Orice ecosistem înfloritor are nevoie de albine
Pentru prima dată, cercetătorii au descoperit dovezi clare că ecosistemele subacvatice au polenizatori care îndeplinesc aceeaşi sarcină ca şi albinele pe uscat.
La fel ca şi verişoarele sale terestre, ierburile subacvatice răspândesc polen pentru a se reproduce sexual.
Până nu de mult, biologii credeau că plantele marine se bazau doar pe apă pentru aş-i răspândi genele mai departe în largul oceanului.
Vedeţi şi: 39 cele mai ciudate curiozităţi despre peşti şi alte creaturi din ocean
Dar, descoperirea (en) „albinelor marine” purtătoare de polen au schimbat lucrurile.
Pe parcursul mai multor ani, începând cu anul 2009 şi până în 2012 (en), cercetătorii de la Universitatea Autonomă din Mexic au filmat rătăcirile primăvăratice nocturne a crustaceelor printre desişurile ierbei broaştei ţestoase, Thalassia testudinum.
Studiind filmările, ei au observat că nevertebrate vizitează mai des florile masculine purtătoare de polen decât celea care nu aveau polen – similar ca albinele care zboară în jurul plantelor producătoare de polen pe uscat.
„Noi am văzut cum toate aceste animale venind aici şi apoi am observat cum unele din ele transport polen”, a spus pentru New Scientist, cercetătorul principal al studiului Brigitta van Tussenbroek.
Conceptul a fost atât de nou, încât ei au inventat un nou termen pentru al defini: polenizare zoobenthophilous (en).
Până acum, cercetătorii niciodată nu au presupus că animalele sunt implicate în polenizarea plantelor marine.
Întrebându-se dacă nevertebratele într-adevăr polenizează plantele marine sau pur şi simplu se hrănesc pe ea, van Tussenbroek şi echipa sa au adăugat un sortiment de crustacee mici într-un acvariu cu iarba broaştei ţestoase.
Şi spre deosebire de rezervorul de control fără crustacee, unde nu s-a înregistrat nici un transfer, aici, au fost nevoie doar de câteva minute pentru ca polenul să apară pe florile de sex feminin.
Informaţia preluată a fost clară: micile crustacee au transportat polenul dela floare la floare, ajutând la fertilizarea lor.
Cercetătorii cred că, în mediul natural, acest mijlloc este unul în plus pe lângă cel al polenizării prin curenţii de apă.
Deci, ce se întâmplă aici? Probabil, animalele mai degrabă sunt atrase de polenul lipicios făcut de florile masculine a plantelor de mare, decât de careva stimulenţi caritabili.
Mâncând cu lăcomie, polenul se agaţă de corpurile crustaceelor, de unde el este transferat pe alte flori în timp ce ele continuie să se hrănească, similar ca la albine.
Deocamdată, cercetătorii au demonstrat doar această relaţie cu iarba broaştei ţestoase, care are flori mari.
Rămâne de văzut dacă alte 60 de specii de iarbă maritimă, de asemenea, se bazează pe „albinele de mare” la transportarea polenului lor.
Kelly Darnell din grupul non-profit de cercetare a Institutului de Apă a Golfului a spus pentru New Scientist:
„Că polenizarea de către animale poate adăuga un nivel complet nou la complexitatea sistemului şi descrie o interacţiune plantă-animal foarte interesantă, care realmente nu a fost descrisă pe deplin până acum”.
Nu este nici o îndoială în faptul că, pajiştele costale de iarbă maritimă joacă un rol extrem de important pentru ecosisteme.
Acestea sunt importante nu numai pentru că sprijină diverse comunităţi de animale, de la crustacee mici şi până la mamifere mari aşa ca Dugongii (vaci de mare), dar şi prin faptul că rădăcinile lor se prind de sedimente, astfel prevenind eroziunea.
Având în vedere faptul că, două hectare de păduri tropicale elimină din atmosferă aceeaşi cantitate de carbon ca şi un singur hectar de iarbă de mare, acum ecologiştii recunosc importanţa rezervelor de carbon capturare de ele.
Din păcate, fiind ascunse de valuri, ecosisteme noastre subacvatice adesea sunt trecute cu vederea.
Cunoaşterea modului în care comunităţile de plante şi animale interacţionează în mediile noaste costale va avea o importanţă majoră în scopul de a le proteja.
Acest studiu a fost publicat recent în revista Nature Communications.
Lasă un răspuns