Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Există un tip de gaură neagră ce vă va şterge trecutul şi va face viitorul imprevizibil

martie 5, 2018 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Gaură neagră ce vă va şterge trecutul
gaura neagra

Salut întuneric, vechiul meu prieten.

Iată încă o cercetare ce ne arată de ce  ‘găurile negre sunt ciudate’: O echipă de matematicieni au calculat că unele găuri negre într-un Univers ce se extinde, unul ca al nostru, pot apăsa butonul de resetare pe istoricul conținutului acestora, ștergând efectiv trecutul şi transformând viitorul într-un semn de întrebare uriaș.

Exact cum arată acest lucru din punctul de vedere al unui observator, putem doar bănui.

Dar, dacă se dovedește a fi adevărat, noi am putea să găsim o soluţie la una dintre cele mai mari întrebări din cosmologia modernă.

Dacă urmăm legile fizice la concluziile lor logice, toata masa unei stele colapsate se comprimă într-un punct mic numit singularitate.

Aceasta un pic se aseamănă cu ceea că, undeva există volume de spațiu care păstrează secretele Universului, locuri unde însăși fizica se risipește.

Pentru a rezolva această defalcare între universul bazat pe pe regulile fizice aşa cum le știm noi şi aceste, „colțuri necunoscute”, părți ale găurilor negre, fizicienii aplică o mică chestie numită cenzura cosmică (en).

Această cenzura cosmică vine în două forme.

Una sugerează că există o barieră în interiorul găurilor negre – una situată mai adânc decât ‘orizontul evenimentelor’, despre care majoritatea oamenilor au auzit – după care fizica încetează să funcționeze şi nimic nu poate fi prezis.

Vedeţi şi: Cercetătorii au surprins o gaură neagră supermasivă ce a “râgâit de două ori”

Această barieră, sigilează convenabil aceste singularități incomode de restul spațiului şi timpului, prevenind astfel ca fărădelegile lor să devină o problemă stringentă.

Între timp, o versiune mai puternică a cenzurii cosmice păstrează ideea sacră, că nu există nici un fel de încălcare a legilor fizicii.

Deci, ar fi nevoie ca această idee să dispară şi să lase fizica să persiste într-o anumită formă.

Peter Hinz, un matematician de la universitatea din California, Berkeley, are îndoieli cu privire la versiunea a doua.

„Lumea era mulțumită de vreo 20 de ani, începând de la mijlocul anilor ’90, că cenzura cosmică este întotdeauna verificată”,  spune Hinz.

„Noi contestăm acest punct de vedere”.

Hinz şi echipa lui studiază obiectele ipotetic încărcate, care nu se rotesc, numite găuri negre Reissner-Nordström-de Sitter.

Vedeţi şi: O gaură neagră masivă a fost descoperită aproape de centrul Căii Lactee

Teoretic, aceste tipuri de găuri negre ar avea o barieră numită orizont Cauchy (en).

Dincolo de orizontul Cauchy, în interiorul acestui peisaj deformat nu există nici o cauză-efect, dar timpul şi spațiul sunt mânjite lin într-o clipă infinită.

Avocății modelelor puternice de cenzură cosmică, susţineau că aceste orizonturi ar fi trebuit să fi fost șterse de singularitate, chiar şi în cazul celei mai mici abateri în atracția gravitațională a unei stele în proces de colaps.

Ce ar trebui să excludă orizontul Cauchy în favoarea modelelor puternice de cenzură cosmică.

Acest nou studiu demonstrează modul cum aceste două modele ar putea continua să coexiste din punct de vedere tehnic chiar şi cu astfel de perturbări, dar numai atunci când Universul din jurul găurii negre se extinde cu o rată de accelerare egală cu cea a Universului nostru.

Vedeţi şi: Gaura neagră a fost pentru prima dată vizualizată de Telescopul Event Horizon

Motivul din spatele acestei concluzii este destul de dificil, dar aici este o versiune prea lungă, ce va lua mult timp pentru a o digera.

Datorită sarcinei lor, găurile negre Reissner-Nordström-de Sitter ar avea deja o ușoară forță de împingere internă ce rezistă atragerii monstruoase a gravitației, subtil contracarând efectele sale de deformare a spațiului şi timpului.

Între timp, un univers în expansiune ca al nostru, stabileşte limite de timp şi energie pentru curbarea fizicii din jurul singularității.

Combinația acestor două efecte ar oferi o anumită protecție pentru orizontul Cauchy, oferindu-ne atât o singularitate distrugătoare a fizicii, cât şi un moment infinit din spatele liniei de unde nu te mai poți întoarcere.

O simulare rezonabil realistă a căderii în gaura neagră, arată cum spațiul şi timpul sunt distorsionate şi modul în care lumina este deplasată spre albastru în timp ce vă apropiați de interiorul orizontului Cauchy,
unde majoritatea fizicienilor cred că veţi fi anihilați. Cu toate acestea, un matematician de la Universitatea Berkley, susține că puteți, de fapt supraviețui trecerii prin acest orizont. Animație de Andrew Hamilton, bazată pe simularea supercomputerelor de John Hawley.

În această zonă ciudată, obiectele vor fi deconectate de trecutul lor şi nu vor avea un viitor special.

Trecând peste această zonă, va însemna că nu te mai poți întoarce niciodată, dar nici nu veți fi zdrobit bucățele.

Dacă nu știți ce aţi fi simțit în acest caz, fiți siguri, nici cercetătorii nu o știu.

Fizicianul şi membrul echipei, Vitor Cardoso, de la Universitatea din Lisabona, Portugalia, explică acest lucru folosind un subiect cunoscut.

„Gândindu-ne la pisica lui Schrödinger, noi ne putem asuma probabilitățile că pisica, sau este vie, sau moartă,” spune Cardoso lui Edwin Cartlidge de la  physicsworld.com (en).

„Dar, dacă pisica va nimeri în orizontul Cauchy, noi nici măcar nu am putea calcula aceste probabilități”.

Aceasta face ciudățenia unei găuri negre chiar mai stranie decât mecanica cuantică. Care într-adevăr măcar ceva spune ceva.

Vedeţi şi: 10 curiozitaţi din fizică şi lucruri ciudate

Deoarece, găurile negre Reissner-Nordström-de Sitter probabil nici nu există, exerciţiul este unul filosofic, dar acest lucru nu face ipoteza a fi inutilă.

Matematica încă funcţionează pentru găurile negre tipice încărcate neutru şi ei susțin că ea ar putea fi chiar observată la mișcarea undelor gravitaționale provenite de la ciocnirea a două găuri negre.

În acest caz, am avut în sfârșit o primă a noastră tentativă de a face lumină în interiorul unor părți a Universului, unde secretele sunt închise pentru totdeauna.

Această cercetare a fost publicată în Physical Review Letters.

Filed Under: Ştiinţă, Ultimele articole, Universul Tagged With: astronomie, cosmologie, descoperiri, fizică, găuri negre

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Fructe exotice - Durian
    Curiozităţi, Lume, Natură, Ultimele articole
    23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu...
  • Creaturi ciudate - Caracatiţele
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    39 cele mai ciudate curiozităţi despre peşti şi a...
  • Timpul ţi viteza luminii
    Curiozităţi, Ştiinţă, Ultimele articole
    10 curiozitaţi din fizică şi lucruri ciudate
  • Curiozitati despre pasari - Onagadori
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    51 Curiozităţi despre păsări
  • Curiozităţi despre Polul Nord
    Curiozităţi, Lume, Ultimele articole
    Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere...
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa
    Lume, Ultimele articole
    20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist...
  • Cele mai mari cascade - Casca Angel
    Lume, Natură, Ultimele articole
    15 Cele mai mari cascade din lume, unele despre ca...

Ultimele interesante

Omul Dragon — posibil o nouă specie

Descoperirea craniului „Dragon Man” în China ar putea adăuga noi specii în arborele genealogic uman

iunie 27, 2021

Muon g-2 — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

Muonii — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

aprilie 9, 2021

Materia întunecată ar putea fi făcută din găurile negre de la începuturile timpului

aprilie 4, 2021

Idolul Shigir — cea mai veche statuie de lemn din lume

Cea mai veche statuie de lemn din lume are o vechime de peste 7000 de ani

aprilie 2, 2021

Cern — dovezi ale unei noi fizici

Dovezi ale unei noi fizici la Cern? Indici a unei noi forțe a naturii

martie 28, 2021

Gaură de vierme traversabilă

Găurile de vierme din Univers sunt pe deplin traversabile, arată noile calcule

martie 21, 2021

Fulguritul creat de fulgere ar fi putut provoca viața pe Pământ

Fulgerele străvechi ar fi putut provoca viaţa pe Pământ

martie 20, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Titanosaurus: cel mai mare animal care a călcat vreodată pe Pământ

Curiozităţi despre sânge şi date interesante

Anonymous spun că NASA în curând va anunţa dovezi ale existenţei vieţei extraterestre

Molecule organice complexe au fost descoperite pe Enceladus

Petra, Iordania: a fost găsit un uriaş monument ‘ascunzându-se chiar la vedere’

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Pentru prima dată, materia organică crucială pentru viață a fost găsită pe suprafața unui asteroid

Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000 mii de ani în urmă. Consecințele au fost dramatice

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei „a fost rezolvat” de IA

Categorii

  • Artă (14)
  • Curiozităţi (68)
  • Istorie (111)
  • Lume (164)
  • Natură (171)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (256)
  • Tehnologii (115)
  • Ultimele articole (817)
  • Universul (261)

© 2025 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored