de transmitere a Codului Morse şi ochii de asemeni erau larg deschişi.
Dar cea ce a fost cu adevărat ciudat, era faptul că pe corpurile lor nu au fost găsite semne de de răni sau oricare leziuni corporale. Echipajul navei The Silver Star a vrut să tracteze nava înapoi spre port, dar înainte de a începe, sa pornit un fum care venea dinspre punţile de jos a corabiei. Grupul îmbarcat a revenit repede pe nava lor, abia dovedind să scape înainte ca SS Ourang Medan să explodeze şi să se scufunde rapid. Unii au expus ipoteza că norii de gaze naturale nocive sau barobotat în sus prin fisurile mării şi au cuprins nava, alţii au dat vina pe fenomene supranaturale, dar până astăzi, soarta echipajului rămâne un mister.
Bateria din Bagdad
Prima baterie electrică sau aşa numita pilă volatică după cum se ştie, a fost inventată pentru prima oară în anul 1800 de către fizicianul italian Alessandro Volta.
Dar existenţa bateriilor din Bagdad sugerează posibilitatea unor progrese ştiinţifice mult mai şocante în domeniu – mai timpurii cu 2000 de anii, ce e destul de greu de închipuit.
Descoperite în 1936, aceste vase de lut care se crede că au fost create în regiunea mesopotamiană, conţineau cuie de fier împachetate în foi de cupru. După cum presupun unii arheologi ele erau umplute cu acid cu scopul de a genera curent electric în interiorul vasului.
Dacă tot se dovedeşte a fi corect, aceste artefacte anticipează invenţia elemntelor galvanice cu 2000 de ani înainte de Alessandro Volta.
Au fost sau nu utilizate aceste artefacte ca baterii este contestat de mulţi arheologi. Pentru ce era utilizat curentul electric este de asemenea un mister complet, fiindcă nu sunt înregistrări istorice din acea vreme.
Unii oameni presupun că ele puteau fi utilizate pentru galvanizarea obiectelor, dar dovezi în acest sens nu au fost găsite.
Cea ce ştim însă, este că bateriile ar lucra de fapt, cel puţin în teorie.
Cel puţin de două ori s-au efectuat experimente pentru a testa construcţiile copii ale bateriilor, inclusiv unul în emisiunea Mythbusters şi ambele experimente au demonstrat că bateriile erau într-adevăr capabile să producă energie electrică când erau umplute cu o soluţie acidă. Dar pentru moment scopul real a acestor artefacte rămâne necunoscut.
Lasă un răspuns