Se pare că Planeta Nouă acţionează nu doar asupra centurii Kuiper, dar şi asupra întregului nostru sistem solar.
Astronomii nu pot vedea „Planeta Nouă”. Dar, ea anunţă despre prezenţa sa.
Masivul obiect ipotetic, care conform presupunerilor se materializează la marginea sistemului nostru solar, a fost invocat pentru a explica gruparea ciudată a obiectelor din centura Kuiper şi modul neobişnuit în care ele se învârtesc în jurul soarelui.
Acum prezicătorii Planetei Nouă, Konstantin Batygin şi Mike Brown, împreună cu studenta absolvent Elizabeth Bailey, oferă încă o dovadă a existenţei a acestei sfere evazive: Ia adaugă „oscilare” în sistemul solar, înclinându-l în raport cu soarele, spun ei.
„De aceea că Planeta Nouă este atât de masivă şi are o orbită înclinată în comparaţie cu celelalte planete, sistemul solar nu are o altă soluţie, decât să se abată de la aliniere”, a spus într-o declaraţie autorul principal Bailey.
Înainte de a merge mai departe, e necesar de notat ceva despre Planeta Nouă: Aceasta este la moment o ipoteză pur teoretică.
Batygin şi Brown prezic existenţa sa bazându-se doar pe perturbările neobişnuite ale sistemului solar, care sunt greu de explicat altfel. (Aceeaşi tehnică a fost utilizată de oamenii de ştiinţă pentru a găsi planeta Neptun).
Vedeţi şi: 10 curiozităţi despre sistemul solar
Dar, istoria astronomiei este plină de speculaţii care niciodată nu au fost demonstrate: Acelaş tip care a prezis corect existenţa planetei Neptun, de asemenea, credea că, o planetă numită Vulcan era responsabilă pentru oscilarea planetei Mercur.
Această „descoperire” a provocat întreaga lume a astronomiei să irosească ani întregi în căutarea a ceva ce nu există (Oscilarea planetei Mercur a fost în cele din urmă explicată prin teoria relativităţii generale).
Dar, dovezile oferite de Batygin şi Brown sunt convingătoare.
Când ei au anunţat descoperirea lor în luna ianuarie, omul de ştiinţe Alessandro Morbidelli (en) de la Observatorul Coastei de Azur din Nisa, Franţa, a spus pentru The Washington Post: „Nu văd nici o alternativă la explicaţia oferită de Batigyn şi Brown”.
„O vom găsi într-o zi”, a adăugat el. „Întrebarea este când”.
Noua cercetare condusă de Bailey se bazează pe observaţia că Soarele se roteşte pe o axă diferită de cea a orbitelor planetelor.
Mercur, Venus, Pământul, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun, toate se mişcă în jurul soarelui într-un plan plat, partajat – este ca şi cum planetele ar fi patinatori pe acelaş patinoar.
Dar, acest plan este înclinat la un unghi de şase grade faţă de soare (care, din perspectiva noastră, face să arate că soarele este înclinat).
Această înclinare nu corespunde cu modul în care astronomii spun că sa format sistemul solar: în urmă cu 4.6 miliarde de ani, gravitaţia a început să atragă la un loc un vast nor împrăştiat de gaz şi praf, determinându-l să se rotească într-o formă de disc.
Centrul cercului s-a prăbuşit într-o billă deasă şi fierbinte de gaz – soarele- iar rămăşiţele au format planetele.
Deoarece, soarele s-a format din acelaş disc ca şi toţi ceilalţi, el trebuia să se rotească în acelaş plan. Dar, lucrurile nu stau tocmai aşa.
„Aceasta este un mister atât de adânc înrădăcinat şi atât de greu de explicat că oamenii pur şi simplu nu vorbesc despre asta”, a spus Brown (en).
Introducere în Planeta Nouă
În baza calculelor anterioare ale lui Batygin şi Brown, planeta ipotetică cântăreşte de la cinci până la zece ori mai mult ca Pământul şi este, în medie, de 20 de ori mai departe de Soare decât Neptun.
Planeta Nouă are nevoie de la 10 000 până la 20 000 de ani pentru a face un înconjor complet în jurul soarelui.
De asemenea, Planeta Nouă se învârte sub unghi chiar mai impresiv decât restul planetelor: aproximativ de 30 de grade.
Acest fapt, combinat cu locaţia sa îndepărtată şi dimensiunea masivă, ar putea însemna că impulsul său unghiular (momentul cinetic), fac restul sistemului solar să fie echilibrat imperfect.
„Acesta este un argument care este, în principiu, ca un balansoar asimetric sau ca dolly (aici se are în vedere o platformă mică cu roţi, utilizată pentru a ţine obiecte grele, de obicei, folosită la camerele digitale în televiziune şi la filmări)”, a spus Batygin pentru Astronomy Magazine (en).
„Planeta Nouă are o orbită foarte lungă, astfel încât ea poate influenţa suficient momentul forţei la planetele interioare fără a avea nevoie să aplice prea multă putere. Planeta Nouă are un impuls unghiular la fel de mare ca a întregului sistem solar, din cauza orbitei sale atât mari”.
După mai multe miliarde de ani, asta ar putea fi suficient pentru a explica înclinarea de şase grade pe care o vedem astăzi.
Studiul a fost publicat în baza de date online de cercetări ArXiv, şi va fi publicat anul acesta în Astrophysical Journal.
Potrivit lui Batygin, cercetarea este o „verificare a coerenţei” pentru teoriile lor ce privesc Planeta Nouă.
Cercetarea oferă un alt ansamblu de dovezi pentru existenţa Planetei Nouă, dar aceasta nu schimbă înţelegerea noastră despre ea sau o face cumva mai uşor de găsit.
De asemenea, înainte de toate, Batygin, Bailey şi Brown nu ştiu de ce orbita planetei ar trebui să fie atât de nealiniată, poate a fost abătută de Jupiter sau este influenţată de atracţia gravitaţională a altor stele.
Cel mai mult de ce ei au nevoie, este să găsească acest obiect afurisit.
Oamenii de ştiinţă au o înţelegere a căii sale orbitale, dar această cale este una de mii de ani.
Chiar şi cutreierarea cerului cu unele dintre cele mai puternice telescoape, necesită foarte mult timp de aşteptat.
Lasă un răspuns