Articolul original a fost publicat în The Conversation, de Tom Hunt, invitat afiliat în psihologie, Universitatea California, Santa Barbara.
De ce conștiința mea e aici, în timp ce a voastră e undeva acolo?
De ce universul este împărțit în două pentru fiecare dintre noi, într-un subiect şi o infinitate de obiecte?
Cum fiecare din noi, cu propriul centru de experiență, primim informații despre restul lumii de acolo?
De ce unele lucruri sunt conștiente, iar altele aparent nu sunt?
Este oare șobolanul conștient? Țânțarul? Bacteria?
Aceste întrebări sunt toate părți ale vechii „probleme a minții şi corpului”, care în esență întreabă: Care este relaţia dintre minte şi materie?
Ea a rezistat unei concluzii în general satisfăcătoare timp de mii de ani.
Problema minții şi a corpului s-a bucurat de o redefinire majoră în ultimele decenii.
Vedeţi şi: Cei mai fericiţi oameni nu lasă mintea lor să rătăcească, conform unui studiu realizat la Harvard
Acum, în mare parte, este cunoscută ca „problema dificilă” a conștiinței, după ce filosoful David Chalmers a introdus acest termen într-o lucrare acum devenită clasică şi a examinat-o în continuare în cartea sa din 1996, “The Conscious Mind: In Search of a Fundamental Theory.”
Chalmers a considerat că problema minte-corp ar trebui să fie numită „dificilă” în comparație cu ceea ce el, în mod ironic a numit, probleme „ușoare” ale neuroştiinţei: Cum funcționează neuronii şi creierul la nivel fizic?
Desigur că ele, de fapt, nu sunt deloc ușoare.
Dar, în opinia lui, ele sunt relativ ușoare în comparație cu problema cu adevărat dificilă de a explica modul în care conștiința se asociază cu materia.
În decursul ultimului deceniu, eu împreună cu colegul meu, Jonathan Schooler, profesor de psihologie la Universitatea din California, Santa Barbara, am dezvoltat ceea ce noi numim o „teorie a rezonanţei conştiinţei (.pdf-en)„.
Noi sugerăm că rezonanţa — un alt termen pentru a defini vibrațiile sincronizate — este centrul nu doar a conştiinţei umane, dar şi al conștiinței animalelor şi în general a realităţii fizice (en).
Aceasta sună ca ceva la ce puteau visa hippie — totul e vibrație, man! — dar, stați cu mine să clarific lucrurile.
Totul despre vibrații
Toate lucrurile în universul nostru sunt mereu în mișcare, vibrează.
Chiar şi obiectele care par a fi statice, de fapt, vibrează, oscilează, rezonează la diferite frecvențe.
Rezonanţa este un tip de mișcare, caracterizat prin oscilarea între două stări.
Şi, în cele din urmă, toate materiile sunt doar vibrații ale diferitor câmpuri fundamentale (en).
Ceva interesant are loc atunci când lucrurile ce vibrează diferit se contopesc: Dese ori, după ceva timp, ele vor începe să vibreze împreună la aceeași frecvenţă.
Ele se „sincronizează”, câteodată în moduri care pot părea misterioase.
Aceasta este descris ca fenomenul auto-organizării spontane (en).
Matematicianul Steven Strogatz, în cartea sa din 2003 „Sync: How Order Emerges from Chaos in the Universe, Nature, and Daily Life„, oferă diverse exemple din fizică, biologie, chimie şi neuroştiinţă, pentru a ilustra „sincronizarea” — termenul său pentru rezonanţă — iată unele din ele:
- Atunci când licuricii anumitor specii se adună în număr mare, ei încep să clipească în sincronizare, în moduri care pot părea cam mistificatoare.
- Laserele se crează atunci când fotonii de aceeași putere şi frecvenţă se sincronizează.
- Rotirea lunii este exact sincronizată cu orbita sa în jurul Pământului, astfel încât noi întotdeauna vedem mereu aceeași faţă.
Cercetarea rezonanței, potențial duce la cunoașterea profundă a naturii conștiinței şi a universului în general.
Sincronizarea în interiorul craniului
Neurologii, de asemenea, au identificat sincronizarea în cercetările lor.
Activarea neuronilor la scară largă are loc în creierul uman la frecvenţe măsurabile (en), cu conștiința mamiferelor considerată a fi asociată frecvent cu diferite tipuri de sincronizare neuronală.
De exemplu, neurofiziologul german Pascal Fries a examinat modurile (en) în care diferite modele electrice se sincronizează în creier pentru a produce diferite tipuri de conștiință umană.
Fries îşi concentrează atenția pe undele gamma, beta şi theta.
Aceste calificative se referă la viteza oscilațiilor în creier, măsurate cu electrozii plasați pe partea exterioară a creierului.
Grupurile de neuroni produc aceste oscilații, pe măsură ce folosesc impulsuri electrochimice pentru a comunica între ele.
Aceasta este viteza şi tensiunea acestor semnale, calcularea mediei cărora, produc unde EEG, ce pot fi măsurate ca semnale ciclice pe secundă.
Undele gamma sunt asociate cu activități coordonate pe scară largă, cum ar fi percepția, meditația sau conștiința concentrată; beta cu activitatea maximă sau excitată a creierului; şi theta cu relaxarea sau visarea cu ochii deschiși.
Aceste trei tipuri de unde lucrează împreună pentru a produce, sau cel puțin a facilita, diferite tipuri de conștiință umană, potrivit lui Fries.
Dar relația exactă dintre undele electrice cerebrale şi conștiință mai rămâne încă un subiect major de dezbatere (en).
Fries numește conceptul său „comunicare prin coerenţă (en)„.
În opinia lui, totul ţine de sincronizarea neuronală.
Sincronizarea, în ce privește ratele de oscilație electrică distribuită, permite o comunicare neîntreruptă între neuroni şi grupurile de neuroni.
Fără această coerenţă sincronizată, intrările ajung în faze întâmplătoare ale ciclului excitabilităţii neuronilor şi sunt ineficiente sau cel puţin eficace în comunicare.
Teoria rezonanței conștiinței
Teoria noastră de rezonanţă se bazează pe lucrarea lui Fries şi pe multe altele, cu o abordare mai largă care ar putea contribui la explicarea nu numai a conștiinței umane şi a mamiferelor, ci şi a conștiinței în sens larg.
Bazându-ne pe comportamentul observat al entităților care ne înconjoară, de la electroni la atomi până la molecule, de la bacterii la şoareci, lilieci, şobolani ş.a., noi sugerăm că toate lucrurile în cele din urmă pot fi privite ca fiind într-o oarecare măsură conștiente.
Acest lucru pare ciudat la prima vedere, dar „panfizicismul” — ideea că toată materia are o anumită conștiință asociată — este o poziţie tot mai acceptată (en) în ceea ce privește natura conștiinței.
Panfizicismul susține că conștiința nu a apărut la un moment dat în cursul evoluției.
Dar, mai degrabă, ea este întotdeauna asociată cu materia şi invers — sunt două fețe ale aceleiași monede.
Dar, marea majoritate a conştiințeii asociată cu diferite tipuri de materie din universul nostru este extrem de rudimentară.
De exemplu, un electron sau un atom se bucură doar de o mică cantitate de conștiință.
Dar, pe măsură ce materia devine mai interconectată şi mai amplă, același lucru are loc şi cu conștiința şi viceversa, potrivit acestui mod de gândire.
Organismele biologice pot face schimb de informații rapid prin diferite căi biofizice, atât electrice, cât şi electrochimice.
Pentru comparaţie, structurile non-biologice pot face schimb de informaţii în interior numai pe căi termice — mult mai lent şi mai puţin bogate în informații.
Ființele vii folosesc fluxurile lor de informații mai rapide într-o conștiință mai mare decât ca în cazul unor lucruri de dimensiuni similare, precum ar fi bolovanii sau grămezile de nisip, de exemplu.
Există o conexiune internă mult mai mare şi, prin urmare, mult mai „continuie” în structurile biologice, decât într-un bolovan sau într-o grămadă de nisip.
În abordarea noastră, bolovanii şi grămezile de nisip sunt „agregate simple”, doar colecții simple de entități de conștiință foarte rudimentare, numai la nivel atomic sau molecular.
Aceasta contrastează cu ceea ce se întâmplă în formele biologice de viaţă, în care combinațiile acestor entități micro-conștiente crează împreună o entitate macro-conștientă de nivel superior.
Pentru noi, această combinare este semnul distinctiv al vieții biologice.
Teza principală a abordării noastre este următoarea: legăturile particulare care permit conştiinţa la scară largă — ca cea de care se bucură oamenii şi alte mamifere — rezultă dintr-o rezonanţă comună dintre mai mulţi constituenți mai mici.
Viteza undelor rezonante prezente este factorul limitativ care determină dimensiunea fiecărei entități conștiente la un moment dat (en).
Pe măsură ce o rezonanţă particulară distribuită se extinde la tot mai mulţi constituenți, noua entitate conștientă care rezultă din această rezonanţă şi combinaţie devine mai mare şi mai complexă.
Deci, rezonanţa distribuită într-un crier uman care atinge sincronizarea gamma, de exemplu, include un număr mult mai mare de neuroni (en) şi conexiuni neuronale, decât ca în cazul doar a ritmurilor beta şi theta.
Vedeţi şi: 62 de curiozităţi despre creier şi mituri demascate care sunt încă răspândite
Cum rămâne cu rezonanţa mai vastă între organisme, precum ar fi norul de licurici cu micile lor lumini intermitente în sincronizare?
Cercetătorii cred că rezonanţa lor bioluminiscentă apare datorită oscilatoarelor biologice interne (en), care automat duc la ceea că, fiecare licurici se sincronizează cu vecinii săi.
Se bucură oare acest grup de licurici de un nivel mai înalt de conștiință de grup?
Probabil nu, deoarece noi putem explica fenomenul fără a recurge la careva inteligenţă sau conştiinţă.
Dar în structurile biologice cu căi de informaţie şi putere de procesare potrivite, aceste tendințe de autoorganizare pot adesea produce entități conștiente la scară largă.
Teoria noastră a rezonanţei conştiinţei încearcă să ofere un cadru unificat care include neuroştiinţa, precum şi întrebări mai fundamentale ale neurobiologiei şi biofizicii şi, de asemenea, filosofica minţii.
Ea ajunge la miezul diferenţelor ce sunt esenţiale atunci când vine vorba de conştiinţă şi evoluţia sistemelor fizice.
Totul constă în vibraţii, dar nu în ultimul rând asta ţine şi de tipul vibrațiilor şi, cel mai important, de distribuirea vibrațiilor.
Lasă un răspuns