În urma unei analize genetice profunde, oamenii de știință de la Stanford Medicine şi colaboratorii lor au găsit dovezi concludente ale contactului dintre polinezienii străvechi şi americanii nativi din regiunea care acum se numește Columbia — ceva ce era contestat aprig zeci de ani în cercurile istorice şi arheologice.
„Genomica este la o etapă la care poate aduce contribuții cu adevărat utile, pentru a găsi răspunsuri la astfel de întrebări rămase deschise”, a spus Alexander Ioannidis (en), un savant postdoctoral la Stanford.
Vedeţi şi: Un ADN vechi relevă istoria complexă a migrației oamenilor între Siberia şi America de Nord
„Cred că este foarte interesant faptul că noi, în calitate de oameni de știință şi geneticieni, suntem capabili să contribuim semnificativ la înţelegerea noastră a istoriei umane”.
Înainte de realizarea acestui studiu, susținătorii interacțiunii dintre americanii nativi şi polinezieni argumentau aceasta prin prezenţa unor elemente culturale comune, aşa precum un cuvânt asemănător folosit pentru a defini același product agricol, sugera că aceste două populații s-au amestecat înainte ca europenii să se stabilească în America de Sud.
Cei ce nu erau de acord au indicat la studii cu concluzii contrastante şi faptul că cele două grupuri erau separate de mii de kilometri de ocean deschis.
Vedeţi şi: 15 civilizații dispărute în circumstanțe misterioase
Acest studiu nou, este primul care a arătat, prin analize genetice concludente, că cele două grupuri într-adevăr s-au întâlnit unul cu altul şi au făcut acest lucru înainte ca europenii să ajungă în America de Sud.
Pentru realizarea acestui studiu, Ioannidis şi o echipă de cercetători internaționali, au colectat date genetice de la peste 800 de locuitori indigeni vii din Columbia şi Polinezia Franceză, efectuând analize genetice ample pentru a găsi semne ale unui strămoș comun.
Bazându-se pe segmente de ADN ereditare, ce pot fi urmărite, echipa a fost în stare să depisteze semnături genetice comune la americanii şi polinezienii nativ în urmă cu sute de ani.
Vedeţi şi: Un ADN vechi revarsă mai multă lumină asupra filistenilor biblici
„Laboratorul nostru din Mexic a fost interesat să înțeleagă diversitatea genetică a populațiilor din America Latină şi, în general, a populațiilor mai slab reprezentate în cercetarea genomică”, a declarat Andrés Moreno-Estrada (en), doctor, profesor şi șeful serviciilor genomice la Laboratorul Naţional de Genomică pentru Biodiversitate din Mexic.
Vedeţi şi: A fost descoperit cel mai vechi şi mai mare monument Maya de până acum
„Prin această cercetare, noi am dorit să reconstruim rădăcinile ancestrale ce au modelat diversitatea acestor populații şi să răspundem la întrebările temeinice de mult persistente referitor la contactul potențial dintre americanii autohtoni şi insularii din Pacific, conectând două dintre cele mai subestimate regiune ale lumii”.
Studiul detaliat a fost publicat pe 8 iulie în Nature.
Ioannidis, ce a condus o mare parte a acestei lucrări, în timp ce era student absolvent la Institutul pentru Inginerie Computațională şi Matematică din Stanford, este autorul de frunte.
Moreno-Estrada este autorul principal.
Misterul cartofului dulce
Înainte ca acest studiu să aducă dovezi științifice în dezbatere, ideea că căile nativilor americani şi a polinezienilor s-au intersectat, a a luat naştere de la un carbohidrat complex — atât după structură, cât şi după origine: cartoful dulce.
Se pare că cartoful dulce, care a fost inițial domesticit în America de Sud şi Centrală, a fost, de asemenea, cultivat şi în alt loc, înainte de contactul cu europenii.
Acest loc este cunoscut sub denumirea de Oceania, compusă din mai multe insule, inclusiv Polinezia.
„Cartoful dulce este originar din America, dar la fel a fost găsit şi pe insule la mii de kilometri distanţă”, a spus Ioannidis (en).
„Mai mult ca atât, cuvântul pentru cartoful dulce în limbile polineziene pare să fie înrudit cu cuvântul folosit în limbile americane indigene din Anzi”.
Vedeţi şi: Iată cum arătau fructele şi legumele înainte de a fi domesticite
Coincidenţele legate de această cultură agricolă, i-a făcut pe unii arheologi şi istorici să creadă că aceasta a fost nu doar posibil, dar probabil sosirea cartofului în Polinezia a avut ca urmare amestecarea celor două popoare.
Cercetătorii cred că polinezienii au debarcat pe litoralul continentului american, cunoscut acum ca Columbia.
De asemenea, este posibil, deși mai puțin probabil, datorită normelor lor de călătorie pe coastă, că una sau două nave ce transportau nativi americani s-ar fi abătut de la curs şi au ajuns în Polinezia, a spus Ioannidis.
Fără dovezi ştiinţifice, ideea coincidenţei era doar o ipoteză.
Anterior, alte grupuri de cercetători şi-au orientat atenția spre genetica cartofului dulce, în speranța de a arăta că cartofii domesticiți în America de Sud şi Polinezia au fost unii şi aceeași.
Dar, eforturile de a urmări tuberculii au fost neconcludente, deoarece originile genetice ale cartofului dulce erau prea complexe pentru a indica definitiv răspândirea mediată de om.
Alte studii au analizat ADN-ul străvechi din oasele ce aparțineau nativilor americani şi polinezieni.
Totuşi, probele vechi de ADN sunt adesea degradate, astfel încât aceste studii nu au putut oferi suficiente dovezi că cele două populații au contactat într-un moment istoric.
Vedeţi şi: Un ADN “fantomă” a fost găsit în vest africani şi asta complică istoria originii umane
Purtătorii istoriei
Echipa lui Ioannidis a luat o abordare diferită, de date mari, analizând ADN-ul a sute de polinezieni şi columbieni.
Înainte de a colecta probe sau de a realiza analize genetice, cercetătorii au vizitat comunitățile pentru a explica studiul, a evalua interesul de a participa şi a cere acordul.
Apoi, oamenii de știință au colectat probe de salivă de la 807 de participanți pe 17 insule polineziene şi 15 grupuri americane native de-a lungul coastei Pacificului a Americilor, din Mexic până în Chile.
Probele colectate au fost supuse unei analize genetice, cu scopul de a găsi fragmente de ADN ce sunt caracteristice fiecărei populații şi segmente „identice prin descendenţă”, moștenite de la același strămoș cu multe generații în urmă.
„Noi am găsit segmente identice de descendenţă a strămoșilor nativi americani pe mai multe insule polineziene”, a spus Ioannidis (en).
„Aceasta a fost o dovadă concludentă că a existat un eveniment de contact comun”.
Cu alte cuvinte, polinezienii şi nativii americani s-au întâlnit la un moment dat în istorie şi, în decursul acestei perioade, oamenii din cele două culturi au produs copii atât cu ADN american, cât şi cu ADN polinezian.
Analizele statistice au confirmat evenimentul ce a avut loc în Evul Mediu, în jurul anului 1200 e.n., ce este „aproximativ timpul în care aceste insule au fost populate de nativii polinezieni”, a spus Ioannidis (en).
Folosind metodele de calcul dezvoltate ca parte a lucrării de diplomă a lui Ioannidis, echipa a localizat apoi sursa ADN-ului autohton american în Columbia modernă.
„Dacă să ne uităm ce spune istoria pentru această perioadă, ea în mare parte este o povestire a cuceririi europene şi nu veţi auzi nimic concludent despre toţi ceilalți”, a spus Ioannidis (en).
„Eu cred că această lucrare ajută la unirea acestor povestiri nespuse — iar faptul că aceasta poate fi scoasă la lumină cu ajutorul geneticii, este ceva foarte interesant pentru mine”.
Lasă un răspuns