Fata preistorică a avut părinți aparținând diferitor specii umane

Născut 90 000 de ani în urmă, acest copil este prima dovadă directă a încrucișării dintre neanderthali şi verișorii lor denisovani.

Într-o peşteră de calcar aflată deasupra râului Anuy din Siberia, oamenii de ştiinţă au descoperit fosilele unui hibrid uman extraordinar (en).

Fragmentul osos de 90 000 de ani, potrivit unei analize a ADN-ului descoperit în interiorul acestuia, provenea de la o fată a cărei mamă era Neanderthal.

În schimb tatăl ei nu era: El aparținea altei specii umane vechi cunoscute sub denumirea de Denisoveni.

Când primele rezultate au fost gata, paleogeneticul Viviane Slon nu şi-a crezut ochilor.

„Ce a mers prost?” îşi amintește ea că se întreba în acea clipă.

Mintea ei imediat a purces la analiză. A făcut ea vreo greșeală? Au fost poate contaminate probele?

Slon, un cercetător postdoctoral de la Institutul Max Planck din Leipzig, a luat o probă a osului dintr-un alt loc; ea obținut același rezultat.

Aşadar, ea a repetat din nou procedura. După efectuarea testelor pe şase probe, rezultatele finale erau aceleași: Osul avea cantităţi aproape egale de ADN de la un Neanderthal şi un Denisovan.

Cine au fost Dinosavanii?

Dinisovanii sunt o completare destul de recentă — şi încă destul de misterioasă — în înțelegerea noastră a arborelui genealogic uman.

În 2010, o echipă internaţională, condusă de Svante Pääb,o de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă, a anunțat despre descoperirea unui ADN hominin neobişnuit dintr-un os al degetului mic şi o măsea de minte (en), găsite în peștera Denisova din munții Altai, Siberia.

Ei au numit acest hominin Denisovan, după denumirea peşterii.

Studiul ulterior a arătat că dinosovenii erau un grup soră a neanderthalienilor (en), devizaţi de la un strămoş comun acum 390 000 de ani în urmă.

Cel mai probabil, ei au trăit cu circa 40 000 de ani în urmă (en), aproximativ în perioada când neanderthalienii au început să dispară.

Dar rămân foarte multe întrebări. Cum arătau ei? Câți de mulţi au fost? Au trăitoare ei doar în jurul acestei singure peşteri din Siberia?

Problema e că rămășițele denisovanilor sunt extrem de rare.

Tot ceea ce ştiu despre ei oamenii de ştiinţă a fost extras din rămășițe nesemnificative — doar trei dinți şi un deget mic — de la patru reprezentanţi denisovani (en), toţi găsiți în aceeași peșteră.

De unde se trage acest nou os?

Osul din cel mai recent studiu a fost găsit în 2012 şi, de asemenea, provine din peştera Denisova.

Noua analiză sugerează că fragmentul este din braţul sau piciorul unei femei care a murit în jurul vârstei de 13 ani cu aproximativ 90 000 de ani în urmă.

Lung de doar 24,26 mm, fragmentul nu a putut fi recunoscut deodată ca un os de hominin.

Din această cauză, a fost inițial lăsat pentru o analiză ulterioară împreună cu alte mii de bucăți de os găsite în peşteră, inclusiv, fosile de lei, urşi, hiene şi multe altele (en).

Câţiva ani mai târziu, Samantha Brown, de la Universitatea din Oxford, sorta miile de fragmente, studiind proteinele din colagenul oaselor pentru identifica care şi de la cine provine.

Folosind această metodă, ea a identificat osul ca fiind hominin.

Acesta a fost momentul când Slon a pus mâna pe el.

De unde noi ştim că acest hominin a fost hibrid?

Primul lucru pe care la făcut Slon, a fost să studieze ADN-ul mitocondrial al fragmentului — material genetic care trece la copil numai de la mamă .

Rezultatele, publicate în Nature în 2016, au confirmat faptul că osul provine de la un hominin cu mamă neanderthal.

„Deja, doar acest lucru, a fost foarte captivant”, spune Slon. „A devenit şi mai captivant când am început să ne uităm la ADN-ul nuclear”.

ADN-ul nuclear este moștenit atât de la mamă, cât şi de la tată, ceea ce permite oamenilor de știință să urmărească descendenţa paternă a homininului preistoric.

„Acesta a fost momentul când noi am realizat că este  ceva neobişnuit cu acest os”, spusne ea.

Pentru început, linia paternă se potrivea fără îndoială cu semnătura genetică a unui Denisovan.

Mai mult ca atât, copilul a avut un număr extrem de mare de diversitate în întregul său genom —  măsură cunoscută sub numele de heterozigozitate,  care poate vorbi oamenilor de ştiinţă despre gradul de rudenie a părinților voştri.

Dacă părinții voştri ar fi veri, ei vor avea heterozigozitate scăzută.

Dacă ei ar fi provenit de la specii de hominin complet diferite, heterozigozitatea ar fi fost ridicată.

Şi cum stă treaba cu acest nou os secvențial? „Heterozigozitatea lui este excesivă”, spune Richard E. Green, un biolog computațional de la Universitatea din California, Santa Cruz, care nu a fost parte a studiului.

E posibil să avem ceva în comun cu aceşti hominini preistorici?

Încrucișarea cu siguranță nu se limitează la denisoveni şi neanderthalieni.

Puţin timp după ce oamenii moderni au părăsit Africa, ei probabil au început să se împerecheze cu neanderthalienii (en).

Vedeţi şi: Strămoşii noştri au avut relaţii sexuale cu alte specii care au dispărut

Astăzi, aproximativ două procente (en) din ADN-ul majorității europenilor şi asiaticilor este Neanderthal.

De asemenea, sunt prezente indicii şi de Denisovan. De la patru la şase procente (en) din genomii moderni melanezieni provin de la acest hominin preistoric.

E greu de spus dacă sunteți direct înrudit cu acest hominin mixt.

Dar, remarcă Reich, fiecare cine are o ascendenţă denisovană, are şi o parte neanderthaliană.

Vedeţi şi: În ADN-ul Neanderthalului, semne a unei migraţii umane misterioase

A fost încrucișarea hominilor ceva obișnuit?

Noul studiu sugerează că încrucișările din trecut au fost mult mai frecvente decât s-a crezut odată.

Pâna la momentul de faţă, doar un număr foarte mic dintre aceste hominine străvechi au fost secvenţiate şi oamenii de ştiinţă deja au găsit un descendent din prima generație, spune Slon, numind cotele „destul de frapante”.

În ciuda încrucişării, neanderthalienii şi denisovanii nu s-au unit niciodată într-o singură populaţie genetică.

Timp de sute de mii de ani, ei au rămas distincți.

Posibil că ei pur şi simplu nu prea au avut multe șanse să se împerecheze, deoarece trăiau în grupuri mici răspândite pe un vast teritoriu, a sugerat dr. Pääbo.

De asemenea, este posibil că hibrizii au suferit de tulburări reproductive, având astfel mai puțini urmași decât hominii fără ADN mixt.

Probabil încrucișările mai vaste au avut loc în momentul când oamenii moderni au părăsit Africa 70 000 de ani în urmă.

ADN-ul nostru furnizează dovezi că acei oameni moderni timpurii s-au încrucișat cu neanderthalii şi denisovanii.

În 2015, cercetătorii au anunţat despre descoperirea unei mandibule umane dintr-o peșteră din România, în care se conţin urme a unor strămoși neanderthali recenți, de la patru până la şase generații în urmă.

Noua descoperire ne face să aruncăm o privirea asupra lumii preistorice, unde a avut o reproducere liberă între hominine din toate categoriile, spune Reich.