Interstițium, noul organ descoperit de oamenii de știință, se află sub pielea noastră şi între organele noastre. Înțelegerea lui, în cele din urmă, ar putea ajuta la tratarea bolilor precum cancerul.
Cu atâtea lucruri câte ştim despre anatomia omului, probabil nu vă așteptați ca medicii să descopere o nouă parte a corpului în zilele noastre.
Dar acum, cercetătorii susţin că tocmai au făcut acest lucru: Ei au găsit în țesut o rețea de spații umplute cu lichid care nu fusese văzute până acum.
Aceste spații umplute cu lichid au fost descoperite în țesuturile conjunctive din tot corpul, inclusiv sub suprafaţa pielii; căptușite în tractul digestiv, al plămânilor şi sistemelor urinare; şi înconjoară mușchii, potrivit unui nou studiu, care detaliază constatările, publicat pe 27 martie în journalul Scientific Reports.
Vedeţi şi: 46 de curiozităţi despre corpul uman
Prealabil, cercetătorii crezuseră că aceste straturi de țesut erau un „zid” dens de colagen – o proteină structurală puternică găsită în țesutul conjunctiv.
Dar, noua descoperire relevă faptul că, acest țesut arată mai degrabă nu ca un „zid”, dar ca o „autostradă deschisă plină cu lichide”, a spus coautorul studiului Dr. Neil Theise, un profesor de patologie la Universitatea din New York Langone School of Medicine.
Țesutul conține spații interconectate, umplute cu lichid, care sunt susținute de o rețea de „pachete” de colagen gros, a spus Theise.
Prin urmare, interstițium este un strat de compartimente umplute cu lichid legate între ele, într-o rețea de colagen şi o proteină flexibilă numită elastină.
Cercetătorii spun că aceste spații umplute cu lichid au fost omise zeci de ani, deoarece ele nu apar pe diapozitivele microscopice standard, pe care cercetătorii le utilizează pentru a vedea lumea celulară.
Atunci când oamenii de știință pregătesc probe de țesut pentru aceste diapozitive, ei le tratează cu substanţe chimice, le taie felii subțiri şi le colorează pentru a evidenția caracteristicile cheie.
Dar, aceste procese de prelucrare îndepărtează lichidul şi determină prăbușirea spațiilor în care acesta se conținea.
În schimb de a utiliza astfel de diapozitive, cercetătorii au descoperit aceste spații umplute cu lichid, folosind o nouă tehnică de imagistică care le permite să examineze țesuturile vii la nivel microscopic.
Cercetătorii numesc această reţea de spaţii umplute cu lichid ca fiind organ – interstiţiu.
Însă, aceasta este o distincție neoficială; pentru ca o parte a corpului să devină în mod oficial organ, ar trebui să se dezvolte un consens în jurul ideii, pe măsură ce mai mulți cercetători o vor studia, a spus Theise pentru Live Science.
Prezenţa acestor spații umplute cu lichid ar trebui confirmată şi de alte grupuri, a adăugat el.
Dincolo de denumirea oficială, constatările pot avea implicații pentru o varietate de domenii din medicină, inclusiv în cercetarea cancerului.
Vedeţi şi: O colaborare de nouă ani a arătat cum zahărul agravează cancerul
De exemplu, concluziile par să explice de ce tumorile canceroase, care invadează acest strat de țesut, se pot răspândi în ganglionii limfatici.
Potrivit cercetătorilor, acest lucru se întâmplă din cauză că aceste spații umplute sunt o sursă de lichid pentru aşa numita limfă şi se scurg în sistemul limfatic. (Limfa este un fluid care conține luptătoarele cu infecțiile, adică, celule albe din sânge).
Un organ nou?
Corpul uman este compus aproximativ din 60% apă. Aproximativ două treimi din această apă se găsește în interiorul celulelor, dar cealaltă a treia parte se află în afara celulelor şi este cunoscută ca fluid „interstițial”.
Vedeţi şi: 27 curiozităţi despre apă şi informaţii fascinante
Deși, cercetătorii știau că există un fluid între celule, ideea unui interstiţiu mai mare, conectat – în care există spații umplute cu lichid în țesuturi – a fost descris doar vag în literatură, a spus Theise.
Noul studiu, ce extinde conceptul de interstiţium prin prezentarea acestor spații structurate umplute cu lichide între ţesuturi , este primul care definește interstiţium-ul ca organ de sine stătător, spune el.
Noua lucrare care se bazează pe utilizarea unei noi tehnologii relativ noi, numite „endomicroscopie cu laser confocal bazată pe sondare” sau pCLE (probe-based confocal laser endomicroscopy).
Acest instrument combină un endoscop cu laser şi senzori, care analizează modelele fluorescente reflectate şi oferă cercetătorilor o vedere microscopică a țesuturilor vii.
În anul 2015, doi din autorii studiului – Dr. David Carr-Locke şi Dr. Petros Benias, ambii fiind la acel timp la Centrul Medical Mount Sinai-Beth Israel din New York – au folosit această tehnologie atunci când au văzut ceva neobișnuit în timp ce examinau canalul biliar al unui pacient în privința răspândirii cancerului.
Ei au observat o serie de cavităţi interconectate în stratul de țesut, care nu se potriveau cu nici o anatomie cunoscută, conform raportului.
Când un patalog a făcut diapozitive din acest ţesut, cavitățile au dispărut – un mister care mai târziu s-a dovedit a fi o consecinţă a procesului de luare a diapozitivelor.
În noul studiu, cercetătorii au folosit mai întâi de toate pCLE pe pacienții cu cancer, care au suferit intervenții chirurgicale de eliminare a pancreasului şi ductul biliar.
Tehnica imagistică, a arătat spațiile într-adevăr umplute cu lichid în țesutul conjunctiv. Când probele de țesut au fost îndepărtate din corp, ele au fost rapid înghețate, ceea ce a permis spațiilor umplute cu lichid să rămână accesibile, astfel încât cercetătorii să le poată vedea sub microscop.
Mai târziu, cercetătorii au examinat aceleași spaţii umplute cu lichid în alte probre de ţesut conjunctiv, preluate din alte părţi ale corpului, la oameni fără cancer, a spus Theise.
„Cu cât mai multe țesuturi am examinat, cu atât mai tare mă convingeam că el este peste tot”, spune el.
Cercetătorii consideră că spațiile umplute cu lichid pot acționa ca amortizoare, pentru a proteja țesuturile în timpul activității zilnice.
Theise a remarcat că, ar putea exista câte ceva informaţii deja cunoscute despre aceste spaţii umplute cu lichide; doar că cercetătorii „nu ştiau la ce se uită”.
Ca atare, cercetătorii intenţionează să realizeze o revizuire a literaturii științifice pentru a găsi „toate lucrurile pe care le cunoaștem despre această [parte a corpului], dar nu ne-am dat seama că le ştiam”, a spus Theise.
Întrebări noi
Ideea prezentată în studiu pare să fie „un concept complet nou”, a spus dr. Michael Nathanson, şef al secțiunii de la Universitatea Yale School Medicine, care nu a fost implicat în studiu.
„Din dovezile pe care le-au prezentat, este foarte posibil că ei sunt corecţi”, a spus Nathanson.
Anterior, medicii au avut o înțelegere oarecum vagă a spațiului interstițial, a spus Nathanson.
Ei ştiau că există un spaţiu cu lichid aflat în afara celulelor, dar nimeni nu a explicat vreodată în întregime ce înseamnă asta.
Noul studiu „a făcut o treabă bună” în de al defini, a spus el.
Constatările sunt în concordanţă cu ceea ce Nathanson şi colegii au observat într-un studiu publicat în 2011 (en).
În acel moment, Nathanson şi colegii săi au observat o rețea de fibre întunecate, dar ei nu au reușit să-şi de seama exact ce era.
„Eu am fost încântat că ei au fundamentat părerea noastră că această rețea există” şi au reușit să o definească, a spus Nathanson.
Noua constatare „ne permite să adresăm tot felul de întrebări pe care nici nu am ştiut să le formulăm în prealabil”, a spus Nathanson.
De exemplu, ar putea această zonă să devină afectată de boală sau a juca un rol în răspândirea bolii, a spus el.
Lasă un răspuns