Un studiu controversat susține că Homo sapiens-ul timpuriu a fost prezent în Grecia cu 210 000 de ani în urmă, lucru ce a declanșat o dezbatere intensă.
Dea lungul coastei accidentate a sudului Greciei, străvechile noastre rude umane posibil au trăit în locul ce a fost odată un refugiu tămăduitor împotriva ghețarilor invadatori a Pleistocenului mijlociu.
În timp ce majoritatea au dispărut fără urmă, craniile a doi indivizi au ajuns cumva într-o fisură adâncă în pământ, unde oasele s-au cimentat într-o grămadă de pământ.
Sute de mii de ani mai târziu, analizele acestor rămășițe indică o identitate neașteptată: Un fragment de craniu ar fi putut fi aparținut unui om modern timpuriu, ce a trăit cel puţin 210 000 de ani în urmă, făcând-ul cea mai veche fosilă umană găsită în afara Africii (en).
„Este un lucru foarte interesant”, spune autorul studiului (en), Katerina Harvati, de la Universitatea Eberhard Karls din Tübingen.
Este plăcut să văd că ipotezele mele despre importanţa regiunii în ceea ce privește evoluţia umană sunt susţinute de rezultatele primite de noi.
Dacă se va confirma, descoperirea ar putea ajuta la clarificarea celor mai timpurii mişcări în afara Africii ale speciei noastre ca oameni anatomici moderni.
Vedeţi şi: Un ADN vechi relevă istoria complexă a migrației oamenilor între Siberia şi America de Nord
Dar nu toată lumea este convinsă de puterea dovezilor noi.
„Eu nu văd nimic ce ar putea sugera că individul aparține liniei sapiens”, spune Juan Luis Arsuaga (en), paleontolog de la Universitatea din Madrid.
În baza unei analize din 2017 a unui craniu găsit în apropiere (en), Arsuaga şi colegii săi au ajuns la concluzia că rămăşiţele au fost probabil de origine neanderthaliană, datând cu cel puţin 160 000 de ani în urmă.
„Eu am fost complet uimit”, spune el despre concluziile provocatoare ale echipei (en).
Noi tehnici pentru descoperirile vechi
Descoperite la sfârșitul anilor ’70, fragmentele craniului se arătau din pereţii peșterii Apidima, un sit în afara oraşului grecesc Areopoli.
Dar studierea fosilelor Apidima, după cum au fost numite, a implicat multe provocări.
Şi anume, fragmentele craniilor au fost încorporate în mediul lor stâncos până la sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000.
Chiar şi după ce au fost îndepărtate din stâncă, inițial, identitatea lor rămânea neclară.
Un craniu era aproape complet, dar distorsionat pe parcursul mileniilor petrecute în carcasa stâncoasă.
Totuși, lucrarea precedentă l-a identificat ca un craniu neanderthal, o concluzie împărtășită şi de ultimul studiu.
Vedeţi şi: Această urmă din Gibraltar posibil a fost făcută de unul dintre ultimii neanderthali
Al doilea fragment era la câțiva centimetri în stâncă şi era mic — o singură bucată, puţin mai mare decât dimensiunea unei palme de adult — astfel în cadrul cercetării anterioare s-a ajuns la concluzia că provine probabil de la aceeași specie şi are aceeași vârstă.
În cadrul desfășurării analizelor acestor fosile enigmatice, oamenii de ştiinţă de la Muzeul Antropologiei al Universităţii din Atena au apelat la Harvati, pentru a afla dacă ar fi interesată să le studieze.
Dorind să aplice tehnicile moderne la cercetarea acestor rămăşiţe bine cunoscute, ea şi colegii săi nu au ratat această ocazie.
Harvati şi echipa ei au efectuat o scanare computerizată tomografică a fosilelor, iar apoi doi dintre membri echipei au lucrat separat la reconstrucțiile virtuale, fiecare folosind două protocoale diferite în încercarea de a reduce părtinirea în timpul ajustări digitale a fosilelor.
În cele din urmă, oamenii de ştiinţă au comparat caracteristicile reconstrucţiilor cu o varietate de cranii cunoscute a fi, fie de Homo sapiens, fie de Neanderthal, precum şi cu alte cranii euroasiatice şi africane a unor specii disputate, datate cu Pleistocenul mijlociu.
Probaţi, probaţi, repetat
Identitatea rezultată de la fragmentul mic de craniu a fost prima mare surpriză a echipei: Ea era remarcabil de similară cu craniile oamenilor moderni.
Deşi, dovada bazată doar pe un mic fragment de craniu ar putea părea prea insuficient pentru astfel de concluzii mari, şi anume, partea din spate a capului conţine o serie de indicii ce pot indica spre H. sapiens.
Este aproape ca diagnosticarea bărbiei — o trăsătură unică printre hominini specifică H. sapiens -ului (en), spune paleontologu Eric Delson de la Universitatea City din New York, ce nu a făcut parte din echipa de cercetare, dar care a scris un articol însoţitor al studiului în Nature News and Views,.
Vedeţi şi: O nouă lucrare dezvăluie evoluția uimitoare a feței umane
În primul rând, este forma. Dacă puneți mâna pe spatele capului, ar trebui să simțiți că are o formă curbată ca a unui grapefruit.
Dar capetele neandertalienilor sunt mai alungite, cu o proeminenţă cunoscută sub numele de chignon, o denumire ce din franceză se traduce ca „chiflă”.
Fragmentul vechi al craniului de la Apidima nu are această alungire.
La această etapă, echipa şi-a prezentat analizele pentru publicare şi ele au fost respinse.
La acea vreme, cercetătorii au presupus că vecinătatea fosilelor presupunea că ambele au aceeași vârstă, datând cu cel puțin 160 000 de ani în urmă.
Dar nu există careva dovezi fizice a unei astfel de apropieri a acestor populații până cu aproximativ 60 000 de ani în urmă, astfel recenzenții erau „în mod natural sceptici” că fosilele unui om modern se puteau afla aşa de aproape de cele neandertaliene, spune autorul studiului Chris Stringer de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.
Echipa a lucrat în direcția de a-și confirma analizele efectuate pe cranii şi, de asemenea, a încercat să dateze fragmentul.
Acesta este faza când ei au primit cea de-a doua surpriză: El avea în jur de 210 000 de ani.
Dacă se va confirma, fosila va depăşi după vârstă celelalte cele mai vechi rămășițe a omului modern cunoscute — o bucată a maxilarul superior găsit în Israel, datat cu vârstă de aproximativ 180 000 de ani.
Ea, de asemenea, va fi cu 150 000 de ani mai în vârstă decât anterioara cea mai veche fosilă H. sapiens găsită în Europa (en).
Vedeţi şi: A fost găsită cea mai veche fosilă Homo
Călătoria epică a homininului
Dacă echipa are dreptate, fragmentul de craniu Apidima suplinește dovezile că șiroaiele de oameni moderni au părăsit Africa mult mai devreme decât se credea anterior.
Până de curând, se părea că oamenii moderni s-au aventurat să părăsească continentul cu 60 000 de ani în urmă, iar populațiile umane de astăzi îşi trag rădăcinile de la o comunitate de H. sapiens de atunci.
Spre deosebire de aceștia, unii veri umani vechi s-au aventurat spre centrul Chinei încă acum 2,1 milioane de ani în urmă, după cum arată unele instrumente de piatră pe care le-au lăsat în urmă.
Strămoșii micuțului Homo floresiensis, ţopăind pe insule, a ajuns în Asia de Sud-Est încă acum 700 000 de ani în urmă.
Iar predecesorii neanderthalieni şi-au făcut cale spre Europa încă acum jumătate de milion de ani în urmă, divizându-se de rudele lor Denisoveni cu 400 000 de ani în urmă.
Vedeţi şi: O mandibulă de Denisovan descoperită într-o peșteră din Tibet
Această descoperire recentă sugerează că oamenii moderni s-au aventurat mult mai departe spre nord şi mult mai devreme decât se credea anterior.
Dar mulţi alţi cercetători cred că este prea devreme pentru a rescrie cărţile de istorie.
„Pentru a face o astfel de afirmaţie, aveţi nevoie de o faţă”, spune Arsuaga (en).
Într-un studiu din 2014 (en), Arsuaga şi colegii săi au descris un craniu de 430 000 de ani de la Sima de los Huesos din Spania, sau „groapa de oase”, ce avea faţă de neanderthalian, dar nu avea alungirea craniană specifică.
Posibil că fragmentul de craniu Apidima provine, de asemenea, de la un neandertal timpuriu, susține el.
Autorii noului studiu recunosc că acesta ar putea fi cazul, dar subliniază faptul că piesa de craniu diferă de rămășițele din Sima, precum şi de neanderthalienii timpurii de aceeași vârstă ca fragmentul Apidima.
„Similar ca în cazul oricărei noi descoperiri provocatoare, reacţia inițială adecvată ar trebui să fie un scepticism sănătos, chiar şi dacă propriul meu nume este în articol”, a spus Stringer (en).
„Noi nu avem oasele frontale, proeminența osoasă la nivelul sprâncenelor (arcada supraorbitală), faţa, dinții, regiunea bărbiei, fiecare din care ar putea fi mai puțin ‘modernă’ după formă”.
Totuși, el evidențiază numeroasele măsurări pe care le-a făcut echipa pentru a reduce orice incertitudine.
„Reconstrucțiile sunt într-un fel punctul în care arta întâlnește ştiinţa”, spune Christopher Walker (en), antropolog biolog la Universitatea de Stat din Carolina de Nord.
Deşi astfel de analize pot fi influenţate de așteptările preconizate şi craniile de model folosite pentru comparaţie, el spune că echipa a fost minuțioasă şi este de acord că fragmentul de craniu este „o colecție mixtă de trăsături similare cu Homo sapiens„.
Indiferent de faptul dacă H. sapiens a ajuns în Grecia 210 000 de ani în urmă, această excursie timpurie nu pare a fi una reușită, iar acești aventurieri probabil au dispărut fără a lăsa careva urme genetice la omul de azi.
Indicii ce fac aluzie la populațiile enigmatice, totuși, ar putea persista în ADN-ul de tip H. sapiens găsit la neanderthali (en) — rezultatul unei faze premergătoare încrucișării între cele două grupe sute de mii de ani în urmă.
Posibil fosilele Apidima aparțineau unei populaţii ce s-a întâlnit şi s-a încrucișat cu verii neandertalieni, spune Harvati.
Dar fără alte dovezi, este greu de spus unde această populație a hoinărit şi cât timp a persistat.
Lasă un răspuns