Corpul uman este însăși în sine ceva incredibil.
Un rezultat al evoluției de zeci de mii de ani.
Unele dintre aceste curiozități despre corpul uman sunt de necrezut, dar ele într-adevăr au loc chiar acum în organismul vostru.
Aceste informații interesante sunt foarte superficiale, dar, în același timp, un start bun pentru cei ce vor să afle mai multe despre corpul uman.
1. Degetele umane sunt atât de senzitive, încât dacă degetele noastre ar fi fost de mărimea Pământului, ele ar putea face diferența dintre o casă şi o mașină.
2. Cu cele aproximativ 100 000 de kilometri de vase sangvine din interiorul corpului uman, Pământul poate fi înconjurat de două ori şi jumătate.
3. Ochiul uman este atât de sensibil, încât dacă Pământul ar fi fost plat, era să fi fost în stare să observați o lumânare pâlpâind noaptea de la o distanţă de până la 48 kilometri.
4. Impulsurile nervoase se deplasează de la creier şi spre el, cu o viteză de până la 400 kilometri pe oră, mai rapid ca o mașină de curse Formula 1.
5. Când roșiți pe obraji, mucoasa stomacului vostru, de asemenea, se înroșește.
6. Creierul uman poate citi până la 1000 de cuvinte pe minut.
7. În interiorul buricului vostru, mii de bacterii formează un ecosistem de mărimea unei întregi păduri tropicale.
8. Când suntem îndrăgostiți, creierul uman eliberează același cocktail de neurotransmițători şi hormoni, ce se eliberează în cazul folosirii amfetaminelor.
Aceasta duce la mărirea ritmului cardiac, pierderea poftei de mâncare şi a somnului şi intensifică sentimentele de excitare.
Vedeţi şi: Ce este fericirea din punct de vedere stiintific?
9. Voi puteți vedea lumina ultravioletă, doar că această capacitate este blocată de cristalinul ochiului.
Unii oameni care au suferit o intervenție chirurgicală ce presupune eliminarea cristalinului ochiului pot detecta lumina ultravioletă.
Unul din ei a fost Claude Monet. La sfârșitul vieții, el a dezvoltat cataracta.
După ani de tratamente fără succes, el a fost de acord la vârsta de 82 de ani să-i elimine complet cristalinul ochiului stâng.
Lumina putea acum să pătrundă fără obstacole. Monet a început să vadă şi să picteze în ultraviolet.
10. Un adult este format din 7 000 000 000 000 000 000 000 000 000 (7 cvadriliarde) de atomi.
Pentru comparație, în galaxia noastră există un număr „nenorocit” de 300 000 000 000 (300 miliarde) de stele.
11. Mușchii noștri sunt de fapt cu mult mai puternici decât par să fie.
Puterea corpului nostru este limitată pentru a proteja tendoanele şi mușchii noștri de auto-vătămare.
Această limită poate fi depășită în timpul afluxului mare de adrenalină, au fost cazuri când oamenii în această stare au ridicat bolovani mari sau chiar autoturisme de pe ei înșiși.
Suntem cei mai rezistenți de pe planetă
12. Noi oamenii, suntem cei mai buni alergători de pe planetă la distanţe lungi.
Mai buni decât orice animal cu patru picioare, ceea ce ne face să fim cei mai rezistenți printre animale.
Vedeţi şi: Câteva curiozități despre animale care nu le ştiaţi
De fapt, mii de ani în urmă oamenii au folosit această prioritate pentru urmări prada până când ea murea epuizată, o practică folosită şi acum de unele triburi din Africa.
Vedeți mai jos un video ce arată cum şi astăzi unele triburi de pe continentul african folosesc rezistenţa pentru a epuiza prada.
Vedeţi şi: Inimile umane au evoluat pentru a fi rezistente — şi ele trebuie păstrate sănătoase
13. Tot părul de pe cap este suficient de trainic pentru a susține 12 tone.
14. În 30 de minute corpul uman emite suficientă căldură pentru a da în fiert 4 litri de apă.
15. Noi avem același număr de fire de păr pe corpul nostru ca şi un cimpanzeu.
Cele mai multe din ele sunt inutile şi atât de subțiri încât sunt invizibile.
Copul uman – ca urmare a Big Bangului
16. Atomii din care este compus corpul uman astăzi, sunt aceeași atomi care s-au format în timpul Big Bang-ului 13.7 miliarde de ani în urmă.
Fiecare atom din corpul vostru are o vârstă de miliarde de ani.
Vedeţi şi: Cum o supernovă masivă a emis blocurile necesare pentru apariția vieții
Hidrogenul este cel mai răspândit element din univers şi cel mai important din corpul nostru, iar el sa produs nemijlocit în procesul big bangului.
Vedeţi şi: Două stele neutronice s-au ciocnit, clătinând universul şi aruncând cantităţi mari de aur
Atomii mai grei, aşa ca carbonul şi oxigenul, au fost plăsmuiți în stele 7-12 miliarde de ani în urmă şi erau răspândiți în spațiu la explodarea stelelor.
Unele din aceste explozii au fost într-atât de puternice, încât au produs, de asemenea, elemente mai grele decât fierul, pe care steaua nu le poate produce.
Vedeţi şi: Astronomii cred că au găsit evenimentul cosmic ce a dat sistemului nostru solar aurul şi platina
Aceasta înseamnă că componentele corpului vostru au o vârstă cu adevărat foarte mare: voi sunteți pulbere de stele.
17. Osul uman este la fel de puternic ca şi granitul.
Un bloc de os de mărimea unei cutii de chibrituri poate suporta o greutate de nouă tone.
Creierul – cel mai puternic calculator
18. Dacă creierul uman ar fi fost un calculator, el ar putea efectua 38 mii de trilioane de operații pe secundă.
Cel mai puternic supercomputer din lume , Blue Gene, poate gestiona doar 0.002% din aceasta.
19. Mușchii care participă la focalizarea ochilor, se mișcă în jur de 100 000 de ori pe zi.
Pentru a da mușchilor de la picioare un antrenament similar, va trebui să parcurgeți 80 de kilometri.
20. Pentru fiecare kilogram de mușchi sau grăsime căpătat, corpul vostru creează 11 metri de noi vase de sânge.
Vedeţi şi: Curiozităţi despre sânge şi date interesante
21. ADN-ul oamenilor se aseamănă la 50% cu cel a bananelor.
22. Singurătatea este fizic dureroasă.
La fel cum aveți tendința de a evita o durere fizică, este și o tendință similar de puternică de a comunica și a căuta companie cu alții – cu scopul de a evita durerea de singurătate.
Spermatozoidul uman – ca purtător de informație
23. Un singur spermatozoid uman conține 37.5 mb de informație ADN masculin, necesar de a creea un copil uman.
Aceasta înseamnă că o ejaculare medie conține 1 500 de terabytes de informație.
24. Corpul vostru produce 25 de milioane de celule noi în fiecare secundă.
Astfel, la fiecare 20 de secunde, corpul vostru produce un număr de celule mai mare ca a întregii populații Uniunii Europene.
25. Oamenii sunt bioluminiscenței și strălucesc în întuneric.
Lumina pe care o emitem este de 1000 de ori mai slabă decât cea pe care ochii noștri umani pot să o perceapă.
26. Corpul uman leapădă în jur de 20 kilograme de piele în decursul vieții.
Reînnoind complet stratul exterior al pielii la fiecare lună.
27. Într-o zi sângele nostru călătorește în jur de 19 000 de kilometri prin corpul nostru.
Aceasta este de patru ori distanța de la o coastă la alta a Statelor Unite.
28. Conexiunile dintre neuronii din creierul uman au o structură asemănătoare cu structura universului.
Altfel spus, creierul nostru este modelat asemeni universului.
29. Aproximativ 90% din celule corpului uman nu sunt de origine „umană”.
Noi, practic suntem plini de colonii bacteriene, începând de la piele şi până la adâncurile intestinelor.
În ciuda numărului lor mare, bacteriile nu ocupa aşa mult spațiu, deoarece ele sunt mult mai mici decât celulele umane.
Vedeţi şi: A fost găsită veriga care lipsea în evoluţia celulelor complexe
30. Împreună cu cele cinci simțuri tradiționale, auzul, vederea, mirosul, pipăitul și gustul, oamenii au alte 15 „simțuri”.
Acestea sunt echilibrul, temperatura, durerea și timpul, precum și simțurile interne de asfixiere, sete și plenitudine.
31. Voi sunteți un pic mai bogați decât ați putea crede.
În interiorul fiecăruia din noi sunt aproximativ 0,2 miligrame de aur, dintre care cea mai mare parte se află în sânge.
Pentru a face o monedă de 8 grame, este nevoie de colectat aurul din sângele a aproximativ 40 000 de oameni.
32. Creierul uman folosește 20% din oxigenul și caloriile consumate de întreg organismul nostru, deși el reprezintă doar aproximativ 2% din masa totală a corpului unui adult.
Vedeţi şi: 62 de curiozităţi despre creier şi mituri demascate care sunt încă răspândite
33. Dacă de întins cele 300 milioane de capilare din plămânii noștri de la un capăt la altul, ele vor avea o lungime mai mare de 2000 de kilometri, aceasta aproximativ corespunde cu distanța de la București până la Paris.
34. Unele femei pot vedea mai multe culori ca oricine altcineva.
Majoritatea oamenilor au trei tipuri de receptori a culorilor pentru a vedea, în timp ce unele femei au patru sau chiar cinci tipuri de receptori și pot vedea o gamă mai largă de culori.
35. O afecțiune numită sinestezie, ce poate face ca simțurile să se suprapună.
Cu alte cuvinte, unii oameni pot gusta cuvinte sau aude culori.
36. Necesitatea de a respira atât de intensiv, într-o măsură mai mare se datorează dioxidului de carbon acumulat, decât nevoii de oxigen.
Dacă ar fi existat o altă modalitate de a scăpa de dioxidul de carbon din sânge, ne-ar fi suficient să respirăm cu o rată de aproximativ o dată pe minut.
Vedeţi şi: 21 mituri despre corpul uman
37. Plânsul atenuează stresul și permite oamenilor să diminueze sentimentele de furie și tristețe.
El ca atare ne ajută să ne eliberăm fizic de sentimentele negative.
38. Apendicele are o prestație rea.
El dese ori este tratat ca o parte a corpului care și-a pierdut funcția milioane de ani în urmă.
Tot ce pare să facă el acum, este ocazional sa se infecteze și să cauzeze apendicita.
Însă recent, s-a descoperit că apendicele este foarte util pentru bacteriile ce ajută la digestie.
Ele îl folosesc pentru ași lua un răgaz de la activitatea frenetică din intestin, într-un oarecare fel este folosit pentru reproducerea și menținerea numărului de bacterii necesar în intestin.
Așa dar, tratați-vă apendicele vostru cu respect.
Vedeţi şi: Cei cu apendicele înlăturat au un risc mai mare de a dezvolta boala Parkinson
Cromozomul – cea mai mare moleculă
39. Cromozomul — practic este tot format din molecule.
Ele variază după mărime, începând de la perechi simple de atomi, așa ca molecula de oxigen, la structuri organice complexe.
Dar cea mai mare moleculă din natură se află în corpul vostru, acesta este cromozomul.
O celulă umană normală are 23 de perechi de cromozomi în nucleul sau, fiecare din care are o moleculă ADN foarte lungă.
Un cromozom conține aproximativ 10 miliarde de atomi.
Vedeţi şi: A fost creat primul cromozom sintetic
40. Corpul nostru produce diferite lacrimi după structură, în funcție de motivul pentru care plângem.
Când punem sub microscop lacrimile de pe urma durerii, speranței sau a cepei toate au o structură deosebită după structură și diferă de la caz la caz.
41. „Pielea de găină” am moștenito de la predecesorii noștri.
Ea apare la contracția mușchilor de la baza firelor de păr, făcând părul să fie mai ridicat.
În cazul unei blăni mai bogate, acest lucru ar face-o să fie mai zburlită, astfel să acumuleze mai mult aer şi să creeze un strat izolator bun.
Dar cu părul subțire de pe corpul unui om, aceasta doar face ca pielea noastră să aibă un aspect ciudat.
De asemeni, acest efect de zburlire apare atunci când suntem speriați sau suntem într-o stare emoțională puternică, aşa ca nostalgia.
Multe mamifere zburlesc blana când sunt amenințate, pentru a avea un aspect mai mare şi periculos.
Strămoșii noștri, de asemenea, au folosit efectul cu acest scop, însa în procesul evoluției el a devenit mai puțin important.
Vedeţi şi: Top 10 mistere despre evoluția omului
Curiozități despre corpul uman în spațiu
42. Dacă de crezut filmelor sci-fi, cu organismul nostru se vor întâmplă lucruri teribile dacă va fi aruncat din nava spaţială fără costumul spaţial.
Dar aceasta, în cea mai mare parte, este ficțiune.
Va fi un oarecare disconfort din cauza că aerul din corpul nostru se va extinde, dar fără părți ale corpului ce explodează, aşa cum iubește Hollywoodul.
Deși, lichidele fierb în vid, sângele este menținut sub presiune de sistemul circulator şi totul va fi în normă.
Şi, cu toate că în spațiu este foarte rece, corpul nostru nu va pierde căldura într-atât de repede.
Termosurile au demonstrat, vidul este un bun izolator.
43. Colapsul atomic — atomii care alcătuiesc corpul nostru sunt în mare parte spațiu gol, deci în pofida numărului lor mare, ei pot fi comprimați într-un volum foarte mic.
Nucleul, ce constituie cea mai mare parte a materiei dintr-un atom, este la fel de mic în comparație cu întreaga structură, precum musca dintr-o catedrală.
Dacă să eliminăm tot spațiul atomic gol, corpul nostru s-ar potrivi cu un cub cu o muchie ce va măsura mai puțin de 1/500 mii centimetri.
Stelele neutronice sunt formate din materie ce a fost supusă exact acestui tip de compresie.
Un singur centimetru cub de materie a stelei neutronice cântărește în jur de 100 milioane de tone.
Vedeţi şi: 10 curiozitaţi din fizică şi lucruri ciudate
44. Respingerea electromagnetică — atomii, particulele ce compun materia, nu se ating.
Cu cât mai tare ei se apropie unul de altul, cu atât mai mare este respingerea dintre sarcinile electrice a părților lor componente.
E ca şi cum ai încerca să unești polii a doi magneți puternici cu aceeași sarcină.
Acest lucru este valabil chiar şi atunci când obiectele par a fi în contact.
Când stați pe scaun, voi nu îl atingeți.
Voi plutiți la o distantă mică deasupra, suspendați de respingerea dintre atomi.
Această forță electromagnetică este mult mai puternică decât forța de gravitație – în jur de miliarde, miliarde şi miliarde de ori mai puternică.
Vedeţi şi: 23 de curiozităţi uimitoare despre gravitaţie
45. Sânge roşu — când vedeți curgerea sângelui dintr-o tăietură a degetului, s-ar putea să credeți că culoarea roşie se datorează conținutului de fier, cel mai probabil din motivul că rugina are o nuanță roșiatică.
Dar prezenţa fierului este doar o coincidenţă.
Sângele este de culoare roșie, deoarece fierul este înconjurat de un inel de atomi în hemoglobină numit porfirină şi anume forma acestei structuri produce această culoare.
Intensitatea culorii roşii a hemoglobinei depinde de faptul dacă oxigenul este sau nu legat de aceasta.
Atunci când oxigenul lipsește, se schimbă forma porfirinei, oferind celulelor roșii din sânge o nuanță mai vie.
Curiozităţi ADN uman
46. Surprinzător, nu tot ADN-ul din cromozomii noștri vine de la strămoșii noștri evolutivi, o parte din el a fost împrumutat din altă parte.
ADN-ul nostru include genele de la cel puțin opt retroviruşi.
Acesta este un fel de virus ce folosește mecanismul celulei de codificare a ADN-ului pentru a prelua o celulă.
La un moment dat al istoriei omenirii, aceste gene au fost încorporate în ADN-ul uman.
Aceste gene virale în ADN-ul omului răspund acum de funcții importante în reproducerea umană, dar ele au fost absolut străine pentru strămoșii noștri genetici.
Bineînțeles acesta este un set de curiozități despre corpul uman foarte restrâns şi au mai rămas multe alte capacitați incredibile căpătate de om de-a lungul evoluției sale neelucidate, dar vă las să le descoperiți singuri.
Fiindcă, curiozitatea, nevoia de ași pune întrebări şi a căuta răspunsuri, este încă o trăsătură caracteristică doar speciei noastre.
Lasă un răspuns