Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Oamenii de ştiinţă au găsit în cele din urmă dovada că Uranus miroase groaznic

aprilie 27, 2018 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Planeta Uranus
În cele din urmă astronomii şi-au dat seama din ce constau norii lui Uranus – şi, după cum se dovedește, mirosul lor este teribil.

Pentru prima dată, a fost cu siguranță detectat  hidrogenul sulfurat, gazul care dă ouălor clocite – şi meteorismului – aroma distinctivă.

În ciuda deceniilor de observații, compoziția norilor planetei Uranus a fost destul de greu de stabilit.

Vedeţi şi: Pe Uranus şi Neptun plouă cu diamante solide

Noi știm că există metan în atmosferă, care şi face planeta să aibă o culoare destul de albastră (metanul nu are miros).

De asemenea, noi știm că există hidrogen şi heliu, datorită observațiilor făcute de sonda Voyager 2, când ea a trecut pe alături.

Dar, concentrația altor compuși, cum ar fi apa, amoniacul şi hidrogenul, a fost un pic mai greu de determinat, deoarece planeta este într-atât de departe şi atât de vag vizibilă în telescoapele noastre.

Iar, datorită faptului că gazul care formează stratul superior noros se află ascuns sub regiunea pe care noi o putem vedea – doar o mică cantitate ce persistă deasupra norilor – el este extrem de dificil de detectat.

Dar, echipamentele şi tehnicile se îmbunătățesc în continuu – şi o echipă internaţională de astronomi a găsit o nouă modalitate de a folosi puternicul telescop Gemini pentru a examina planeta Uranus.

Condusă de fizicianul planetar Patrick Irwin de la Universitatea Oxford din Marea Britanie, echipa de cercetare a folosit Spectrometrul de Câmp Integrat cu Infraroșu (NIFS – Near-Infrared Integral Field Spectrometer) de aproape 8 metri a telescopului, pentru a efectua cea mai detaliată analiză spectroscopică de până acum a norilor.

Ei au recoltat lumina reflectată a soarelui dintr-o regiune situată chiar deasupra stratului noros vizibil şi aici cu siguranţă a fost hidrogen sulfurat – deși foarte vag, dar inconfundabil.

„În timp ce șirurile pe care încercam să le detectăm erau abia vizibile acolo, noi le-am putut descoperi cu siguranţă, datorită sensibilității NIFS de pe Gemini, în combinație cu condițiile deosebite de pe Mauna Kea [vulcanul unde se află observatorul]”, a spus Irwin (en).

„Deşi noi știam că aceste şiruri se vor afla la limita detectării, eu am decis să am o despicătură pentru a le examina în datele Gemeni pe care le-am obținut”.

Rezultatul rezolvă o dezbatere de lung timp în astronomie: dacă hidrogenul sulfurat sau amoniacul domină partea superioară a norilor planetei Uranus.

Aceasta, de asemenea, distinge Uranusul de alte plante gazoase a sistemului nostru solar, Jupite şi Saturn, care au mai mult amoniac în atmosferă, dar nu conțin hidrogen sulfurat deasupra norilor; şi ar putea oferi careva indicii privitor la planeta Neptun, ce este similară după compoziție cu Uranus, dar este şi mai îndepărtată.

La rândul său, acest lucru ne-ar putea spune ceva despre modul în care s-a format sistemul nostru solar la început.

Vedeţi şi: 10 curiozităţi despre sistemul solar

„În timpul formării sistemului nostru solar, echilibru dintre azot şi sulfur (şi prin urmare, amoniacul şi noul hidrogen sulfurat detectat pe Uranus) a fost determinat de temperatura şi locul formării planetei”, a explicat omul de ştiinţă Leigh Fletcher (en) de la Universitatea din Leicester.

Acest lucru înseamnă că giganții gazoși Saturn şi Jupiter, probabil, s-au format aparte de planete de gheaţă Uranus şi Neptun – şi toate ele s-ar fi format separat de planetele stâncoase interioare Mercur, Venus, Pământ, şi Marte.

Generaţia viitoare de telescoape de la sol şi din spațiu, aşa precum Telescopul Giant Magellan şi Telescopul spațial James Webb, ar putea fi capabili să obțină mai multe detalii.

Cu toate acestea, pentru o analiză cu adevărat detailată, ar trebui să fie trimisă o sondă spaţială pentru a studia Uranusul.

NASA a realizat un studiu pentru o astfel de sondă (en), deşi ea nu va fi lansată timp de cel puţin câţiva ani, cu condiţia că misiunea va fi aprobată în cele din urmă.

În ceea ce priveşte dacă oamenii vor trimiși încolo? Ei bine, nu vor fi.

Noi deocamdată încă încercăm să configurăm logistica pentru a ajunge pe Marte, iar Uranus este de aproape de cinci ori mai departe.

Dar, chiar dacă o vom face, mirosul amoniacului şi hidrogenului sulfurat va fi ultimul lucru ce ne va preocupa.

„Sufocarea şi expunerea la o temperatură negativă de 200 grade Celsius, compusă în principal din hidrogen, heliu şi metan ne vor provoca probleme cu mult mai înainte de miros”, a spus Irwin (en).

Cercetarea a fost publicată în revista Nature Astronomy.

Filed Under: Ultimele articole, Universul Tagged With: descoperiri, planete, sistem solar

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Fructe exotice - Durian 23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu... 37 views | posted on 12/11/2015
  • Curiozităţi despre Africa 50 de curiozităţi despre Africa, şi date interesa... 12 views | posted on 21/10/2014
  • Curiozităţi despre Pisici 35 Curiozităţi despre pisici şi informaţii pe care... 11 views | posted on 27/06/2016
  • Curiozităţi despre Polul Nord Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii intere... 11 views | posted on 01/06/2016
  • Cele mai mari cascade - Casca Angel 15 Cele mai mari cascade din lume, unele despre ca... 10 views | posted on 10/09/2015
  • 15 beneficii ale duşului rece 15 beneficii ale duşului rece care nici prin cap n... 10 views | posted on 29/03/2016
  • 62 de curiozităţi despre creier şi mituri demascat... 10 views | posted on 30/10/2016

Ultimele interesante

Muon g-2 — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

Muonii — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

aprilie 9, 2021

Materia întunecată ar putea fi făcută din găurile negre de la începuturile timpului

aprilie 4, 2021

Idolul Shigir — cea mai veche statuie de lemn din lume

Cea mai veche statuie de lemn din lume are o vechime de peste 7000 de ani

aprilie 2, 2021

Cern — dovezi ale unei noi fizici

Dovezi ale unei noi fizici la Cern? Indici a unei noi forțe a naturii

martie 28, 2021

Gaură de vierme traversabilă

Găurile de vierme din Univers sunt pe deplin traversabile, arată noile calcule

martie 21, 2021

Fulguritul creat de fulgere ar fi putut provoca viața pe Pământ

Fulgerele străvechi ar fi putut provoca viaţa pe Pământ

martie 20, 2021

GJ 1132 b — O exoplanetă de mărimea Pământului, posibil a obţinut a doua atmosferă

O exoplanetă de mărimea Pământului, posibil a obținut a doua atmosferă, după ce a pierdut-o pe cea inițială

martie 14, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

Chinezii au finisat construcţia celui mai mare telescop radio din lume

O girafă extrem de rară a fost fotografiată în Tanzania

A fost confirmată prezenţa unei planete ca Pământul în jurul celei mai apropiate stele

15 civilizații dispărute în circumstanțe misterioase

Stephen Hawking, cu doar două săptămâni înainte de a muri a dezvăluit cum putem detecta alte universuri

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Descoperirea craniului „Dragon Man” în China ar putea adăuga noi specii în arborele genealogic uman

Pentru prima dată, materia organică crucială pentru viață a fost găsită pe suprafața unui asteroid

Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000 mii de ani în urmă. Consecințele au fost dramatice

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Categorii

  • Artă (14)
  • Curiozităţi (68)
  • Istorie (111)
  • Lume (164)
  • Natură (171)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (255)
  • Tehnologii (115)
  • Ultimele articole (816)
  • Universul (260)

© 2022 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored