Cercetătorii au identificat de ce corpurile noastre resping organele transplantate

Noi am putea opri respingerea de la sursă.

Cercetătorii au identificat o legătură anterior neştiută în sistemul nostru imunitar şi activarea celulelor care duc la respingerea organelor.

Descoperirea deschide pentru oamenii de ştiinţă calea pentru dezvoltarea de noi forme de tratament care ar putea împedica răspunsurile imune de a ataca ţesuturile transplantului salvator de viaţă, fără a lăsa corpul nostru neapărat în faţa infecţiilor şi cancerului.

Un tip de receptori din celule măduvei osoase, numită proteina semnal regulator alpha (SIRPα – signal regulatory protein alpha ), a fost identificată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Pittsburgh ca supraveghetor al organismului, responsabilă de expedierea limfocitelor care au ca ţintă distrugerea celulelor străine.

În termeni simpli, de fiecare dată când luăm celulele din corpul unei alte persoane şi le punem în ale noastre, celule albe din sânge le văd ca străine şi încearcă să le distrugă.

Nu doar aceasta este o veste proastă pentru ţesuturile transplantate, inflamarea şi febra care apar odată cu răspunsul imun nu par a fi de loc o plăcere.

Mecanismele din spatele atacului celulelor albe din sânge sunt destul de bine înţelese – moleculele din exteriorul celulelor ce aparţin complexului histocompatibilităţii majore (MHC) le identifică ca fiind diferite.

Un tip de celule albe din sânge numite limfocite T au receptori pe suprafaţa sa capabili să recunoască proteinele MHC necunoscute şi răspund prin încercarea de a dezintegra materialul străin de care s-au ataşat.

Limfocitele nu se nasc ştiind ce este străin şi ce nu; ele au nevoie să fie învăţate. Care este funcţia unei alte părţi a sistemului imunitar numit ă celula dendritică.

Celulele dendritice mestecă proteinele străine şi le împletesc în propriul MHC înainte de a le afişa pe suprafaţa lor ca un poster microscopic „wanted” (se caută).

Apoi ei migrează în ganglionii limfatici ai corpului unde interacţionează cu înarmatele limfocite T.

Cum exact celulele dendritice identifică materialele străine, totuşi, era ceva misterios.

Pentru a afla mai multe, cercetătorii au studiat ţesuturile transplantate la şoareci, proiectate în aşa fel încât să ducă lipsă de anumite celule albe din sânge, aşa ca, limfocitele T.

Vedeţi şi: Savanţii pentu prima oară au transplantat corzi vocale bioinginerice la animale

Ei au descoperit că, diferenţele dintre gena SIRPα a şoarecelui donator şi recipient au corelat cu răspunsurile imune ale primitorului.

SIRPα nu este o proteină necunoscută, deja cunoscută pentru faptul că se leagă de o altă proteină, numită CD47, care declanşează o serie de răspunsuri imune în diferite celule albe din sânge.

Concluzionând, cercetătorii consideră că CD47 din monocite – celulele albe ce cresc în celule dendritice – interacţionează cu receptorii SIRPα de pe ţesuturile străine, declanşând întreg procesul de verificare a identităţii.

„Din dată ce aceste celule sunt activate, ele se întorc şi activează restul sistemului imunitar, iar aceasta duce la respingerea completă a organului”, a spus cercetătorul principal, Fadi Lakkis de la Universitatea din Pittsburgh, pentru 90.5 WESA (en).

„Ceea ce dorim noi să realizăm este să secvenţiem gena SIRPα la mai mulţi oameni care sunt donatori şi beneficiari de organe sau măduvă osoasă şi apoi a vedea dacă nepotrivirea afectează rezultatul după transplant”.

O mai bună concordanţă între genele SIRPα a donatorului şi ale receptorului ar putea în primul rând contribui la reducerea riscului declanşării răspunsului imunitar.

Uitaţi-vă la videoclipul de mai jos pentru a avea o idee mai bună despre modul în care se crede că se desfăşoară procesul.

Chiar şi în cazul când organele sunt alese pentru a avea proteine MHC cât mai identice, diferenţele neînsemnate pot produce răspunsuri imune.

De exemplu, una din 10 inimi şi aproape un rinichi din 20 vor prezenta seme a respingerii de către organism în primul an, chiar şi în ciuda faptului că au fost declarate compatibile.

Pentru a evita respingerea, recipienţii de organe trebuie supuşi unor tratamente ce suprimă sistemul imunitar, nu numai doar făcându-i predispuşi la infecţii şi cancer, dar de multe ori şi la creşrea riscului de atacuri de cord şi accidente vasculare cerbrale prin creşterea tensiunii arteriale.

Noile tratamente concentrate pe SIRPα ar putea ajuta la reducerea dozelor sau tipurilor de medicamente şi, eventual, la prelungirea vieţii organului.

Această cercetare a fost publicată în Science Immunology.