Misterul din spatele fenomenului evaziv cunoscut sub numele de aurora boreală sau polară, a fost dezlegat de oamenii de știință cu ajutorul măsurătorilor efectuate din spaţiu.
Aurorele apar atât în Arctica cât şi în Antarctica – unde fenomenul este cunoscut ca lumini sudice. Timp de secole ele au inspirat mitologia şi superstițiile.
Vedeți și: Curiozităţi despre Polul Nord şi informaţii interesante
În culturile popoarelor din apropierea polilor, luminile erau asociate cu multe de toate, de la noroc până la spirite rele.
Acum, originile acestui fenomen luminos a fost pentru prima dată demistificat, după ce oamenii de știință au urmărit în mod direct dușurile de electroni, ce se credeau a sta la baza acestor fenomene animate din magnetosfera Pământului.
Aurorele iau diferite forme, dar probabil cele mai uimitoare sunt “aurorele pulsatoare”, ce sunt prezente nu ca pânze de lumină verde, dar ca pâlpâiri intense pe cerul întunecat.
Aceste lumini se răspândesc de la zeci până la sute de kilometri şi apar aproximativ la 100 de kilometri deasupra suprafeței Pământului.
Deşi, mecanismele care stau la baza aurorelor sunt în general înțelese de oamenii de știință, lanțul evenimentelor care duce, în special, la aurora pulsantă, a fost demonstrat doar teoretic.
“Noi pentru prima dată, am observat direct dispersia electronilor prin undele coruri, generând precipitații cu particule în atmosfera Pământului”, a declarat profesorul Satoshi Kasahara, un om de știință planetar la Universitatea din Tokyo, care a condus cercetarea.
“Fluxul de electroni căzut, a fost suficient de intens pentru a genera aurore pulsatoare”.
Oamenii de știință de mult timp presupuneau că aurorele pulsatorii sunt provocate de electronii din magnetosferă – o regiune a spațiului din jurul Pământului în care câmpul magnetic al planetei exercită o puternică influenţă – interacționând cu aşa numitele “unde cor” (chorus waves).
Vedeți și: Polii magnetici ai Pământului probabil sunt pe cale să se răstoarne
Izbucnirile intermitente ale undelor de cor – oscilațiile naturale în magnetosfera externă a Terrei – se credeau că provoacă pulsații a “precipitării electronilor” şi erau asociate cu iluminațiile aurorale.
Electronii, de obicei, sar de-a lungul câmpului magnetic, dar teoriile şi simulările de calculator au sugerat că undele de cor erau capabile să-i împrăștie.
Potrivit acestor modele, împrăștierea a determinat ploaia de electroni să cadă în atmosfera superioară şi să rezulte în efecte pe care le putem vedea de pe Pământ.
Cu toate acestea, până la cercetarea profesorului Kasahara şi a colegilor săi, nu era clar dacă aceste teorii joacă un careva rol în lumea reală.
Mai exact, oamenii de știință nu aveau dovezi directe referitoare la faptul că undele de cor erau suficient de puternice, pentru a excita electronii şi a-i conduce în atmosferă.
Acesta a fost un fenomen dificil de măsurat, deoarece senzorii de electroni tradiționali nu aveau capacitatea de distinge electronii care pătrundeau în atmosfera Pământului de toţi ceilalți electroni din jurul lor.
Pentru a depăşi acest lucru, echipa de cercetare condusă de profesorul Kasahara, a proiectat un senzor de electroni special – montat pe satelitul japonez de Explorare a energizării şi Radiației în Geospaţiu (ERG – Exploration of energisation and Radiation in Geospace) – capabil să observe mișcarea exactă a electronilor care participă la formarea aurorei.
Folosind acest dispozitiv, ei puteau urmări dispersia electronilor prin undele de cor, ce trec prin magnetosfera Pământului.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista Nature.
Potrivit oamenilor de știință, acelaş fenomen ar putea avea loc şi pe alte planete, unde sunt prezente undele de cor, precum Jupiter şi Saturn.
Utilizând noua tehnologie de senzori, cercetătorii speră acum să-şi dezvolte cercetările în continuare, pentru a înţelege fenomenele complexe care au loc sus deasupra noastră.
“Analizând mai detaliat datele colectate de nava spaţială ERG , noi vom dezvălui variabilitatea şi detaliile suplimentare ale fizicii plasmei şi a fenomenelor atmosferice rezultate, aşa ca aurorele”, a spus profesorul Kasahara.
Înţelegerea interacţiunii magnetosferei invizibile cu aurora
Lasă un răspuns