CAPE CANAVERAL, Fla. — O misiune istorică îndrăzneață pentru explorarea unor dintre cele mai mari secrete ale soarelui este în plină desfășurare.
Sonda Solară Parker a NASA s-a înălțat în dimineața zilei de 12 august la ora locală 3:31 a.m. EDT (7:31 GMT) de pe o pistă la Cape Canaveral a Forțelor Aeriene, puternica rachetă United Launch Alliance Delta IV Heavy a sculptat un arc de flacără portocalie în cerul dinaintea zorilor.
Dacă totul va merge conform planului, sonda Parker Solar, va ajunge să călătorească mai repede decât orice ambarcațiune ce a existat vreodată şi se va apropia la o distanţă fără precedent de soare; ba chiar, va zbura prin atmosfera exterioară a stelei noastre, cunoscută sub numele de corona.
Iar măsurătorile pe care le va face sonda acolo vor dezvălui informații esențiale despre funcționarea interioară a stelei, ce timp de decenii s-a ferit de ochii oamenilor de știință.
“Aceasta va fi absolut fenomenal”, a spus Jim Green (en), cercetătorul şef de la NASA.
“Timp de 60 de ani noi am sperat să facem acest lucru, încă de atunci când Eugene Parker se ridică şi spuse,’Eu cred că soarele se degazează'”.
Această predicție a fost întâmpinată cu mult scepticism în anii 1950, dar timpul i-a dat dreptate lui Parker, un astrofizician de la Universitatea din Chicago.
Noi acum cunoaștem degazarea ca fiind vântul solar, un flux de particule încărcate care se varsă constant de la soare.
Şi Parker, care a împlinit 91 de ani în iunie, a devenit prima persoană vie în cinstea căruia a fost numită o misiune a NASA.
Această lansare a trebuit inițial să aibă loc pe 31 iulie, însă mai multe probleme tehnice au amânat încercarea până pe 11 august.
Vedeţi şi: În doar o săptămână, NASA va lansa o navă spaţială menită să “atingă soarele”
Iar această încercare a fost oprită după ce Delta IV Heavy a declanșat alarma de presiune gazo-heliu cu mai puțin de 2 minute înainte de lansare programată.
Nothing compares to watching a rocket launch live, says Dr. Eugene N. Parker who watched his first rocket launch this morning as his namesake spacecraft, #ParkerSolarProbe, launched to the Sun. Watch: https://t.co/T3F4bqeATB pic.twitter.com/wYHucntNkK
— NASA (@NASA) August 12, 2018
Steaua noastră misterioasă
Vântul solar este foarte rapid, șuierând cu o viteză cuprinsă între 1,45 milioane și 2,9 milioane km / h înainte de a ajunge la orbita Pământului.
Dar, aceste particule îşi iau startul de pe suprafața Soarelui aproape nemișcate, a declarat omul de știință de la Parker Solar Probe, Adam Szabo, care își are sediul la Centrul de Zboruri Spaţiale Goddard din Greenbelt, Maryland, SUA.
“Se întâmplă ceva în coroana solară unde ele se accelerează şi se avântă cu viteze supersonice”, a declarat Szabo pentru Space.com.
Dar, oamenii de știință nu sunt siguri ce este aceasta “ceva”. Același lucru este valabil în mare măsură şi pentru particulele energetice solare (PES), părticele chiar mai rapide, ce sunt asociate cu erupțiile solare şi erupțiile gigantice ale plasmei, numite ejecții de masă coronară.
Rămâne încă neclar cum PES-urile — ce pot prezenta o amenințare pentru astronauți şi pot pune în pericol software-ul navei spațiale — ating astfel de energii extraordinar de mari, a spus Szabo.
Şi chiar însăși coroana este extrem de misterioasă. Aici temperaturile medii se situează aic aproximative între 1 milion până la 3 milioane de grade Celsius — mult mai ridicate decât cele de la suprafața solară, cu temperaturi derizorii de doar 5 500 grade Celsius.
Acest lucru nu are sens, cel puțin intuitiv.
“Voi vă veţi aștepta ca lucrurile să se răcească”, pe măsură ce se măreşte distanţa de la fuziunea nucleară, a spus Szabo.
“Aceasta este una dintre marele necunoscute: Ce se întâmplă acolo”?
Câmpul magnetic solar incredibil de puternic şi mişcarea convectivă, lucrează aparent împreună pentru a genera energia care conduce aceste fenomene, a declarat Lika Guhathakurta, liderul planificării științifice pentru noi iniţiative la Centrul de Cercetare Ames din Silicon Valley al NASA şi fostul conducător al programului “Living With a Star” al agenției spațiale.
“Provocarea constă în faptul, cum această energie este adusă la suprafață şi propagată”, a spus Guhathakurta.
“Şi aceasta este cauza de ce trebuie să ajungem acolo şi să o măsurăm”.
Atingerea soarelui
Exact acest lucru va face sonda Parker Solar Probe.
În următorii șapte ani, misiunea ce a costat 1,5 miliarde de dolari, va efectua 24 de zboruri pe lângă Soare, cu o apropiere maximă de suprafața solară de 6,16 milioane de kilometri — mult mai aproape decât recordul deținut anterior de nava americano-germană Helios 2, care în 1976 s-a apropiat de astru nostru solar la distanţa de 43 milioane de kilometri.
Vedeţi şi: NASA tocmai a comunicat cu unica noastră navă spatială din afara sistemului solar
În timpul unor astfel de treceri apropiate — prima din care va avea loc la începutul lui noiembrie — gravitatea puternică a Soarelui va accelera sonda Parker Solar Probe la viteze maxime de 690 000 km/h, declară oficialii de la NASA.
Aceasta va depăși performanţa de 265 000 km/h, care a fost stabilită de sonda Juno al NASA în timpul sosirii sale la Jupiter în iulie 2016.
Vedeţi şi: Nava spaţială Juno intră pe orbita lui Jupiter
(Cu timpul, întâlnirile vor fi din ce în ce mai apropiate; Sonda Parker Solar va micșora treptat orbita eliptică de la aproximativ 150 de zile pământești la 88 de zile, folosind șapte “asistențe gravitaționale” de zboruri pe lângă Venus.
Cifrele de doborâre a recordurilor citate mai sus sunt prevăzute pentru zborurile finale).
Condiţiile la cea mai apropiată abordare vor fi extreme; Sonda Parker Solar va trebui să reziste la o radiaţie solară aproximativ de 5000 de ori mai mare decât cea pe care o experimentăm pe Pământ.
Iar, partea laterală îndreptată spre soare va fi încălzită la circa 1 375 grade Celsius, potrivit oficialilor de la NASA.
Cea mai mare parte a acestei călduri va proveni de la lumina soarelui; plasma fierbinte din coroană este foarte rarefiată, aşa că ea nu va juca un rol important.
Pentru a face faţă căldurii, sonda alimentată cu energie solară este echipată cu un scut cu o lungime de 2,3 metri şi cu o grosime de 11,4 centimetri, realizat dintr-un material avansat de carbon-compozit, care va păstra majoritatea instrumentelor științifice ale navei spațiale la o temperatură confortabilă de 29 grade Celsius.
Aceste instrumente, printre altele, vor măsura câmpurile electrice şi magnetice, şi undele; va examina particulele superenergetice din afara şi interiorul atmosferei solare; va calcula şi caracteriza particulele vântului solar; şi va fotografia coroana şi regiunile interioare ale heliosferei (balonul uriaș al plasmei solare şi a câmpurilor magnetice, care se întinde dincolo de orbita lui Pluto).
Observaţiile făcute de aceste unelte ar putea ajuta la rezolvarea misterelor legate încălzirea coronară şi accelerarea particulelor, au spus oamenii de știință a misiunii.
Şi aceasta ne va da o idee mai bună despre cun funcționează stelele în general.
“Cum putem înțelege sistemele stelare dacă noi nu înțelegem steaua de lângă noi?” a spus Szabo.
Aceasta ne-ar putea oferi şi aplicații practice considerabile, a subliniat el şi alţii.
De exemplu, datele misiunii ar trebui să ne aducă o înțelegere mai bună a vremii spațiale, potențial permițând cercetătorilor să prezică mai bine furtunile solare intense care pot provoca perturbări mai aici pe Pământ.
De asemenea, o astfel de informație ar putea ajuta umanitatea să se răspândească în sistemul solar, oferindu-ne cunoştinţele necesare pentru a părăsi câmpul magnetic protectiv al planetei noastre, a spus Guhathakurta.
“După această misiune nu ne vom mai uita în urmă”, a spus ea.
Lasă un răspuns