Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Gaura neagră cu cea mai rapidă rată de creștere are un apetit enorm

august 15, 2020 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Gaură neagră

Gaura neagră cu cea mai rapidă rată de creștere din univers, este de 34 de miliarde de ori mai mare decât soarele nostru și în fiecare zi se ospătează cu o masă echivalentă astrului nostru.

Această gaură neagră masivă, flămândă, a fost identificată şi cercetată pentru prima dată în luna mai a anului 2018 (en).

Anterior, ei credeau că ea consumă o masă echivalentă cu cea a soarelui nostru la fiecare două zile.

Acum, ei înțeleg mai bine această gaură neagră monstruoasă şi apucăturile sale lacome.

Vedeţi şi: Astronomii au descoperit o gaură neagră extra gigantică

Studiul a fost publicat recent în revista  Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Gaura neagră este cunoscută ca J2157 şi se află la 12 miliarde de ani-lumină în universul îndepărtat.

Astronomii încearcă să înțeleagă, cum aşa gaură neagră masivă a putut evolua în perioada timpurie a universului.

Christopher Onken, cel ce a condus studiul, a declarat (en): „Este cea mai mare gaură neagră cântărită din această perioadă timpurie a universului”.

„Noi o vedem la perioada când universul avea doar 1,2 miliarde de ani, mai puţin de 10% din vârsta actuală.

„Masa acestei găuri negre este de aproximativ 8000 de ori mai mare decât cea a celei de la centrul galaxiei Căii Lactee.

„Pentru ca gaura neagră a Căii Lactee să crească atât de masivă, ea ar trebui să înghită o treime din toate stelele din galaxia noastră.

Vedeţi şi: Pentru prima dată, astronomii au observat o gaură neagră ce folosește câmpul magnetic pentru a se alimenta

Cercetătorii continuie să caute tot mai multe găuri negre la fel de masive ca aceasta, pentru a înțelege cum ele cresc.

Astronomii au descoperit gaura neagră J2157 în 2018 datorită luminozității sale în lumina ultravioletă.

Deşi lumina nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, aceasta din urmă emite raze X şi lumină ultravioletă datorită apetitului său enorm.

Vedeţi şi: Gaura neagră supermasivă a galaxiei noastre a emis o flacără strălucitoare misterioasă

Christian Wolf, autorul, atât a studiului din 2018, cât şi a acestuia nou, a adăugat în iulie (en):

Această gaură neagră creşte atât de rapid, încât ea strălucește de mii de ori mai luminos decât o întreagă galaxie, datorită gazelor aspirate zilnic, ce provoacă multă fricțiune şi căldură.

„Dacă noi am fi avut acest monstru la centrul galaxiei noastre Calea Lactee, ea era să apară de 10 ori mai strălucitoare decât luna plină.

„Ea era să se manifeste ca o stea incredibil de strălucitoare, ce ar fi șters toate stelele de pe cer.

„Probabil ar fi făcut viaţa pe Pământ imposibilă, din cauza cantităților uriaşe de raze X emanate de ea”.

Coautorul studiului Fuyan Bian, a spus (en): „Noi am înțeles că am dat de o gaură neagră foarte masivă în momentul când am realizat ritmul ei rapid de creștere.

„Cantitatea pe care o poate înghiți o gaură neagră, depinde de masa pe care ea deja o are.

„Deci, cu un astfel de ritm rapid de a devora materia, noi am presupus, că ea poate deveni un nou deținător a recordului, iar acum noi o știm acest lucru cu siguranță.”

Studiul şi observarea ulterioară a acestei găuri negre va arunca mai multă lumină şi asupra galaxiei gazdă, ceea ce poate furniza mai multe informații despre universul timpuriu şi despre modul cum au evoluat găurile negre masive la etapa timpurie.

Dr Onken, a adăugat (en): „Cu o gaură neagră atât de mare, noi suntem, de asemenea, încântați să vedem ce putem învăța despre galaxia în care ea a crescut.

„Este oare aceasta galaxie una din gigantele din universul timpuriu, sau gaura neagră doar a înghițit o cantitate enormă din împrejurimile sale?”

„Noi vom continua să ne aprofundăm, pentru a afla acest lucru”.

Filed Under: Lume Tagged With: astronomie, galaxii, găuri negre

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Fructe exotice - Durian
    Curiozităţi, Lume, Natură, Ultimele articole
    23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu...
  • Curiozitati despre pasari - Onagadori
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    51 Curiozităţi despre păsări
  • Creaturi ciudate - Caracatiţele
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    39 cele mai ciudate curiozităţi despre peşti şi a...
  • Timpul ţi viteza luminii
    Curiozităţi, Ştiinţă, Ultimele articole
    10 curiozitaţi din fizică şi lucruri ciudate
  • Curiozităţi despre Polul Nord
    Curiozităţi, Lume, Ultimele articole
    Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere...
  • Musée Grévin - monumente şi obiective turistice din Franţa
    Lume, Ultimele articole
    20 Cele mai vizitate monumente şi obiective turist...
  • Jabuticaba - fructe exotice Brazilia
    Lume, Natură, Ultimele articole
    Jabuticaba: fructele exotice care cresc pe trunchi...

Ultimele interesante

Omul Dragon — posibil o nouă specie

Descoperirea craniului „Dragon Man” în China ar putea adăuga noi specii în arborele genealogic uman

iunie 27, 2021

Muon g-2 — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

Muonii — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

aprilie 9, 2021

Materia întunecată ar putea fi făcută din găurile negre de la începuturile timpului

aprilie 4, 2021

Idolul Shigir — cea mai veche statuie de lemn din lume

Cea mai veche statuie de lemn din lume are o vechime de peste 7000 de ani

aprilie 2, 2021

Cern — dovezi ale unei noi fizici

Dovezi ale unei noi fizici la Cern? Indici a unei noi forțe a naturii

martie 28, 2021

Gaură de vierme traversabilă

Găurile de vierme din Univers sunt pe deplin traversabile, arată noile calcule

martie 21, 2021

Fulguritul creat de fulgere ar fi putut provoca viața pe Pământ

Fulgerele străvechi ar fi putut provoca viaţa pe Pământ

martie 20, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Ce este coronavirusul nou şi cât de îngrijorați ar trebui să fim?

În sfârșit a fost detectată particula evazivă ce poate elucida faptul de unde se ia majoritatea energiei în univers

25 de descoperiri ştiinţifice pe care nu le ştiam la începutul anului 2016

Pentru prima oară Space X a aterizat cu succes racheta sa pe o navă dronă plutitoare

Ce se întâmplă cu corpul vostru când beţi prea multă apă?

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Pentru prima dată, materia organică crucială pentru viață a fost găsită pe suprafața unui asteroid

Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000 mii de ani în urmă. Consecințele au fost dramatice

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei „a fost rezolvat” de IA

Categorii

  • Artă (14)
  • Curiozităţi (68)
  • Istorie (111)
  • Lume (164)
  • Natură (171)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (256)
  • Tehnologii (115)
  • Ultimele articole (817)
  • Universul (261)

© 2025 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored