Viaţa încerca dar nu-i reușea. Pe măsură ce perioada Devonianului târziu continua, din ce în ce mai multe vietăţi dispăreau, culminând cu unul din cele mai mari evenimente de extincţie în masă (en) la care a asistat vreodată planeta noastră, aproximativ 359 de milioane de ani în urmă.
Acum, oamenii de știință susțin că responsabilul pentru acest val enorm de morţi ar putea să nu fie local.
De fapt, există posibilitatea că cauza a fost de origine din afara sistemului nostru solar.
Mai degrabă, un nou studiu (en) condus de astrofizicianul Brian Fields de la Universitatea Urbana-Champaign din Illinois, sugerează că această mare spulberare de vieți pe Pământ ar fi putut fi un fenomen îndepărtat şi complet străin — o stea pe moarte, explodând de-a lungul întregii galaxii, aflată la mulți ani-lumină de planeta noastră.
Vedeţi şi: Aceste galaxii gigantice ascunse, ar putea rescrie zilele timpurii ale Universului
Uneori, se consideră că decesele în masă precum extincția Devonianului Târziu, sunt declanșate de cauze exclusiv terestre: de exemplu o erupție vulcanică devastatoare, ce a lăsat planeta fără viaţă.
Sau ar putea fi un vizitator mortal din afară — o coliziune cu un asteroid, ca acela care a pus capăt epocii dinozaurilor.
Vedeţi şi: Titanosaurus: cel mai mare animal care a călcat vreodată pe Pământ
Totuşi, moartea din spațiu ar putea să vină din locuri mult mai îndepărtate.
„Mesajul general al studiului nostru, este că viaţa pe Pământ nu există izolat”, spune Fields (en).
„Noi suntem cetățenii unui cosmos mai mare, iar cosmosul intervine în viaţa noastră — adesea imperceptibil, dar uneori feroce”.
În noua lor lucrare, Fields şi echipa sa explorează posibilitatea că declinului dramatic al nivelului de ozon, ce coincide cu extincția Devonianului Târziu, posibil nu a fost un rezultat al vulcanismului sau al unui episod de încălzire globală.
Vedeţi şi: O veste bună, se pare că stratul de ozon se regenerează
În schimb, ei sugerează că cauza declanșării acestei crize a biodiversității, imprimate în înregistrările geologice, ar putea fi una din surse astrofizice, speculând că efectele radiației unei supernove aflate la 65 de ani-lumină de Pământ ar fi fost acelea ce au epuizat stratul de ozon a planetei noastre.
Deşi, aceasta ar putea fi pentru prima dată când a fost înaintată o astfel de explicație pentru extincția din Devonianul Târziu, oamenii de știință de mult au luat în considerare consecințele potențial mortale ale supernovelor din apropierea Pământului (en) în acest context.
Speculațiile potrivit cărora supernovele ar putea declanșa extincții în masă, datează din anii ’50 (en).
Vedeţi şi: 17 animale dispărute în decursul vieţii noastre
În vremurile mai recente, cercetătorii au dezbătut „distanţa de distrugere” a acestor evenimente explozive (cu estimări cuprinse între 25 şi 50 de milioane de ani-lumină).
Totuși, în estimările lor noi, Fields şi coautorii săi sugerează că chiar explodarea stelelor mai îndepărtate ar putea avea efecte dăunătoare asupra vieții pe Pământ, printr-o posibilă combinație de acțiuni atât instantanee, cât şi de lungă durată.
Vedeţi şi: Vedeţi cum o supernovă masivă a emis blocurile necesare pentru apariția vieții
„Supernovele sunt surse prompte de fotoni ionizați: raze ultraviolete, raze X şi raze gamma extreme”, explică cercetătorii în lucrarea lor (en).
„Pe perioade mai lungi, explozia se ciocnește de gazul înconjurător, formând un șoc ce duce la accelerarea particulelor.
„În acest fel, SNe produce raze cosmice, adică nuclee atomice, accelerate până la energii mari.
„Aceste particule încărcate, sunt magnetic reţinute în interiorul rămășițelor supernovei şi se estimează că vor scălda Pământul timp de aproximativ 100 ky [100 000 de ani].
Cercetătorii susțin că aceste raze cosmice ar putea fi suficient de puternice pentru a epuiza stratul de ozon şi provoca daune de lungă durată sub formă de radiații, formelor de viaţă a biosferei Pământului — ce aproximativ corespunde cu dovezile, atât a pierderii diversității, cât şi cu deformațiile din sporii vegetali străvechi, găsite în rocile adânci de la granița Devonian-Carboniferă, depuse acum aproximativ 359 de milioane de ani în urmă.
Vedeţi şi: Polii magnetici ai Pământului probabil sunt pe cale să se răstoarne
Desigur, deocamdată este doar o ipoteză.
În prezent, noi nu avem nicio dovadă ce ar confirma că o supernovă îndepărtată (sau mai multe) au fost cauza extincției Devonianului Târziu.
Dar am putea să găsim ceva ce ar putea servi ca probă.
În ultimii ani, examinând posibilitatea unor supernove din apropierea Pământului ce ar putea sta la baza extincțiilor în masă, oamenii de știință au căutat urme de izotopi radioactivi străvechi, ce s-ar fi putut fi depus pe Pământ doar în rezultatul exploziilor de stele.
Un izotop în special, fierul – 60, a fost în centrul multor cercetări şi a fost găsit în numeroase locații de pe Pământ.
În contextul extincției Devonianului Târziu, totuși, şi alți izotopi ar putea fi indicatori puternici pentru ipoteza extincției cauzate de supernove, înaintați de Fields şi echipa sa: plutoniu-244 şi samarium-146.
„Niciunul dintre acești izotopi nu apar în mod natural pe Pământul de astăzi, iar singurul mod prin care pot ajunge aici, este prin explozii cosmice”, explică coautorul şi studentul în astronomie Zhenghai Liu (en) de la Universitatea din Illinois Urbana-Champaign.
Cu alte cuvinte, dacă plutoniu-244 şi samarium-146 pot fi găsiți îngropați la granița stratului Devonian – Carbonifer, cercetătorii pot spune cu siguranță, că practic au dat de urme: Dovezi interstelare ce implică cu fermitate o stea în curs de moarte ca declanșator a uneia din cele mai mari extincții de pe Pământ.
După care, noi niciodată nu vom mai privi cerul în același mod.
Rezultatele au fost prezentate în PNAS.
Lasă un răspuns