Folosind telescopul Kepler, astronomii au descoperit 219 de exoplanete noi în galaxia noastră, printre care 10 planete telurice relativ mici asemănătoare cu a noastră şi potenţial locuibile, a anunţat recent NASA.
Acestea sunt ultimele completări la catalogul de exoplanete compilat în prima fază a misiunii Kepler, când telescopul spaţial a scanat aproximativ 200 000 de stele în constelaţia Cygnus, cu scopul de a găsi alte lumi în afară de a noastră.
Catalogul oficial conţine în total 4034 de „candidaţi” – mici devieri în date, care se cred că ar semnaliza prezenţa unei planete în jurul stelei.
Dintre acestea, 49 se încadrează în „zona locuibilă” a stelelor lor, în regiunea Goldilocks, unde apa lichidă se poate aduna la suprafaţă şi viaţa are condiţiile necesare pentru a prospera.
Telescopul spaţial Kepler a fost lansat pe orbita în jurul soarelui în 2009. Sarcina sa este: A face recensământul unei porţiuni mici a Căii Lactee cu scopul de a înţelege „demografia” glaxiei noastre.
Câte stele sunt similare cu soarele nostru? Câte din acestea găzduiesc planete? Câte din aceste planete orbitează în zona locuibilă? Există acolo, în acest vast univers, fiinţe vii care ar putea numi casă aceste planete?
În primii săi patru ani, Kepler a studiat doar 0,025% a cerului. Şi pentru fiecare planetă potenţial detectată, NASA estimează că rămân ascunse de ochii telescopului încă undeva de la 100 până la 200 de planete.
Luând în considerare timpul puţin şi câteva modele sofisticate, oamenii de ştiinţă vor folosi catalogul Kepler pentru a estima câte stele din galaxia noastră ar putea găzdiu un „Pământ 2.0”.
Bazându-se pe numărul de planete deja localizate în zona locuibilă, astrofizicianul de la Caltech, Courtney Dressing, crede că numărul ar putea fi impunător.
„Eu spre exemplu, sunt încântată”, a spus ea într-o conferinţă de presă.
„Cel mai important lucru pentru noi este de a afla dacă suntem singuri?” a adăugat omul de ştiinţă al Programului Kepler, Mario Perez.
„Astazi Kepler indirect ne spune… că noi probabil nu suntem singuri”.
Aceasta este a opta actualizare a catalogului planetar Kepler şi cel mai amplu studiu al datelor oferite de telescopul spaţial.
Dintre cei 4034 de candidaţi, mai mult de jumătate au fost confirmaţi a fi exoplanete şi nu o urmare a unor greşeli sau semnale false.
Cercetătorul ştiinţific al Kepler Susan Thompson şi autorul principal al studiului catalogului, a declarat că echipa să este încrezută, toate aceste 10 planete, se găsesc în zona locuibilă a stelelor lor.
Câteva dintre aceste planete orbitează stele pitici galbene G – acelaş tip de stele ca şi soarele nostru.
Şi una, numită KOI 7711 (de la Kepler Object of Interest – se numeşte o stea suspectată de a avea una sau mai multe planete ce tranzitează prin faţa ei), este un posibil „Pământ gemene”, o lume stâncoasă doar cu 30% mai mare ca a noastră şi cam la aceeaşi distanţă de steaua sa.
Este prea devreme pentru a spune cu siguranţă dacă KOI 7711 cu adevărat merită să fie etichetată ca „asemănătoare cu Pământul”, a avertizat Thompson.
Kepler este incapabil de a determina dacă o exoplanetă posedă atmosferă sau apă lichidă.
Dacă extratereştrii ar studia sistemul nostru solar folosind un instrument similar, s-ar putea să creadă că acesta conţine trei lumi terestre potenţial locuibile – Venus, Pământ şi Venus.
„Dar, doar pe una dintre ele aş dori să trăiesc”, a spus Thompson.
A doilea grup de cercetare a combinat datele Kepler cu măsurătorile făcute de telescoapele de sol, pentru a calcula aproximativ dimensiunile şi compoziţia a 2000 de exoplanete.
Ei au găsit că lumile mai mici, pentru detectarea cărora a fost conceput Kepler, se încădrează în două grupuri distincte: planete terestre care ar putea fi de până la 1,75 de ori mai mari ca a noastră, numite „super-Pământ”, şi gazoase „mini-Neptun”, care nu au o suprafaţă solidă şi sunt de 2-3 ori mai mari ca Pământul.
Aproape fiecare stea studiată, găzduia o planetă din una dintre aceste două categorii.
Dar, straniu, nici una din aceste planete nu conţinea calităţile din ambele categorii. Fiecare din aceste lumi, fie era mai mică şi terestră, fie mai mare şi gazoasă.
Benjamin Fulton, un astronom de la Calltech şi Universitatea din Hawaii la Manoa, a comparat noile categorii cu speciile de animale.
„Găsirea a două grupuri distincte de exoplanete, este ca şi cum ai descoperi că mamiferele şi şopârlele formează ramuri diferite ale unui arbore genealogic”, a declarat el pentru reporteri (en).
Şi la fel, cum descoperirea distincţiilor între specii ne ajută să înţelegem evoluţia, această revelaţie ar putea ajuta astronomii să determine modul în care se formează planetele.
Fulton şi colegii săi consideră că, distincţia clară între „super-Pământuri” şi „mini-Neptunuri” se poate datora contribuţiei hidrogenul şi heliul la formarea lor.
Aceste elemente sunt extrem de uşoare şi există sub formă gazoasă aproape întotdeauna, cu excepţia cazului când sunt la temperaturi extrem de joase.
Lumile terestre, precum Pământul, cu atmosfere subţiri şi cu prietenoase suprafeţe solide, au relativ o cantitate mică de aceste elemente.
Posibil ele din start au avut mai puţine elemente uşoare de acest fel sau ele probabil au fost arse sau spulberate.
Dar, dacă o planetă poate menţine o cantitate puţin mai mare de aceste elemente gazoase, ea se „umflă” ca un balon, a spus Fulton.
Hidrogenul şi heliul formează atmosfere vaste şi gazoase în jurul mini-Neptunelor, făcând aceste lumi mult mai mari decât omologii lor tereştri.
Este dificil să ştiii cu siguranţă, deoarece propriul nostru soare nu găzduieşte un mini-Neptun – cu excepţia presupusei „Planeta Nouă„, pe care unii oameni de ştiinţă o consideră ascunsă la marginea exterioară a sistemului solar.
Dar, cercetătorii sunt predispuşi să înţeleagă factori ce duc la crearea a unei lumi terestre în schimbul unei gazoase, deoarece, din câte şitm, viaţa se poate forma doar pe o suprafaţă solidă.
Vedeţi şi: Viaţă pe alte planete: 5 planete potenţial locuibile din apropiere asemănătoare cu Pământul
Misiunea iniţială lui Kepler s-a încheiat în 2013, când o parte a mecanismului său, care ajuta la menţinerea navei spaţiale îndreptate spre constelaţia Cygnus, a eşit din funcţiune, în acest fel ea nu mai putea scana aceeaşi porţiune mică din cer.
Dar, utilizând presiunea particulelor luminoase de la soare pentru a o menţine orientată, telescopul a fost remodelat pentru un al doilea proiect de căutare a exoplanetelor, numit K2.
NASA estimează că telescopul are suficient combustibil pentru a rămâne activ până în 2018.
Până atunci, agenţia spaţială speră să fie pregătită pentru a lansa satelitul Transiting Exoplanet Survey, care se va afla în căutarea planetelor mici din jurul celor mai strălucitoare stele, şi telescopul James Webb Space, proiectat pentru a detecta atmosfere pe alte planete.
Rezultatele de la Kepler, a acestui satelit şi telescop Webb vor informa generaţiile următoare de telescoape – a celea care vor fi în stare să facă imagini a planetelor în mişcare de pe orbita stelelor îndepărtate.
„Aceasta pare un pic a fi sfârşitul unei ere”, a spus Thompson, „dar, de fapt eu consider aceasta este un nou început. Sunt uimitoare lucrurile pe care le-a găsit Kepler.
El ne-a arătat aceste lumi terestre şi noi mai avem mult de lucru pentru a înţelege cu adevărat câte Pământuri sunt în galaxie”.
Lasă un răspuns