Oasele găsite într-o peşteră din Maroc, adăugă încă 100 000 de ani la istoria fosililor oamenilor moderni.
Aceste oase aparţin “oamenilor anatomic timpurii” – a speciei noastre Homo sapiens, cu un amestec de trăsături moderne şi primitive, se raportează într-o pereche de lucrări a unei echipe internaţionale de antropologi, paleontologi şi oameni de ştiinţă evoluţionişti, ce au fost publicate în revista Nature.
În ciuda caracteristicilor lor primitive, aceşti oameni vechi ar putea să se amestece neobservaţi prin mulţimea modernă, a declarat într-un briefing de presă Jean-Jacques Hublin de la institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluţionară din Leipzig, Germania – mai ales, a adăugat el, dacă capetele lor oarecum de formă ciudată vor fi acoperite cu o pălărie.
Cele mai vechi oase de Homo sapiens cunoscute până acum datează aproximativ de acum 200 000 de ani, dar noua expertiză arată că aceste oase sunt surprinzător de vechi: cu o vârstă între 300 000 – 350 000 de ani.
Acest sit cu oase a fost descoperit de muncitori încă în anii 1960. Excavând un deal din vestul Marocului, minerii de baritină au dat peste o cavitate de sedimente roşii cu instrumente vechi de piatră, cu membre şi un craniu uman, pe care le-au dat medicului de carieră.
Medicul a transmis craniul, pentru a fi examinat, oamenilor de ştiinţă. El era un os straniu. La început, craniul a fost atribuit neanderthalienilor, o specie care a fost găsită în Europa, dar nu şi în Africa.
Descoperirea de fosile umane în Etiopia, Kenya şi Tanzania, în scurt timp au lăsat în umbră oasele de pe dealul marocan.
Pe lângă aceasta, lucrurile se complicau şi prin faptul că , minerii au făcut doar câteva înregistrări detailate de la locul unde au fost descoperite oasele.
Dar dealul, numit Jebel Irhoud, nu a fost uitat. Hublin a explorat sit-ul de mai multe ori în anii 1980 şi 1990, deşi, nu a avut prea mult noroc.
În 2004, peştera Jebel Irhoud a oferit un dinte. Un an mai târziu, un al doilea dinte. După care, în cele din urmă, un alt craniu.
Fosilele Jebel Irhoud sunt cu aproximativ 100 000 de ani mai în vârtstă decât orice alte oase ale omului modern descrise până acum.
La sfârşitul anilor 1960, Richard Leakey şi colegii săi paleontologi au găsit fosile Homo sapiens în formaţiunile stâncoase Kibish din Etiopia, datate cu aproximativ 130 000 de ani.
În 2003, în Hetro, Ethiopia, antropologii au declarat că, ei au găsit un Homo sapiens mai în vârstă, de aproximativ 160 000 de ani.
Doi ani mai târziu, o reanalizare a exemplarelor din Kibish le-a mai adăugat 35 000 de ani, astfel fosilele Homo sapiens se dovedesc a avea sub 200 000 de ani.
Bazându-se pe descoperirile anterioare, experţii au sugerat că strămoşii omului au evoluat în specia noastră în urmă cu 200 000 de ani.
Dar, noile fosile, iarăşi mişcă această fereastră în timp înapoi, aproape pe jumătate, la 300 000 de ani.
” E minunat că în sfârşit avem o dată pentru Jebel Irhoud”, a declarat Frank Brown, geolog la Universitatea din Utah şi autorul reanalizei din Kibish, care nu a fost implicat în noua cercetare.
“Ei nu sunt Homo neanderthalensis, ei nu sunt Homo erectus. Ei nu sunt nici un fel de alt Homo“.
Brown a spus că datele au sens, având în vedere “vecinătatea-dar-nu-suficienta modernitate a exemplarelor [se are în vedere apropierea de omul modern]”.
De asemenea, el a mai menţionat, “autorii au avut grijă să spună că, rămăşiţele sunt pe calea lor de a deveni anatomic moderne”.
Nu există nici o caracteristică bilogică specifică care validează un specimen ca fiind membru al Homo sapiens modern.
Dar, bărbia eşită în afară ne vine în ajutor.
“Oamenii din întreaga lume au o bărbie umană modernă”, a spus Shara Bailey pentru Washington Post, un antropolog de la Universitatea din New York şi unul din autorii studiului.
Bailey a spus că mandibulele Irhoud, la fel ca ale noastre, au o bărbie proeminentă, precum şi mai multe caracteristici dentare întâlnite numai la oamenii moderni.
Vedeţi şi: Cel mai vechi hominin strămoş uman posibil a trăit în Europa, nu în Africa
“Chestia îndeosebi de minunată în ce priveşte Irhoud”, spune ea, este că “trăsăturile care îi fac să semene mai mult cu oamenii, nu sunt trăsături primitive”.
Video: Această reconstrucţie a mandibulei fosilizate găsită în Jebel Irhoud poati fi comparată cu hominizii arhaici, cum ar fi Neanderthalii, precum şi cu forme incipiente a oamenilor atomic moderni.
Pentru a reconstrui craniile vechi, autorii studiului au examinat caracteristicile specimenelor Irhoud 1 (faţa şi cutia craniană găsite în 1961), Irhoud 2 (cutia craniană găsită în 1962) şi Irhoud 10 (faţa incompletă găsită în 2007).
Reconstrucţiile feţei a Irhoud 10 se plasează “direct la mijlocul recenţilor oameni moderni”, a declarat Richard Potts, paleontologul care conduce Programul Originii Umane a Institutului Smithsonian.
Analiza a relevat “feţe mici cu o formă distinctă ca la oamenii moderni”, a spus el într-un e-mail.
Şi, deşi, mărimile craniilor nu se încadrează cu cele ale oamenilor care trăesc astăzi, ” totuşi, le fac clar ca şi pe altele din Africa şi Europa, fosile de Homo sapiens “, spune el.
“Deci, totul e în regulă”.
Comparând poziţiile faciale a acestor cranii umane cu a celor din Etiopia, Potts a spus, “Eu cred că noi avem un exemplar bun a unui Homo sapiens timpuriu din Irhoud”.
Două tehnici au datat aceşti oameni cu aproximativ 300 000 de ani. De exemplu, datarea prin Rezonanţa electronică de spin (en) poate estima cât de mult smalţ a fost bombardat de radiaţii din sedimente.
Cu această metodă, oamenii de ştiinţă au determinat vârsta unui dinte Irhoud ca fiind de 286 000 de ani (mai mult sau mai puţin de 300 000 de ani).
O metodă numită datare prin termoluminiscenţă sau TL, poate oferi timpul când un obiect a fost încălzit ultima dată, prin măsurarea electronilor prinşi în el.
Din fericire, locuitorii peşterii Jebel Irhoud au aprins uneltele lor de silex (cremene).
“Aş spune că, acesta a fost un noroc mare”, a declarat Hublin în cadrul conferinţei de presă.
“Oamenii trebuiau să fi fost implicaţi în încălzirea silexului şi aceasta a fost datat direct prin utilizarea binei stabilitei tehnici TL”, a declarat Richard Roberts, un expert în datare luminiscentă de la Universitatea Wollongong din Australia, care a analizat tehnicile de datare folosite înainte de publicarea lucrărilor.
“Cred că autorii au prezentat dovezi convingătoare pentru a demonstra prezenţa oamenilor timpurii moderni în acest site în urmă cu 300 000 de ani şi posibil chiar mai devreme”, a scris Roberts într-un e-mail.
Potts a fost mai critic în privinţa datelor, “Mai pe scurt, datarea are o mulţime de legături [indirecte] în lanţul de interpretări”, spune el.
Autorii studiului admit că toate fosilele umane provin din acelaş strat sedimentar, spune el.
Pentru a lega fosilele noi găsite cu specimenele din anii 1960, oamenii de ştiinţă menţionează un cui de metal găsit aici de la o excavaţie mai veche.
De asemenea, Potts a remarcat faptul că, în Africa de Est datarea argonului din cenuşa vulcanică este preferabilă termoiluminiscenţei (dar, în Maroc nu există nici un fel de cenuşă pentru a fi măsurată).
La toate cele spuse, el a adăugat, estimarea cercetătorilor de aproximativ 315 000 de ani vechime, este provizoriu “cel mai bun pariu”, cu un interval probabil plasat între 247 000 – 383 000 de ani.
Trei sute de mii de ani în urmă, Maroc avea o climă mai umedă şi era presărat cu tufărişuri de copaci.
Probabil, oamenii vechi erau în căutarea unui adăpost în peşteră în timp ce urmăreau prada.
“Imaginea în ansamblu care se primeşte, este o tabără de vânătoare”, a spus autorul studiului Shannon McPherron, un arheolog de la Institutul Max Planck.
Vânătorii au adus cremenii (silex) dintr-o sursă aflată la 24 de kilometri depărtare; posibil ei se opreau în peşteră pentru a mânca, a aprinde focul şi a repara armele lor, spune el.
Uneltele din silex ars au fost mai elegante decât topoarele greoaie din epoca de piatră timpurie, a spus McPherron.
Printre ele au fost găsite rămăşiţe măcilărite de gazelă, zebră, antilopa gnu şi kongoni.
De asemenea, cercetătorii au descoperit oase de la câteva carnivore, cum ar fi leii şi leoparzii.
Cât de grozavă nu ar fi Sahara astăzi, 300 000 de ani în urmă regiunea era mai umedă şi deşertul mai mic, a spus Hublin – în principal erau păşuni, în loc de dune, despărţite de lacuri de mărimea Germaniei.
Sit-ul este mult mai la nord de locul unde au fost descoperite alte oase de Homo sapiens timpurii.
Hublim şi-a imaginat că aceşti oameni timpurii posibil au călătorit prin Africa, dim Maroc până în Tanzania şi înapoi, răspândit genele lor.
“Nu există o Grădină a Edenului în Africa”, a spus Hublin. “Dar, dacă există o Grădină a Edenului – atunci aceasta este Africa”.
(Orice sit pretinde a fi locul naşterii al Homo sapiens, cu alte cuvinte, o capcană turistică).
Potts a spus: “Acest punct de vedere promovat de Hublin nu este nicidecum nerealizabil. Aceasta, fără îndoială, va fi verificat în rânduri repetate, prin descoperirea altor fosile din această epocă importantă pe continentul african”.
Bailey a spus că această cercetare oferă o perspectivă panafricană a omenirii moderne timpurii.
“Noi tindem să ne concentrăm asupra acelor regiuni din lume unde avem o mulţime de fosile, în Africa de Est şi cea de Sud. Mult mai puţin lucru a fost făcut în Africa de Nord”, a spus ea.
“Noi primim o imagine mai largă a procesului originii speciei noastre”.
Sursa: Washington Post
Lasă un răspuns