Misiunea Juno ne prezintă un aspect impresionant a turbulențelor din interiorul celei mai mari planete a sistemului solar.
Interiorul lui Jupiter, a fost dezvăluit în detalii fără precedent în observațiile navei spațiale Juno al NASA, care ne arată că adâncurile planetei sunt la fel de ciudate şi turbulente ca şi suprafața ei.
În ciuda studiilor ample a suprafeței lui Jupiter, inclusiv a benzilor sale distincte întunecate şi luminoase, şi a „marei Pete Roșii”, puțin s-a știut despre ceea ce se află în interiorul celei mai mari planete a sistemului solar.
Noile descoperiri, bazate pe măsurători gravitaționale de înaltă precizie, arată că renumitele benzi a planetei Jupiter, cauzate de vânturile foarte puternice, se extind la o adâncime de aproximativ 3000 km sub suprafață.
Vedeţi şi: Jupiter este cea mai în vârstă planetă din sistemul nostru solar
De asemenea, misiunea a oferit un răspuns parțial la întrebarea dacă planeta are sau nu un nucleu, arătând că 90% din planetă se rotește ca un „corp solid”, chiar dacă tehnic este compus dintr-un amestec extraordinar de dens de hidrogen şi gaz de heliu.
Studiul este publicat în patru lucrării separate din revista Nature, ce descriu câmpul gravitațional al planetei (surprinzător de asimetric), fluxurile atmosferice, compoziția interioară şi cicloanele polare.
Jonathan Fortney, un astronom de la Universitatea din California, Santa Cruz, care a scris o analiză a rezultatelor, a declarat: „Marea realizare este că aceasta ne vorbește despre faptul cum funcționează interiorul lui Jupiter. Oamenii s-au luptat pentru a afla acest lucru încă de când m-am născut”.
O întrebare crucială a fost, dacă benzile de pe Jupiter, cauzate de de curenții de aer care sunt de cinci ori mai puternici decât cele mai intense uragane de pe Pământ, au fost un fenomen „meteorologic” comparabil cu vânturile permanente ale Pământului sau o parte a unui sistem de convecție amplasat adânc.
Cele mai recente observații ale lui Juno arată că vânturile au persistat până la 3000 km sub suprafață – suficient de adânc pentru a provoca ondulații şi asimetrii în câmpul gravitațional al planetei, ce au fost perceptibile pentru detectorii de pe nava spatială.
Vedeţi şi: Nava spaţială Juno intră pe orbita lui Jupiter
„Este o problemă de 50 de ani, rezolvată, în principal, datorită lui Juno – care este ceva, cu ce într-adevăr ar trebui să fii mândru”, a declarat Tristan Guillot de la Universitatea Cote d’Azur din Nisa, Franţa, autorul principal al uneia dintre cele două lucrări (en) despre profunzimea atmosferei.
Pe pământ, atmosfera reprezintă aproximativ o milionime din masa întregii planete.
Cel mai recent studiu sugerează că în ceea ce privește planeta Jupiter această cifră se apropie de 1%.
„Conceptul că o atmosferă poate fi atât de grea şi conține o aşa parte mare a planetei, este surprinzător”, a spus Yohai Kaspi, un om de știință în domeniul planetelor la Institutul de Ştiinţe Weizmann din Israel şi celălalt autor principal pe această temă (en).
Nu este încă clar dacă aceste constatări sunt la fel valabile şi pentru „marea pată roşie”, o furtună care a fost vizibilă de-a lungul secolelor pe suprafața lui Jupiter, iar în acest an se aşteaptă ca misiunea să facă observații suplimentare, care ar putea dezvălui profunzimea rădăcinilor sale.
Vedeţi şi: Această hartă babiloniană a Jupiterului schimbă istoria pe care o ştim
Noile descoperiri, bazate pe măsurători gravitaționale extrem de sensibile, de asemenea, încep să ne contureze o imagine a structurii interne a planetei.
Într-o călătorie imaginară dinspre exterior spre centru, mai întâi de toate aţo fi întâlnit un strat de nori compus la 99% din hidrogen şi heliu, cu urme de metan şi amoniac.
Densitatea la suprafață este aproximativ de 10 ori mai mică decât cea a aerului, dar gazul devine din ce în ce mai dens spre centrul planetei.
La aproximativ la 10% spre centru, gazul devine atât de dens, încât hidrogenul devine ionizat, transformându-se într-un gaz de hidrogen metalic, care se apropie de densitatea apei.
Aproximativ la 20% spre centru, heliu se condensează în ploaie. Şi adânc în interior, unde presiunile sunt aproximativ de 10 milioane de ori mai mari decât la suprafața Pământului, oamenii de ştiinţă cred că gazul există ca o supă densă cu pietre de metal greu.
„Aici ar putea exista şi un nucleu mic solid, foarte, foarte adânc, dar noi credem că este doar un gaz dens îmbogățit cu elemente grele… nu este un solid pe care l-aţi fi putut fi imagina”, a spus Kaspi.
” Conceptul obișnuit al gazului, lichidului şi solidului, ca atare, nu se păstrează la aceste presiuni”.
Juno a mai efectuat o serie de imagini ale polilor (en) lui Jupiter în lumina vizibilă şi infraroșe, arătând că cicloanele, ce se știe că există aici, crează modele poligonale extraordinare, cu opt cicloane care se rotesc în jurul altuia la polul nord şi cinci cicloni ce se învârt în jurul unuia central la sud.
De unde provin cicloanele şi de ce ele nu se contopesc, nu este încă clar.
Nava spaţială Juno a ajuns la Jupiter în 2016 după o călătorie de cinci ani şi după ce a parcurs aproximativ 2,8 miliarde de kilometri.
Elaborarea a ceea ce se întâmplă sub suprafaţa planetei este un obiectiv central al misiunii de 1,1 miliarde de dolari, a cărui scop este înțelegerea modului în care gigantul de gaz s-a format şi a evoluat.
În prezent, NASA hotărăște se extindă misiunea dincolo de planul său iniţial, care se sfârșește în iulie, când controlerele trebui să trimită îmbarcațiunea într-o scufundare distructivă în atmosfera planetei Jupiter.
Lasă un răspuns