Inborş

Tot ce-i mai interesant

  • Lume
  • Ştiinţă
  • Universul
  • Curiozităţi
  • Istorie
  • Natură
  • Sănătate
  • Tehnologii

Pacienţii paralizaţi mişcă din nou prin stimularea coloanei vertebrale

aprilie 10, 2014 by Vladimir Moşoglu Leave a Comment

Pacient paralizat
Cu ajutorul stimularii electrice a coloanei vertebrale, pacientul paralizat Kent Stephenson ridică voluntar piciorul.

Pacienţii paralizaţi după o leziune a măduvei spinării, deseori nu îşi revin la normal, dar un studiu nou arată că stimularea cololoanei vertebrale cu curent electric în timpul exerciţiilor fizice poate ajuta pacienţii paralizaţi, să a mişte din nou.

Cercetătorii au aplicat acest pprocedeu de  stimulare electrică a spinării la patru pacienţi care erau paralizaţi mai mult de doi ani. Toţi cei patru pacienţi pot îndoi  degetele de la picioare, gleznele şi genunchii din nou, şi mişcările lor continuă să seîmbunătăţească în continuare prin reabilitarea fizică.

Dacă se va demonstra eficienţa la mai multe persoane, terapia prin stimulare electrică poate schimba în curând prognozele pentru oamenii care trăesc cu paralizie.

Rob Summers, care are acum 28 de ani, a fost primul pacient cu acest implantat cazul lui a nimerit în pressa internaţională în anul 2011 când el a fost primul în stare să stea în picioare cu ajutorul acestui stimulator. Si’ummers acum face exerciţii treu ore pe zi şi spune că viaţa lui sa transformat.

„Acum eu pot simţi atingerile uşoare şi dure. Pot să simt înţepăturile ” declara Summers la NBC News. care trăeşte în Portland, Ore.

 

„Pot să simt vântul pe picioarele mele.”

Nimeni din cei patru pacienţi încă nu pot merge de sine stătător, dar cercetătorii cred că stimulatorul va revindeca nervii deteroraţi din coloana lor vertebrală pentru a comunica din nou cu creerul.

[youtube id=”TE1L-0F34IQ” mode=”normal” align=”center”]

Sursă:LiveScience

Filed Under: Sănătate, Ştiinţă, Ultimele articole Tagged With: medicină

About Vladimir Moşoglu

Experimentez: Search Engine Optimization, Digital Marketing, Structură Informaţională a web - siturilor.

În continue căutare de lucruri interesante şi utile din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare astăzi

  • Curiozităţi despre sistemul solar
    Ultimele articole, Universul
    10 curiozități despre sistemul solar
  • Ultimele articole, Universul
    Posibil au fost detectate primele explozii rapide...
  • Fructe exotice - Durian
    Curiozităţi, Lume, Natură, Ultimele articole
    23 fructe exotice ciudate de care veţi fi cu sigu...
  • Curiozitati despre China
    Curiozităţi, Lume, Ultimele articole
    75 de curiozităţi despre China care vă vor surprin...
  • Creaturi ciudate - Caracatiţele
    Curiozităţi, Natură, Ultimele articole
    39 cele mai ciudate curiozităţi despre peşti şi a...
  • Ultimele articole, Universul
    A fost confirmată prezenţa unei planete ca Pământu...
  • Inversare câmp magnetic
    Lume, Natură, Ştiinţă, Ultimele articole
    Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000...

Ultimele interesante

Omul Dragon — posibil o nouă specie

Descoperirea craniului „Dragon Man” în China ar putea adăuga noi specii în arborele genealogic uman

iunie 27, 2021

Muon g-2 — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

Muonii — dovezi „convingătoare” a unei noi forțe a naturii

aprilie 9, 2021

Materia întunecată ar putea fi făcută din găurile negre de la începuturile timpului

aprilie 4, 2021

Idolul Shigir — cea mai veche statuie de lemn din lume

Cea mai veche statuie de lemn din lume are o vechime de peste 7000 de ani

aprilie 2, 2021

Cern — dovezi ale unei noi fizici

Dovezi ale unei noi fizici la Cern? Indici a unei noi forțe a naturii

martie 28, 2021

Gaură de vierme traversabilă

Găurile de vierme din Univers sunt pe deplin traversabile, arată noile calcule

martie 21, 2021

Fulguritul creat de fulgere ar fi putut provoca viața pe Pământ

Fulgerele străvechi ar fi putut provoca viaţa pe Pământ

martie 20, 2021

Taguri

alimentaţie sănătoasă anatomie animale antropologie arheologie astrofizică astronomie biologie cancer chimie civilizaţii cosmologie cosmonautică creier cuantică curiozităţi curiozităţi biologie curiozităţi din lume curiozităţi istorice curiozităţi ştiinţifice descoperiri descoperiri arheologice ecologie Egipt energie regenerabilă evoluţie exoplanete explorare fizică galaxii genetică geografie geologie găuri negre imagini din natura invenţii marte medicină paleontologie planete sistem solar turism util viaţă pe alte planete zboruri spaţiale

Alte articole interesante

11 cele mai bune programe de modificat poze online gratis

ADN-ul mumiilor egiptene dezvăluie cine au fost strămoşii lor

Câmpul magnetic al Pământului s-a răsturnat 42 000 mii de ani în urmă. Consecințele au fost dramatice

Salamandră gigantică mare a fost găsită într-o peşteră din China

Efectul domino al evenimentelor climaterice ar putea modifica starea Pământul în una de „seră”

  • Politica de confidenţialitate

Natură

Pentru prima dată, materia organică crucială pentru viață a fost găsită pe suprafața unui asteroid

Tot mai multe dovezi arată că viața pe Pământ a început nu doar de la ARN

Noul dinozaur masiv descoperit, ar putea fi cea mai mare creatură ce a călcat vreodată pe Pământ

Unul dintre cele mai mari mistere ale biologiei „a fost rezolvat” de IA

Continue oare oamenii să evolueze? Oamenii de știință răspund

Categorii

  • Artă (14)
  • Curiozităţi (68)
  • Istorie (111)
  • Lume (164)
  • Natură (171)
  • Poza zilei (24)
  • Sănătate (146)
  • Ştiinţă (256)
  • Tehnologii (115)
  • Ultimele articole (817)
  • Universul (261)

© 2025 Toate drepturile rezervate · Inbors.com · Construit pe Genesis Framework

sponsored