O mandibulă de Denisovan descoperită într-o peșteră din Tibet

Până în prezent, fosile a acestei specii umane străvechi au fost găsite doar într-o singură peşteră din Siberia.

Descoperirea sugerează că ei au cutreierat prin marea parte a Asiei.

În anul 1980, un călugăr budist din Tibet a intrat într-o peșteră sacră pentru a se ruga.

Jos pe pământ, el găsi o jumătate de mandibulă umană, împodobită cu doi dinţi.

Acum, o echipă de oameni de ştiinţă au declarat că fosilele au aparținut unui Denisova cu o vârstă de 160 000 de ani, un membru misterios a liniei descendente umane, similar cu neandertalul, ce au dispărut acum 50 000 de ani în urmă.

Fosila este o primă dovadă a acestei specii găsite în afara peșterii Denisova din Siberia, sprijinind teoria că aceste rude ale oamenilor moderni au trăit odată în marea parte a Asiei Centrale şi de Est.

„Eu sunt foarte entuziasmat — noi avem un denisovan găsit în altă parte decât cel din peştera Denisova”, a spus Bence Viola (en), paleoantropolog la Universitatea din Toronto, care nu a fost implicat în studiu.

„Noi am ştiut despre denisovani timp de 10 ani şi nu i-am mai găsit nicăieri în altă parte”.

Rezistenţa exclusivă a omului Denisova

Noua fosilă demonstrează că denisovanii erau remarcabil de rezistenți, capabili să suporte condițiile dure de pe platoul Tibetan, la o altitudine de 3261 de metri, cu unelte simple de piatră.

De asemenea, descoperirea sugerează că aceşti denisoveni ar fi putut dezvolta adaptări genetice pentru altitudini înalte şi tibetanii de azi posibil au moştenit aceste gene datorită încrucișării între denisoveni şi oamenii moderni în vremurile preistorice.

Vedeţi şi: Strămoşii noştri au avut relaţii sexuale cu alte specii care au dispărut

Calea spre elucidarea misterului omului Denisova

În anii 1970, cercetătorii ruşi au început excavarea peșterii Denisova în Siberia.

De-a lungul anilor ei au găsit o mulțime de oase.

O parte din ele păreau ar fi provenit de la oameni sau o altă rudă umană dispărută.

În speranţa unor indicii, arheologii au trimis oasele la Institutul Max Planck de Antropologie Evoluţionistă din Leipzig, Germania, a căror experţi sunt remarcați prin recuperarea ADN-ului din fosile.

S-a dovedit că, unele oase conţin ADN-ul de Neandertal.

Dar în 2010, cercetătorii de la Max Planck au descoperit că un os al degetului deținea gene a unei descendenţe umane necunoscute (en).

În ultimul deceniu, oamenii de ştiinţă au descoperit mai mulți dinți şi fragmente osoase de denisovani, inclusiv o bucată de craniu.

Vedeţi şi: Oamenii de știință recent au confirmat descoperirea primelor fragmente de craniu denisovan

După toate, denisovanii se pare că locuiau din când în când în peșteră, de la 287 000 la aproximativ 50 000 de ani în urmă.

Potrivit ADN-ului lor, denisovanii au împărtășit un strămoș comun cu neanderthalii aproximativ 400 000 de ani în urmă.

Ei s-au încrucişat cu neandertalienii şi specia noastră.

Exploratoriii Asiei

Astăzi, populația din Asia de Est, Australia, insulele Pacificului şi din ambele Americi, toți poartă puțin ADN denisovan.

Răspândirea ADN-ului denisovan la oamenii de azi cu siguranță sugerează că ei ar fi putut trăi în Asia de Est şi de Sud-Est.

Şi posibil nu doar aici: La începutul acestei luni, o echipă de cercetători a susținut că o populație de denisovani a ajuns în Noua Guinee şi ulterior s-a încrucişat cu oamenii moderni (en).

Vedeţi şi: Unelte de piatră vechi de 700 000 de ani indică spre o misterioasă rudă umană

Dar de la an la an, nimeni nu putea găsi o fosilă de denisovan în afara peșterii siberiene.

Secretele maxilarului tibetan ce se colbăia de zeci de ani în depozit

În 2010, Dongju Zhang, un arheolog de la Universitatea Lanzhou din China, a început să studieze maxilarul tibetan ce se colbăia în depozitul instituției sale.

Ea putea spune din start, că el este antropoid — dar nu uman.

„Noi toţi avem bărbie, dar acesta nu avea”, a spus Dr. Zhang (en) într-un interviu.

În cele din urmă, ea a găsit peștera din Tibet unde a fost găsit maxilarul.

Călugării din templul din apropiere, i-au spus că găsesc în mod regulat rămășițe umane când vizitează peștera.

„Ei spun că ele erau jumătate din os jumătate din piatră”, a declarat doctorul Zhang (en).

Atunci când ea şi colegii ei au făcut o mică excavare în peșteră, au găsit unelte vechi, un semn că ea a fost ocupată cândva de rudele noastre străvechi.

Ea a transmis imaginile maxilarului lui Jean-Jacques Hublin, paleontolog la Institutul Max Planck.

Intrigat, el a s-a deplasat în China pentru a examina fosilele şi în curând a început o colaborare cu Dr. Zhang şi alți experți pentru a afla mai multe.

Chuan-Chou Shen și Tsai-Luen Yu de la Universitatea Naţională din Taiwan, au preluat sarcina de a determina vechimea maxilarului.

Maxilarul mai conținea încă mici bucăți de piatră blocate, iar acestea conțineau uraniu.

Prin măsurarea dezintegrării uraniului în toriu, Dr. Shen şi Dr. Yu au reușit să estimeze vârsta osului.

Mandibula s-a dovedit a avea o vârstă de cel puţin 160 000 de ani, ce este cea mai veche dovadă a existenţei oamenilor pe platoul Tibetan.

Vechimea sa, de asemenea, a susţinut bănuiala oamenilor de ştiinţă că osul nu a aparţinut speciei noastre.

ADN-ul putea dezvălui adevărata sa identitate.

Dar, Qiaomei Fu, genetician la Institutul de Paleontologie şi Paleoantropologie din Beijing, a constatat că nu a supraviețuit niciun material genetic.

Din fericire, alte molecule biologice au putut fi găsite în fosile.

La institutul Max Planck, Frido Welker, un antropolog molecular, a descoperit proteine vechi în dinții din maxilar.

Proteinele nu provin de la oamenii moderni; în schimb, ele corespundeau cu ADN-ul denisovan din Siberia.

Cu noua descoperire şi altele recente, noi am primit o imagine mai clară a denisovanilor.

Totul ce ţine de capul lor pare să fi fost mare, de la molarii lor giganţi şi maxilarul gros până la craniile lor masive.

Dr. Viola a presupus că adulţii puteau cântări peste 90 de kilograme.

„Presupun că ei au fost indivizi foarte mari şi robuşti”, spune el (en).

„Aşa ca, jucătorii de fotbal [american]”.

Calitățile excepționale comune ale tibetanilor moderni şi a denisovanilor

Descoperirea denisovanilor ce au locuit la o aşa altitudine mare este interesantă şi din alt motiv: tibetanii de azi a o legătură genetică aparte cu denisovanii.

Atunci când majoritatea oamenilor călătoresc la înălțimi mari, corpurile lor răspund la nivelul scăzut de oxigen prin a face mai multă hemoglobină suplimentară în celulele roşii ale sângelui.

„Asta e rău, din motiv că îţi face sângele mai gros”, a spus Emilia Huerta-Sanchez (en), genetician de la Universitatea Brown din Providence, SUA, care nu a fost implicată în noul studiu.

Dar mulţi tibetani nu fac hemoglobină suplimentară, datorită unei versiuni neobișnuite a unei gene pe care o poartă, numită EPAS1.

În 2014, Huerta-Sanchez şi colegii ei au descoperit că această genă neobişnuită provine de la denisovani.

Cum au ajuns denisovanii să aibă o genă ce menţine o stare bună a sănătăţii la altitudini mari?

Şi cum a ajuns ca ea să devină atât de răspândită printre tibetani, dar rar întâlnită la ceilalți oameni?

Până când oamenii de ştiinţă nu vor găsi un ADN de la denisovanii tibetani, istoria va rămânea neclară, a spus dr. Huerta-Sanchez.

„Noi nu ştim ordinea evenimentelor”, a spus ea (en).

„Dar, denisovanii sunt un grup atât de misterios, încât tot ceea ce învățăm este interesant”.

Ultimele decenii, paleontologii chinezi au găsit o mulţime de oase neobișnuite, ce sunt aproape umane şi au o vechime de zeci sau sute de mii de ani.

Cercetătorii acum le pot compara cu maxilarul tibetan şi a căuta fosile pentru a găsi proteine străvechi.

„Denisovanii sunt deja într-un sertar de muzeu”, prezice dr. Welker (en).

„Noi încă nu putem face o legătură între ei”.