Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Ciudate „naşteri virgine” la pestele fierastrau

iunie 4, 2015 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Peştele fierăstrău - naştere virgină
Vremuri disperate necesită măsuri disperate, ceea ce poate explica de ce unii peşti fierăstrău cu dinţi mici aflaţi în pericol critic se reproduc asexuat în mediul sălbatic.

Peştele fierăstrău cu dinţi mici este membru al familiei Batoidea şi în condiţii normale ca majoritatea vertebratelor se reproduce sexual. Cu toate acestea, într-un studiu publicat în Current Biology, oamenii de ştiinţă raportează şapte cazuri în care peştii fierăstrău juvenili par a fi produsul unei naşteri virgine – altfel spus fără implicarea masculului.

Cecetătorii au ajuns la concluzia că aceşti peşti au fost produşi asexuat deoarece testele ADN de rutină au arătat că sunt puţine sau deloc nu există schimbări în materialul genetic a celor şapte specimente.

Reproducrea asexuală la o specie care se reproduce sexual se numeşte partenogeneză facultativă. Oamenii de ştiinţă cred că aceasta are loc atunci când un ovul nefertilizat absoarbe o celulă soră genetic identică numită corp polar.

Ei nu ştiu încă ce ar putea declanşa această reacţie, însă potrivit lui Andrew Fields, doctorand la Universitatea Stony Brook şi principalul autor al studiului, aceasta sa observat mai înainte la păsări, reptile şi rechini, dar numai atunci când trăiau în captivitate.

Pentru multe din speciile de animale ale planetei noastre, reproducerea nu este întodeauna ce pare. Unele precum ar fi rotiferele sau reprodus cu succes timp de milioane de ani fără sex. La altele aşa ca viespile fără ac, micile furnici de foc şi unii peşti, necesitatea de sex pentru a se reproduce şi chiar sexul lor,  poate fi înlocuit prin infecţii fungice sau bacterii.

Naşteri virgine ca rezultat al infecţiei bacteriene a fost găsit la mai mult de 75% de artropode, incluzând 80 specii de insecte, la 17 izopode (o categorie de crustacee care include păduchele de lemn), o mare parte din paianjeni şi un tip de acarieni. De asemenea există o proporţie echivalentă a infecţiilor în rândul viermilor nematodeli. Dacă aceste târâtoare-înfiorătoare vi se pare ceva nesemnificativ, trebuie să aveţi în vedere faptul că artopodele şi viermii nematodeli cuprind ceva pe lângă 99.99% di toate speciile animale din lume.

Vedeţi şi: 10 cei mai mari păianjeni din lume

Cercetătorii au descoperit recent un şarpe mocasin de apă şi un şarpe mocasin nord american care erau gravizi cu pui partenogenetici fiecare, dar puii nu sau născut, deci nu e clar erau ei să supraveţuiască sau nu în mediul sălbatic.

Cu toate acestea, peştele fierăstrău este o specie mult mai mare şi pe cale de dispariţie.

Peştii fierăstrău cu dinţi mici sunt peşti cartilaginoşi mari care se nasc având o lungime de 0.7 metri şi pot creşte până la 3.6 metri în lungime. Se întâlneşte în mare parte în sudul Floridei, SUA şi cercetătorii estimează că populaţia a scăzut cu doar de la 1% la5 % din cea ce a fost în 1900.

Declinul sa datorat pescuitului excesiv şi pierderii habitatului, a spus Fields.

Vedeţi şi: 17 animale dispărute în decursul vieţei noastre

Între 2003 şi 2013 oamenii de ştiinţă au luat monstre de ADN de la aripioarele a 190 de peşti fierăstrău pentru a vedea dacă limitarea populaţiei lor a condus la cazuri mari de consangvinizare (unire a unor organisme foarte înrudite în procesul fecundației). Ei au găsit că 85% din exemplare au fost de la urmaşi neînrudiţi – un semn bun.
Însă, 3% din monstre examinate a peştilor au fost pui de la un singur părinte.

„Nu e o majoritate, nu e nci un sfert”, a spus Fields. „Sunt încă rare cazuri”.

Peştele fierăstrău este o specie cu o durată lungă a vieţii căruia îi trebuie ceva ani pentru a ajunge la maturitatea sexuală, aşa că încă este neclar cât de bine au supraveţuit aceşti peşti apăruţi prin naştere virgină şi dacă ei sunt capabili de a se reproduce sexual.

Între timp, Fields speră că cercetătorii care studiază rechinii, batoizii, şopârlele, şerpii, păsările pe cale de dispariţie, vor căuta dovezi de reproducere asexuată pe care ei posibil le-au ratat.

„Noi nu ştim dacă acest lucru se întâmplă de obicei atunci când speciile sunt la o densitate foarte mică”, a declarat Fields. „Deoarece acest fapt se întâmplă în captivitate putem concluziuna ca aceasta nu este atât de neobişnuit”.

Surse: LAtimes; Theguardian

Filed Under: Natură, Ştiinţă, Ultimele articole Tagged With: animale, curiozităţi, peşti

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Creaturi ciudate - Caracatiţele
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    39 cele mai ciudate curiozităţi despre peşti şi a...
  • Timpul ţi viteza luminii
    Curiozităţi, Ştiinţă, Ultimele articole
    10 curiozitaţi din fizică şi lucruri ciudate
  • Iepurele şuierător  - pe calde de dispariţie
    Lume, Natură, Ultimele articole
    10 animale adorabile pe cale de dispariţie din cau...
  • Fernando Magellan
    Istorie, Lume, Ultimele articole
    10 curiozitaţi despre prima călătorie în jurul lu...
  • Cum arătau fructele şi legumele - banane
    Natură, Ştiinţă, Ultimele articole
    Iată cum arătau fructele şi legumele înainte de a...
  • Fructe exotice - Durian
    Curiozităţi, Lume, Natură, Ultimele articole
    23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu...
  • Curiozităţi despre Univers -  steaua Betelgeuse
    Ştiinţă, Ultimele articole, Universul
    20 de curiozităţi despre univers şi informaţii int...

Ultimele interesante

Omul Dragon — posibil o nouă specie

Descoperirea craniului „Dragon Man” în China ar putea adăuga noi specii în arborele genealogic uman

iunie 27, 2021

Muon g-2 — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

Muonii — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

aprilie 9, 2021

Materia întunecată ar putea fi făcută din găurile negre de la începuturile timpului

aprilie 4, 2021

Idolul Shigir — cea mai veche statuie de lemn din lume

Cea mai veche statuie de lemn din lume are o vechime de peste 7000 de ani

aprilie 2, 2021

Cern — dovezi ale unei noi fizici

Dovezi ale unei noi fizici la Cern? Indici a unei noi forțe a naturii

martie 28, 2021

Gaură de vierme traversabilă

Găurile de vierme din Univers sunt pe deplin traversabile, arată noile calcule

martie 21, 2021

Fulguritul creat de fulgere ar fi putut provoca viața pe Pământ

Fulgerele străvechi ar fi putut provoca viaţa pe Pământ

martie 20, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Iată cum automobilele ne fac să fim somnolenți la volan

Prima imagine a unei găuri negre a fost prezentată

Prima viaţă pe Pământ: Oamenii de ştiinţă au descoperit o structură proteică capabilă de auto-replicare

Două implanturi cerebrale permit maimuţelor paralizate să recâştige controlul asupra picioarelor

Astronomii au descoperit o galaxie masivă cu disc rotativ în universul timpuriu

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Pentru prima dată, materia organică crucială pentru viață a fost găsită pe suprafața unui asteroid

Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000 mii de ani în urmă. Consecințele au fost dramatice

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei „a fost rezolvat” de IA

Categorii

  • Artă (14)
  • Curiozităţi (68)
  • Istorie (111)
  • Lume (164)
  • Natură (171)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (256)
  • Tehnologii (115)
  • Ultimele articole (817)
  • Universul (261)

© 2025 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored